medicamente capsule colorate

Prospect Paragrippe

Paragrippe este un medicament homeopatic utilizat în mod tradiţional în tratamentul stărilor gripale la debut şi în perioada de stare, manifestate prin: frisoane, curbatură, febră, cefalee. Substanţele active sunt Arnica montana, Belladonna, Eupatorium perfoliatum, Gelsemium și Sulfur.

Informații pentru utilizator

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
  • Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
  • Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
    Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
  • Dacă după 10 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

Ce găsiți în acest prospect:

  1. Ce este Paragrippe şi pentru ce se utilizează
  2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați Paragrippe
  3. Cum să utilizați Paragrippe
  4. Reacții adverse posibile
  5. Cum se păstrează Paragrippe
  6. Conținutul ambalajului și alte informații

1. Ce este Paragrippe şi pentru ce se utilizează

Paragrippe este un medicament homeopatic utilizat în mod tradiţional în tratamentul stărilor gripale la debut şi în perioada de stare, manifestate prin: frisoane, curbatură, febră, cefalee.

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Paragrippe

Nu utilizaţi Paragrippe:

  • dacă sunteţi alergic la substanţele active sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6)

Atenţionări şi precauţii

Paragrippe conţine zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Paragrippe conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Paragrippe împreună cu alte medicamente

Paragrippe nu prezintă interacţiuni cu alte medicamente.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea

Datorită datelor insuficiente privind administrarea medicamentului în timpul sarcinii sau alăptării, se recomandă a se evita administrarea medicamentului la gravide sau la femei care alăptează.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Paragrippe nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

3. Cum să utilizaţi Paragrippe

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doze

Doza recomandată este de 2 comprimate administrate la interval de 1 – 2 ore, cu pauză în timpul meselor. După ameliorarea simptomelor, se răreşte administrarea.

Mod de administrare

Administrare orală.

Comprimatele se dizolvă în cavitatea bucală (nu se înghit).

Utilizarea la copii

La copii cu vârsta sub 6 ani, comprimatele se administrează după dizolvare în apă.

Dacă utilizaţi mai mult Paragrippe decât trebuie

Adresaţi-vă medicul dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă uitaţi să utilizaţi Paragrippe

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Paragrippe

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Nu sunt cunoscute reacţiile adverse produse de Paragrippe.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul:

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478-RO

Tel: +4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro

Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

5. Cum se păstrează Paragrippe

  • nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor
  • nu sunt necesare condiţii speciale de păstrare
  • nu utilizaţi Paragrippe după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după ”Data expirării:”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective
  • nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Paragrippe:

  • substanţele active sunt : Arnica montana 4 CH 0,6 mg, Belladonna 4 CH 0,6 mg, Eupatorium perfoliatum 4 CH 0,6 mg, Gelsemium 4 CH 0,6 mg, Sulfur 5 CH 0,6 mg
  • celelalte componente sunt: zahăr, lactoză, stearat de magneziu

Cum arată Paragrippe şi conţinutul ambalajului

Comprimate cilindrice, biconvexe, de culoare albă.

Cutie cu 3 blistere din Al/PVC a câte 20 de comprimate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Boiron

2 avenue de l’Ouest Lyonnais

69510 Messimy – Franţa

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.

Acest prospect a fost aprobat în Mai 2015.

Aceste informații au caracter general. Informațiile detaliate și actualizate la zi privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România https://www.anm.ro/. Menționăm faptul că datele conținute în informația furnizată pot fi actualizate în mod dinamic pe website-ul ANMDMR. Există posibilitatea ca informațiile furnizate să suporte actualizări asupra conținutului Nomenclatorului medicamentelor de uz uman.

Nu este recomandată administrarea de medicamente în lipsa unui consult medical.