Indicele de masă corporală (tradus din engleză body mass index = BMI) a fost inventat de statisticianul Belgian Adolphe Quetelet în secolul al XIX-lea fiind, de altfel, cunoscut și sub denumirea „indexul Quetelet” și reprezintă un indicator oficial, recunoscut științific, de calculare a greutății ideale pentru o viață sănătoasă.
În practică, Indicele de Masă Corporală (IMC) măsoară greutatea raportată la înălțime și este un instrument de screening care poate stabili grupa de greutate în care se încadrează persoana (subpondere, normopondere, suprapondere, obezitate de gradul 1, obezitate de gradul 2 și obezitate morbidă). IMC (BMI) se calculează împărțind greutatea (exprimată în kilograme) la înălțimea (exprimată în metri) la pătrat.
IMC = G (exprimată în kilograme) / I2 (exprimată în metri)
Dacă o persoană cântărește 56 kg și are o înălțime de 1,65 m, atunci IMC măsoară 20,57.
*definițiile moderne ale obezității punctează importanța evaluării compoziției corpului împreună cu măsurarea IMC. IMC singur nu este suficient în diagnosticarea obezității. La același IMC o persoană poate avea masă grasă mai mare și masă musculară mai mică, în același timp o altă persoană cu aceleași date poate avea masă grasă mai mică și masă musculară mai mare.