medici analizand fisa medicala a unui pacient cu Lumbago

Lumbago

Descoperă informații utile despre această afecțiune: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre lumbago

Lumbago este una dintre cele mai comune afecțiuni ale spatelui și reprezintă o durere lombară acută, ce apare în urma unei mișcări greșite. Este provocată, cel mai frecvent, de un microtraumatism ce afectează un disc intervertebral. Nucleul deplasat irită nervii lombari și declanșează o contractură dureroasă a musculaturii paravertebrale de la nivel lombar.

Lumbago lasă pacientul imobilizat în poziții antalgice (în care durerea este mai mică sau mai ușor de suportat), iar anumite mișcări (aplecarea trunchiului în față, așezarea sau ridicarea de pe scaun) fie sunt imposibil de efectuat, fie provoacă o durere insuportabilă.

Lumbago debutează în special la efort și se acutizează în timpul repausului.

Modul de debut și de evoluție generează două tipuri de lumbago:

  • acut: cu debut brusc și evoluție scurtă în ameliorare, posibil recidivantă;
  • cronic: cu debut lent și evoluție lungă, fără o ameliorare evidentă.
lombar-intervertebral-coloana-hernie

Cauze

Lumbago poate avea multe cauze. Deși nu este clar ce anume o declanșează, durerea de spate apare cel mai frecvent în urma unei leziuni provocate de o contractură musculară.

Uneori, lumbago poate fi cauzat de anumite afecțiuni medicale:

  • protruzie discală - proeminența nucleului discal în canalul vertebral;
  • hernie discală - deplasarea atât a nucleului, cât și a inelului care conține nucleul discal și ruptura acestuia;
  • modificări degenerative (distructive) sau inflamatorii ale articulațiilor mici dintre vertebre sau ale părților moi înconjurătoare.

Foarte rar, lumbago pot fi semnul unei probleme grave:

  • procese infecțioase vertebrale sau ale rădăcinilor spinale locale (exemplu borelioza);
  • procese neoplazice (tumori benigne sau maligne), prezente în canalul vertebral sau în vertebre: cele mai comune sunt metastazele osoase.

Factori de risc

Următorii factori implică un risc mai mare de a dezvolta lumbago:

  • diverse activități profesionale;
  • poziție defectuoasă în timpul perioadelor active sau menținerea îndelungată a aceleiași poziții;
  • efort fizic intens, care presupune ridicări de greutăți, aplecări și răsuciri ale spatelui, mai ales bruște;
  • sarcină;
  • sedentarism;
  • condiție fizică precară;
  • vârstă înaintată;
  • obezitate;
  • fumat;
  • factori genetici;
  • diverse afecțiuni medicale.

Simptome

Crizele de lumbago se recunosc printr-o serie de simptome specifice:

  • durere lombară, de obicei unilaterală stânga sau dreapta, agravată de aplecarea înainte a corpului, uneori de tuse sau strănut;
  • poziție și mers antalgice, fixe, pentru a nu produce durere în structurile afectate;
  • contractură musculară în regiunea lombară.
medic-radiolog-laborator-controale

Diagnosticare

În cazul lumbago, anamneza este extrem de importantă, deoarece pacientul poate descrie ce anume i-a declanșat durerea. Medicul ortoped se va interesa de simptome și va face un examen fizic. Localizarea și faptul că durerea este ameliorată de mișcarea ușoară și agravată de poziția șezând indică o cauză discală.

Pentru a verifica dacă există oase rupte sau alte traume, medicul poate recomanda investigații imagistice. Acestea îl vor ajuta să vadă imagini clare ale vertebrelor, discurilor, mușchilor, ligamentelor și tendoanelor:

  • radiografie de coloană lombară (față și profil): este recomandată, în mod obișnuit, pentru un lumbago acut sau un prim episod de lombosciatică; aceasta poate arăta dacă există modificări de tip spondilozic, de demineralizare sau discopatie;
  • RMN de coloană lombară: este indicat în cazul radiculitei lombare la debut sau recidivate, a unui lumbago cronic;
  • CT de coloană lombară: este recomandat pacienților care nu pot fi supuși unui examen RMN (claustrofobi, pacienți cu proteze).

Tratament

Pacienții care suferă de lumbago trebuie să se prezinte de urgență la medic. În caz contrar, simptomele se pot agrava, ceea ce face tratamentul mai dificil de aplicat și cu rată mai mică de succes; în cazurile mai grave se poate ajunge la intervenții chirurgicale.

Tratamentul constă în primă fază în ameliorarea durerii și apoi în recăpătarea mobilității:

  • cel mai important este controlul durerii, indiferent de cauza ei: se vor administra antiinflamatoare nesteroidiene, antialgice, decontracturante musculare, pe o perioadă de minimum șapte zile;
  • concomitent, pacientul va face recuperare prin gimnastică medicală/ kinetoterapie (elongații musculare, tonifiere, corecția poziției) sau prin înot.

Terapia este individualizată în funcție de cauza apariției durerilor și de durata de evoluție.

În situațiile complicate și cu lumbago cronic se va apela la tehnici minim invazive (anestezii locale sub control radiologic, nucleoplastii) sau la tratament chirurgical.


Complicații

Lumbago poate provoca o serie de complicații:

  • lomboradiculalgia sau lombosciatica: este durerea lombară care iradiază fesier sau chiar pe întreg membrul inferior;
  • radiculita lombară: este durerea lombară însoțită de amorțeli și furnicături pe membrul inferior, cu deficite senzitive și motorii.

Prevenție

Pentru a preveni durerile lombare generate de lumbago, este esențial să avem grijă la poziția corpului și să o corectăm ori de câte ori este cazul. Alte măsuri indicate sunt:

  • scăderea ponderală;
  • egalizarea membrelor inferioare prin purtarea de talonete;
  • practicarea unor activități sportive de agrement (nu de anduranță sau cu mișcări bruște).

Autor

Dr. Resit Clara Marion

Medic Specialist Neurologie

Echipa medicală - Ortopedie-Traumatologie și Neurologie

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.