Informații pentru utilizator
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4. - Dacă după 10 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Ce găsiți în acest prospect:
1. Ce este Alflutop şi pentru ce se utilizeaza
Acest medicament contine concentrat bioactiv din peşte marin marunt.
Alflutop face parte din grupa de medicamente pentru afectiuni ale sistemului musculo-scheletic si este utilizat pentru tratamentul suferintelor degenerative ale articulatiilor, artroze, la nivelul genunchilor, şoldurilor, coloanei vertebrale, mainilor şi picioarelor etc., precum şi in convalescenta, ca adjuvant.
2. Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Alflutop
Nu utilizati Alflutop
- daca sunteti alergic la substanta activa sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
Atentionari si precautii
Inainte sa utilizati Alflutop, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului daca:
- ati mai avut reactii alergice sau şoc anafilactic
- suferiti de poliartrita reumatoida, spondilita anchilopoetica, lupus eritematos, sclerodermie, medicamentul se va administra cu prudenta, sub stricta supraveghere medicala
- medicamentul poate determina aparitia de reactii alergice/anafilactice.
Copii
Nu exista informatii relevante privind utilizarea Alflutop la copii.
Alflutop impreuna cu alte medicamente
Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca utilizati, ati utilizat recent sau s-ar putea sa utilizati orice alte medicamente.
Nu se cunosc interactiuni ale Alflutop cu alte medicamente.
Alflutop impreuna cu alimente bauturi şi alcool
Nu se cunosc interactiuni ale Alflutop cu alimente, bauturi si alcool.
Sarcina, alaptarea şi fertilitatea
Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.
Deoarece nu a fost stabilita siguranta administrarii la gravide şi la mame care alapteaza se recomanda a se evita administrarea medicamentului la aceste paciente.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Alflutop nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
3. Cum sa utilizati Alflutop
Utilizati intotdeauna Alflutop exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul dumneavoastra. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Doza recomandata este de 1 fiola Alflutop pe zi, administrat in injectii intramusculare. Durata tratamentului este de 20 zile.
Alflutop se poate administra şi intraarticular, cate 1-2 fiole din 3 in 3 zile in articulatiile afectate, in total 5 administrari sub stricta supraveghere medicala. Cura se poate repeta dupa 3-6 luni, la indicatiile medicului.
Daca utilizati Alflutop mai mult decat trebuie
La pacientii cu predispozitie, pot sa apara reactii alergice (uneori severe).
In cazul in care vi s-a administrat mai mult Alflutop decat doza prescrisa, contactati medicul dumneavoastra sau farmacistul.
Daca uitati sa utilizati Alflutop
Continuati tratamentul cu doza urmatoare.
Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.
Daca incetati sa utilizati Alflutop
Intotdeauna consultati medicul daca intentionati sa intrerupeti tratamentul.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
4. Reactii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Foarte rare (afecteaza mai putin de 1 din 10000 utilizatori)
-Dureri in articulatiile injectate, care nu necesita intreruperea tratamentului.
Cu frecventa necunoscuta (nu poate fi estimata din datele disponibile)
-Reactii alergice pana la soc anafilactic
Raportarea reactiilor adverse
Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportand
reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de informatii suplimentare privind siguranta acestui medicament.
5. Cum se pastreaza Alflutop
Nu lasati acest medicament la vederea şi indemana copiilor.
Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.
Nu utilizati Alflutop daca observati un continut tulbure sau particule in fiole.
Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Continutul ambalajului si alte informatii
Ce contine Alflutop
Substanta activa este concentratul bioactiv din peşte marin marunt. Fiecare fiola (1 ml solutie injectabila) contine 0,1 ml de concentrat bioactiv din peşte marin marunt ce contine condroitin sulfat, aminoacizi, zaharuri totale, mioinozitol, saruri de Na, K, Ca, Mg, Cu, Fe, Mn, Zn, compuşi din grupa glicerofosfolipidelor (care contin in structura de baza glicerina, fosfor, alaturi de azot sau sulf), fenol.
Cealalta componenta este apa pentru preparate injectabile.
Cum arata Alflutop şi continutul ambalajului
Alflutop se prezinta sub forma de solutie limpede de culoare galben deschis pana la brun. Este disponibil in cutii cu 10 fiole din sticla bruna, cu inel de rupere a cate 1 ml.
Detinatorul Autorizatiei de punere de piata si fabricantul
BIOTEHNOS SA
Str. Gorunului nr. 3-5, Otopeni,075100, jud. Ilfov, Romania
Pentru orice informatii referitoare la acest medicament, va rugam sa contactati Detinatorul Autorizatiei de punere de piata:
BIOTEHNOS SA
Str. Gorunului nr. 3-5, Otopeni, jud. Ilfov, Romania, cod 075100 Telefon: 031.710.23.82; 031.710.24.02
Fax: 031.710.24.00
e-mail: office@biotehnos.com
Acest prospect a fost revizuit in ianuarie 2021.
Aceste informații au caracter general. Informațiile detaliate și actualizate la zi privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România https://www.anm.ro/. Menționăm faptul că datele conținute în informația furnizată pot fi actualizate în mod dinamic pe website-ul ANMDMR. Există posibilitatea ca informațiile furnizate să suporte actualizări asupra conținutului Nomenclatorului medicamentelor de uz uman.
Nu este recomandată administrarea de medicamente în lipsa unui consult medical.
Alte prospecte similare
Aktiprol
Aktiprol este un medicament antipsihotic pe bază de amisulprida. Acesta reduce intensitatea activității unei anumite regiuni a creierului care este importantă pentru...
Vezi detalii
Albendazol
Albendazol este un medicament antihelmintic și antinematod, fiind activ faţă de diverşi viermi sau paraziţi. Albendazolul, ca substanță activă, este eficient în tratarea...
Vezi detalii
Alfacalcidol
Alfacalcidol aparține unui grup de medicamente numite analogi ai vitaminei D. Medicii pot recomanda acest medicament în tratamentul unor boli în care este necesară...
Vezi detalii
Algifen
Algifen este un antispastic și analgezic pe bază de metamizol - derivat de pirazolonă, pitofenonă și fenpipramidă. Este indicat în tratamentul simptomatic al...
Vezi detalii
Algin
Algin conține ibuprofen și aparţine clasei de medicamente numite antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Acesta modifică răspunsul organismului la durere, inflamaţie şi...
Vezi detalii
Algocalmin 500 mg comprimate
Algocalminul este un analgezic și antipiretic. Printre indicații se numără: dureri severe postlezionale sau postoperatorii, colici, dureri severe atunci când alte...
Vezi detalii