Informații pentru utilizator
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4. - Dacă după 10 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Ce găsiți în acest prospect:
1. Ce este Neuromultivit și pentru ce se utilizează
Neuromultivit face parte din grupa farmacoterapeutică: vitamine, vitamina B1 în combinaţie cu vitamina B6 şi/ sau vitamina B12.
Vitamina B1 (clorhidrat de tiamină) intervine în metabolizarea (absorbţia şi folosirea în organism a) carbohidraţilor (zaharurilor). Tiamina se găseşte în ţesutul nervos şi membranele celulelor şi joacă un rol în crearea de substanţe necesare pentru buna funcţionare a sistemului nervos.
Vitamina B6 (piridoxina) intervine în metabolizarea aminoacizilor (componente ale proteinelor) în ţesutul nervos. În plus, vitamina B6 intervine în biosinteza multor mediatori (crearea în organism a unor substanţe cu rol de comunicare între celule), cum sunt dopamina, adrenalina şi noradrenalina.
Vitamina B12 (ciancobalamina) are un efect în metabolizarea unor componente speciale ale celulei (acizi nucleici), în special în metabolizarea acizilor graşi, jucând un rol major la nivelul ţesutului nervos.
Această vitamină este indispensabilă în procesele de creştere şi multiplicare celulară.
Neuromultivit este utilizat în tratamentul adjuvant al neuropatiilor (diferite tulburări ale sistemului nervos) cum sunt:
- polineuropatie de diverse cauze
- nevrită (inflamaţie a unui nerv) şi nevralgie (durere acută, localizată pe traiectul unui nerv)
- nevrită radiculară (inflamaţie a rădăcinilor nervoase) apărută ca urmare a bolii degenerative a măduvei spinării
- nevralgie intercostală
- episoade dureroase pe unul sau mai multe ramuri ale nervului trigemen (la nivelul feţei)
- durere pe traiectul nervului sciatic (la nivelul membrului inferior)
- sindrom umăr-mână (durere şi limitare a mişcării unilaterale a umărului şi a mâinii corespunzătoare)
- durere şi hipomotilitate (dificultăţi în mişcare) la nivelul coloanei lombare (durere de spate)
- durere şi hipomotilitate (dificultăţi în mişcare) a gâtului, umărului şi braţelor datorate iritării plexului nervos al gâtului
- paralizia muşchilor faciali
- durere asociată neuropatiei diabetice
2. Ce trebuie să știți înainte să luați Neuromultivit
Nu utilizaţi Neuromultivit:
- dacă sunteţi alergic la vitamina B1, vitamina B6, vitamina B12 sau la oricare din celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6)
Atenționări și precauții
Înainte de a utiliza Neuromultivit informaţi-l pe medicul dumneavoastră despre orice alergie cunoscută sau dacă sunteţi gravidă.
Informaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră dacă manifestaţi reacţii adverse, credeţi că sunteţi gravidă sau plănuiţi să rămâneţi gravidă.
Nu trebuie să utilizaţi doze mari de Neuromultivit timp de mai mult de 4 săptămâni datorită riscului de apariţie a unor fenomene neurologice.
Preparatele cu vitamina B12 pot masca tabloul clinic şi rezultatele de laborator în anemia pernicioasă şi mieloza funiculară (leziuni ale cordoanelor medulare posterioare).
Neuromultivit împreună cu alte medicamente
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente.
Administrarea concomitentă de levodopa poate scădea eficacitatea vitaminei B6.
Vitamina B6 (piridoxina) scade activitatea şi neurotoxicitatea altretaminei.
Următoarele medicamente pot creşte necesităţile de vitamina B6 (piridoxină): hidralazina, izoniazida, penicilamina şi contraceptivele orale.
Neuromultivit împreună cu alimente şi băuturi
Absorbţia vitaminei B1 din tractul gastrointestinal este crescută de ingestia de alimente. Comprimatele trebuie luate cu puţin lichid, după masă.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Utilizarea medicamentelor care conţin combinaţii de vitamine B1, B6 şi B12 nu este recomandată în timpul sarcinii sau alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Acest medicament nu influenţează capacitatea dumneavoastră de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
3. Cum să utilizați Neuromultivit
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza recomandată este de un comprimat filmat Neuromultivit, administrat de trei ori pe zi. Comprimatele filmate se înghit întregi, fără a fi sfărâmate, zdrobite, după masă, cu puţin lichid.
Utilizarea la copii
Neuromultivit nu este recomandat la copii cu vârsta sub 6 ani datorită formei farmaceutice inadecvate la acest grup de vârstă (existând pericol de sufocare).
Dacă utilizați mai mult Neuromultivit decât trebuie
Dacă aţi utilizat mai multe comprimate decât doza recomandată, informaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră.
Dacă uitați să utilizaţi Neuromultivit
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Neuromultivit
Dacă doriţi să încetaţi să utilizaţi Neuromultivit, vă rugăm să-l informaţi mai întâi pe medicul dumneavoastră.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:
Reacţii adverse rare (care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi):
- greață
- durere de cap
- amețeli
Reacţii adverse foarte rare (afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi):
- reacţii de hipersensibilitate, în special la nivel cutanat, după administrarea de vitamina B1 sau vitamina B12
- tulburări neurosenzoriale, care au fost semnalate după administrarea orală de doze repetate şi mari de vitamină B6
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.
De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO
e-mail: adr@anm.ro
Website: www.anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Neuromultivit
- nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor
- nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective
- a se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original
- nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului
6. Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conţine Neuromultivit:
substanţele active sunt: clorhidrat de tiamină (vitamina B1), clorhidrat de piridoxină (vitamina B6), ciancobalamină (vitamina B12)
Un comprimat filmat conține vitamina B1 100 mg, vitamina B6 200 mg, vitamina B12 0,2 mg.
- celelalte componente sunt: amidon pregeletinizat modificat, citrat de sodiu, acid citric monohidrat, dioxid de siliciu coloidal anhidru, celuloză microcristalină, stearat de magneziu, povidonă, macrogol 6000, dioxid de titan (E171), hipromeloză, poliacrilat dispersie 30%
Cum arată Neuromultivit şi conţinutul ambalajului
Neuromultivit se prezintă sub formă de comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă.
Cutie cu 1 blister din PVC-PVdC/Al cu 20 comprimate filmate
Cutie cu 5 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 20 comprimate filmate
Cutie cu 5 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 10 comprimate filmate
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Lannacher Heilmittel Ges.m.b.H.
Schlossplatz 1, A-8502 Lannach, Austria
Acest prospect a fost revizuit în Septembrie 2022.
Aceste informații au caracter general. Informațiile detaliate și actualizate la zi privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România https://www.anm.ro/. Menționăm faptul că datele conținute în informația furnizată pot fi actualizate în mod dinamic pe website-ul ANMDMR. Există posibilitatea ca informațiile furnizate să suporte actualizări asupra conținutului Nomenclatorului medicamentelor de uz uman.
Nu este recomandată administrarea de medicamente în lipsa unui consult medical.
Alte prospecte similare
Neopreol
Neopreol este un medicament recomandat pentru aplicare cutanată şi conține sulfat de neomicină (cu proprietăţi antimicrobiene) și prednisolonă (cu acţiune...
Vezi detalii
Nervocalmin relaxare
Nervocalmin relaxare este un supliment alimentar destinat relaxării și reducerii stresului, ce conține extracte naturale cu efect calmant. Poate fi utilizat pentru...
Vezi detalii
Netildex
Netildex este un antibiotic utilizat pentru a diminua inflamația și a omorî bacteriile de la nivelul ochiului în cazul infecțiilor sau al unor eventuale infecții...
Vezi detalii
Neurossen
Neurossen este un medicament care conține benfotiamină și care este indicat pentru prevenirea şi tratamentul deficitului clinic de vitamina B1 imposibil de tratat prin...
Vezi detalii
Neurotop
Neurotop retard e un medicament pe bază de carbamazepinǎ, substanță activă cu acţiune anticonvulsivantă şi antidepresivă în diferite forme de convulsii. Se utilizeazǎ în...
Vezi detalii
Nexium 10 mg granule gastrorezistente pentru suspe...
Nexium este un inhibitor al secreției de acid la nivelul stomacului, pe bază de esomeprazol. Acesta aparține unui grup de medicamente numite inhibitori de pompă de...
Vezi detalii