Prima operație pe creier transmisă LIVE 360 VR din România a ajuns la o audiență de peste șapte milioane de persoane

Operatie LIVE 360 VE Romania MedLife

Șase ore de operație, trei medici și trei asistente, 8 camere de filmat, un singur scop: prima operație pe creier LIVE 360 VR (Realitate Virtuală) din România. Evenimentul a avut loc marți, pe 28 noiembrie 2017, la Spitalul MedLife Medical Park, MedLife, și a fost realizat de o echipă pluridisciplinară coordonată de Dr. Dan Șuiaga, medic specialist neurochirurgie. Transmisiunea a avut o audiență de peste 7.200.000 în social și mass media.

Facem România bine este un angajament susținut de cei 21 de ani de experiență pe piața medicală din  România, de tehnologia modernă, de medicii bine pregătiți și de confortul oferit pacientului. Cu dorința de a informa oamenii în privița a cât mai multor elemente ce țin de medicină, MedLife a demarat campania ”Tehnologia de mâine”, care se concentrează pe avantajele incontestabile ale evoluției tehnologiei în domeniul medicinei. Astfel, premiera anului 2017 a fost transmisiunea în direct a primei intervenției neurochirurgicale pe creier LIVE, în format 360 VR. La nivel mondial, un astfel de eveniment a avut loc pentru prima dată anul trecut, în Londra, Bucureștiul devenind, așadar, a doua capitală europeană care a oferit publicului acest imens potențial de educare și inovație.

Pe rețelele de socializare, transmisiunea a avut un reach de peste 2,350,000, fiind disponibilă atât pe link-urile dedicate, cât și în cadrul evenimentului de presă de la Cinema Băneasa, unde au participat peste 30 de jurnaliști și bloggeri. Aceștia s-au putut bucura de experiența completă 360 VR cu ajutorul ochelarilor, care i-au transpus direct în sala de operații. Transmisiunea LIVE completă s-a desfășurat pe parcursul a 3 ore, fiind comentată în timp real de medici specialiști, care au oferit informații valoroase ascultătorilor. 

Astfel, ”Tehnologia de mâine” aduce în prim plan echipamentele medicale de ultimă generație, care îi ajută pe medici să soluționeze cazuri complexe. Rezultate care înainte erau imposibile devin posibile, ceea ce ii face pe  doctori să simtă că se transformă din doctori în “supradoctori”. Dl. Doctor Dan Șuiagă, specialistul în neurochirurgie care a operat în transmisiunea LIVE, spunea:  ”Am acceptat această provocare pentru că mi-am dat seama de potențialul imens pe care îl are. Pe lângă oportunitatea de educare a publicului medical, și nu numai, faptul că am putut face parte din aceasta transmisiune în format 360, care practic a oferit acces tuturor in sala de operatii, mi s-a parut fascinantă. Să nu uităm că până și echipa medicală care participă la o asemenea intervenție este foarte atent selectată, transparența acestui proiect, fiind așadar, imensă”.

Această premieră națională a fost posibilă datorită celor peste 50 de persoane implicate în proiect, din 5 echipe diferite, care au investit peste 150 de ore de pregătiri. S-a folosit fibră dedicată de Internet de 10 km și peste 1 TB de date. 

Infografic MedLife operatie LIVE 360 VR Romania

©2024 Acest site este proprietatea MedLife S.A. Toate drepturile rezervate.