Informații pentru utilizator
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi;
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări;
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4;
- Dacă nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Ce găsiți în acest prospect:
1. Ce este Cicaderma şi pentru ce se utilizează
Cicaderma este un medicament homeopatic utilizat în mod tradiţional în arsuri şi răni superficiale de mică întindere, eritem solar, fisuri şi crăpături ale pielii, înţepături de insecte.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Cicaderma
Nu utilizaţi Cicaderma:
- dacă sunteţi alergic la substanţele active sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
Atenţionări şi precauţii
Se va evita expunerea la soare a zonelor pe care s-a aplicat Cicaderma (risc de leziune prin fotosensibilizare).
Caracterul ocluziv al excipientului poate favoriza o suprainfecţie; se recomandă ca înaintea aplicării tratamentului cu Cicaderma să se asigure asepsia leziunilor tratate.
Cicaderma împreună cu alte medicamente
Cicaderma nu prezintă interacţiuni cu alte medicamente.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Datorită datelor insuficiente privind administrarea medicamentului în timpul sarcinii sau alăptării, se recomandă a se evita administrarea medicamentului la gravide sau la femei care alăptează.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Cicaderma nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
3. Cum să utilizaţi Cicaderma
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doze
În funcţie de gravitatea leziunilor cutanate, unguentul se aplică de 1 – 2 ori pe zi, cu sau fără pansament.
Mod de administrare
Administrare cutanată.
Unguentul se aplică în strat subţire la nivelul tegumentului afectat după curăţarea leziunilor care urmează a fi tratate.
Dacă utilizaţi mai mult Cicaderma decât trebuie
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Dacă uitaţi să utilizaţi Cicaderma
Nu aplicaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Cicaderma
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Hypericum perforatum (sunătoarea) din compoziţia unguentului Cicaderma are efect sensibilizant (efect datorat hipericinei); aplicarea sa cutanată poate determina apariţia de reacţii adverse cutanate (datorate riscului de fotosensibilizare).
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.
De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Cicaderma
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu sunt necesare condiţii speciale de păstrare.
Nu utilizaţi Cicaderma după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după ”Data expirării:”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Cicaderma
Substanţele active sunt: Calendula officinalis plantă proaspătă 20g, Hypericum perforatum plantă proaspătă 10 g, Achillea millefolium plantă proaspătă 10 g, Ledum palustre TM 1,50 g, Anemone pulsatilla TM 1,50 g, pentru 100 g unguent.
Celelalte componente sunt: vaselină.
Cum arată Cicaderma şi conţinutul ambalajului
Unguent omogen, cu consistenţă de vaselină, de culoare galbenă până la galben-oranj, cu miros aromat, caracteristic.
Cutie cu un tub din aluminiu a 30 g de unguent.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
BOIRON 2 avenue de l’Ouest Lyonnais 69510 Messimy Franţa
Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.
Acest prospect a fost aprobat în Decembrie 2015.
Aceste informații au caracter general. Informațiile detaliate și actualizate la zi privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România https://www.anm.ro/. Menționăm faptul că datele conținute în informația furnizată pot fi actualizate în mod dinamic pe website-ul ANMDMR. Există posibilitatea ca informațiile furnizate să suporte actualizări asupra conținutului Nomenclatorului medicamentelor de uz uman.
Nu este recomandată administrarea de medicamente în lipsa unui consult medical.