medici analizand fisa medicala a unui pacient cu Ulcerul varicos

Ulcerul varicos

Descoperă informații utile despre această afecțiune: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre ulcerul varicos

Ulcerul de cauză venoasă, cunoscut și ca ulcer varicos sau ulcerul venos, este o rană ce apare la unul sau ambele membre inferioare, mai des localizat pe fața internă a gambei, imediat deasupra maleolei.

Ulcerul varicos

Cauze

Ulcerul varicos apare ca stadiu final în evoluția bolii varicoase. Deși cauza venoasă este responsabilă de aproximativ 70 – 80% dintre ulcerațiile piciorului, există și alte afecțiuni ce pot duce la apariția ulcerațiilor, cum ar fi diabetul zaharat sau arteriopatia cronică (arterioscleroza).

De multe ori aceste cauze se suprapun, iar identificarea cauzei exacte a producerii ulcerației este dificilă. Unele studii apreciază că aproximativ 2% din populație poate avea ulcer venos, iar acest procent ajunge la aproximativ 5% după vârsta de 65 ani.

Factori de risc

Principalii factori de risc care duc la apariția ulcerului varicos sunt:

  • Vârsta;
  • Sexul feminin;
  • Sarcinile multiple;
  • Obezitatea;
  • Statul îndelungat în picioare sau pe scaun;
  • Lipsa de activitate fizică;
  • Factorul genetic;
  • Trombozele venoase în antecedente.

Simptome

Simptomatologia ulcerului de gambă este foarte diversă, dar în majoritatea cazurilor include:

  • Edemul (umflarea gambei) - mai ales în zona din jurul maleolei; uneori edemul se ameliorează în timpul nopții, alteori este persistent;
  • Venele dilatate -  localizate în jurul gleznei sau la gambă și/sau coapsă;
  • Pielea colorată - având o culoare maronie, uneori de consistență dură;
  • Durerea -  uneori de intensitate mare, sub formă de arsură;
  • Ulcerația - este o rană deschisă, superficială, unică sau multiplă cu margini cu contur neregulat, dar bine definite. Baza ulcerului este de cele mai multe ori acoperită de un țesut de granulație de culoare roșie și care sângerează foarte ușor la atingere. Alteori se găsește un țesut fibrinos de culoare galbenă. Țesutul necrotic de culoare neagră apare rar. Atunci când ulcerul este colonizat de bacterii, apare o secreție de culoare galbenă mirositoare.
Ulcerul varicos

Diagnosticare

În momentul în care apare orice rană la picior este obligatoriu să vă prezentați la un medic specialist în chirurgie vasculară (preferabil), chirurgie generală sau dermatologie. Cauza exactă a producerii ulcerului se va stabili în urma unei consultații ce constă în anamneză și un examen clinic al piciorului.

Medicul vă va întreba de când a apărut ulcerul, de cât timp aveți varice, dacă au fost traumatisme asupra piciorului și care sunt simptomele ce însoțesc ulcerul.

Examinarea piciorului se face atât în picioare, cât și culcat, iar pentru a stabili cauza ulcerului, medicul specialist vă va recomanda efectuarea unei examinări ecografice vasculare (ecografie Doppler).

Tratament

Ulcerul de gambă are o evoluție lentă. Inițial va fi prezent ca o leziune de mici dimensiuni. În caz de neglijare sau netratat corespunzător, ulcerul varicos incipient se poate infecta, se poate extinde la toată circumferința gambei. Alteori aceste ulcerații se pot închide spontan, dar se redeschid la cel mai mic traumatism.

Din aceste considerente tratamentul este complex: general (medicamentos), regional (îndepărtarea cauzei) și local (tratamentul ulcerului propriu-zis).


Tratamentul general

Tratamentul general constă în administrarea de medicamente ce combat staza venoasă și îmbunătățesc circulația locală astfel că se stimulează vindecarea ulcerului. Aceste medicamente sunt cunoscute sub denumirea de medicamente venotonice.

Medicul specialist va recomanda cele mai bune medicamente, în funcție de cauza producerii ulcerului. Tratamentul pentru ulcer varicos infectat poate necesita și administrarea de antibiotice, dar acest lucru se face doar la recomandarea medicului specialist.

Alte medicamente indicate în tratamentul general sunt antialgicele sau antiinflamatoarele.


Tratamentul regional

În scopul vindecării mai rapide a unui ulcer și pentru a preveni reapariția lui, tratamentul trebuie în primul rând să se adreseze cauzei ce a produs ulcerația. Astfel, în cazul ulcerului venos, trebuie îndepărtată hiperpresiunea din sistemul venos, adică trebuie tratată corect boala varicoasă. Acest lucru îl face medicul specialist de chirurgie vasculară sau generală.

În afara tratamentului chirurgical se mai poate recomanda tratamentul compresiv în scopul de a reduce edemul membrului. Acesta se face prin aplicarea fie de feșe elastice, fie prin utilizarea ciorapilor compresivi. Fașa elastică se aplică în așa fel încât să producă o presiune mai mare la nivelul gleznei și mai redusă înspre genunchi. Ciorapii compresivi au presiune graduală încă din modul lor de fabricare, astfel utilizarea lor este mai simplă. Compresia externă se aplică doar în timpul zilei. 


Tratamentul local

Pentru vindecarea rapidă a ulcerului și pentru a preveni infectarea este esențial și un tratament local corect.

Pentru început, ulcerul trebuie dezinfectat, cel mai potrivit pentru acest lucru este serul fiziologic. Ulterior, se vor folosi pansamente (denumiți în vorbirea curentă și plasturi pentru ulcer varicos, termenul corect fiind însă de pansament).

Zona afectată de ulcer varicos se pansează cu comprese sterile ce se fixează prin aplicarea unui bandaj ușor. În situația în care pe suprafața ulcerului există anumite secreții, este utilă folosirea de pansamente hidrocoloide. Acestea au mecanisme specifice de acțiune, absorb secrețiile produse de către bacterii, astfel că sunt recomandate pentru a reduce contaminarea microbiană, mențin un mediu umed, pentru a favoriza granularea și epitelizarea. Ele pot fi schimbate la intervale de două-trei sau chiar mai multe zile și grăbesc vindecarea ulcerului. Indicația folosirii și tipul de pansament cel mai potrivit o stabilește medicul specialist.

O altă modalitate extrem de eficace în vindecarea ulcerului este utilizarea vacuumterapiei. Aceasta utilizează pansamente speciale la care se atașează un dispozitiv ce produce o presiune negativă asupra ulcerului. Efectul este de a elimina secrețiile produse de bacterii și favorizează epitelizarea.

Îngrijirea pielii este o parte esențială a tratamentului în ulcerul de gamba. Pielea din vecinătatea unui ulcer varicos este adeseori inflamată, astfel că este necesară folosirea unei creme sau a unui unguent pentru ulcer varicos, pentru a reduce inflamația.

Prevenție

Pentru prevenirea apariției unui ulcer varicos sau pentru a preveni redeschiderea unui ulcer vindecat, există mai multe modalități:

  • Reducerea în greutate;
  • Adoptarea unui stil de viață activ;
  • Mișcare activă zilnică;
  • Evitarea statului mult timp pe scaun sau în picioare;
  • Utilizarea ciorapilor compresivi.

Autor

Dr. Andercou Octavian Aurel

Medic Primar Chirurgie Generală și Chirurgie Vasculară

Echipa medicală - Chirurgie vasculara și Chirurgie generala

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.