Prospect medical

Prospect Jardiance, comprimate filmate, 10 mg, 25 mg

Jardiance este un antidiabetic oral ce conține empagliflozin, utilizat pentru tratamentul diabetului de tip 2. Reduce glicemia, sprijină pierderea în greutate și are efecte benefice asupra inimii și rinichilor.

Informații pentru utilizator

Acest medicament face obiectul unei monitorizări suplimentare. Acest lucru va permite identificarea rapidă de noi informaţii referitoare la siguranţă. Puteţi să fiţi de ajutor raportând orice reacţii adverse pe care le puteţi avea. Vezi ultima parte de la pct. 4 pentru modul de raportare a reacţiilor adverse.

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
  • Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
  • Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

Ce găsiţi în acest prospect

  1. Ce este Jardiance şi pentru ce se utilizează
  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Jardiance
  3. Cum să luaţi Jardiance
  4. Reacţii adverse posibile
  5. Cum se păstrează Jardiance
  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

1. Ce este Jardiance şi pentru ce se utilizează

Jardiance conţine substanţa activă empagliflozin, care acţionează prin blocarea unei proteine din rinichi numite co-transportorul 2 de sodiu-glucoză (SGLT2). SGLT2 previne excreţia glucozei prin urină, absorbind glucoza în circulaţia sanguină pe măsură ce sângele este filtrat în rinichi. Prin blocarea acestei proteine, medicamentul provoacă excreţia glucozei (zahărului din sânge) prin urină, iar valorile zahărului din sânge, care sunt prea mari din cauza diabetului zaharat de tip 2, sunt, prin urmare, diminuate.

Medicul dumneavoastră v-a prescris acest medicament pentru a scădea valorile zahărului din sângele dumneavoastră.

  • Jardiance este utilizat pentru tratamentul diabetului de tip 2 la pacienţi adulţi (cu vârsta de minim 18 ani) care nu pot fi controlaţi numai prin dietă şi exerciţiu fizic.
  • Jardiance poate fi utilizat fără alte medicamente la pacienţi cărora nu li se poate administra metformină (un alt medicament antidiabetic).
  • De asemenea, Jardiance poate fi utilizat împreună cu alte medicamente. Acestea pot fi medicamente administrate pe cale orală sau insulină administrată prin injecţie.

Este important să continuaţi să urmaţi planul privind dieta şi exerciţiul fizic care v-a fost recomandat de către medicul dumneavoastră, farmacist sau asistenta medicală.

Ce este diabetul zaharat de tip 2?

Diabetul zaharat de tip 2 este o afecţiune care apare atât ca urmare a genelor proprii, cât şi a stilului de viaţă. Dacă aveţi diabet zaharat de tip 2, pancreasul dumneavoastră nu produce suficientă insulină pentru a controla nivelul glucozei din sânge, iar organismul dumneavoastră nu este capabil să utilizeze insulina proprie în mod eficace. Acest lucru duce la valori crescute ale glucozei în sânge, ceea ce poate provoca probleme medicale, cum sunt bolile de inimă, bolile de rinichi, orbire şi circulaţie slabă la nivelul membrelor.

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Jardiance

Nu luaţi Jardiance:

  • dacă sunteţi alergic la empagliflozin sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).

Atenţionări şi precauţii

Înainte să luaţi acest medicament şi în timpul tratamentului, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale:

  • dacă aveţi „diabet zaharat de tip 1”. Acest tip de diabet zaharat debutează de obicei în tinereţe, iar organismul dumneavoastră nu produce deloc insulină.
  • dacă aveţi pierdere rapidă în greutate, senzaţie de rău sau stare de rău, durere de stomac, sete excesivă, respiraţie rapidă şi profundă, confuzie, somnolenţă sau oboseală neobişnuită, miros dulceag al respiraţiei, senzaţie de gust dulce sau metalic în gură sau un miros diferit al urinei sau transpiraţiei, adresaţi-vă imediat unui medic sau celui mai apropiat spital. Aceste simptome ar putea fi un semn de „cetoacidoză diabetică” – o problemă care poate apărea ca urmare a diabetului, din cauza valorilor crescute ale „corpilor cetonici” în urină sau sânge, determinate prin analize. Riscul de apariţie a cetoacidozei diabetice poate fi crescut în cazul repausului alimentar prelungit, consumului excesiv de alcool, deshidratării, reducerilor bruşte ale dozei de insulină sau al unui necesar mai mare de insulină pe fondul unei intervenţii chirurgicale majore sau boli grave.
  • dacă aveţi probleme grave de rinichi – este posibil ca medicul să vă ceară să luaţi un alt medicament.
  • dacă aveţi vârsta de 75 ani sau peste, deoarece eliminarea urinei ca urmare a administrării medicamentului poate afecta echilibrul hidric din organismul dumneavoastră şi poate creşte riscul de deshidratare. Semnele posibile sunt prezentate la pct. 4, „Reacţii adverse posibile”, sub „deshidratare“.
  • dacă aveţi vârsta de 85 ani sau peste, nu trebuie să începeţi să luaţi Jardiance.
  • dacă vă simţiţi rău, aveţi diaree sau febră sau nu puteţi să mâncaţi sau să beţi. Aceste afecţiuni vă pot provoca deshidratare. Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă ceară să opriţi utilizarea Jardiance până când vă reveniţi, pentru a opri pierderile prea mari de lichide din organism.
  • dacă aveţi o infecţie gravă la nivelul rinichilor sau al căilor urinare, însoţită de febră. Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă ceară să opriţi utilizarea Jardiance până când vă reveniţi.

Glucoza urinară

Din cauza modului în care acţionează acest medicament, veţi avea zahăr în urină atunci când vi se efectuează analize în timp ce luaţi acest medicament.

Copii şi adolescenţi

Nu se recomandă utilizarea Jardiance la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani deoarece nu au fost efectuate studii la aceşti pacienţi.

Jardiance împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Este important să spuneţi medicului dumneavoastră:

  • dacă luaţi un medicament utilizat pentru eliminarea apei din organism (diuretic). Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă ceară să opriţi utilizarea Jardiance. Semnele posibile ale pierderilor mari de lichide din organism sunt prezentate la pct. 4, „Reacţii adverse posibile”.
  • dacă luaţi alte medicamente care scad cantitatea de zahăr din sânge, cum este insulina sau un medicament de tipul „sulfonilureelor”. Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă ceară să scădeţi doza acestor medicamente, pentru a preveni o scădere prea mare a valorilor zahărului din sânge (hipoglicemie).

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu utilizaţi Jardiance dacă sunteţi gravidă. Nu se cunoaşte dacă Jardiance este dăunător pentru făt. Nu utilizaţi Jardiance dacă alăptaţi. Nu se cunoaşte dacă Jardiance se excretă în laptele uman.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Jardiance are influenţă mică asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Utilizarea acestui medicament în asociere cu medicamentele numite sulfoniluree sau cu insulină poate provoca o scădere prea accentuată a valorilor zahărului din sânge (hipoglicemie), ceea ce poate provoca simptome precum tremurături, transpiraţii şi modificări de vedere, care vă pot afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje sau instrumente dacă vă simţiţi ameţit în timp ce luaţi Jardiance.

Jardiance conţine lactoză

Jardiance conţine lactoză (zahărul din lapte). Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de zaharuri, contactaţi-vă medicul înainte de a lua acest medicament.

3. Cum să luaţi Jardiance

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Ce cantitate trebuie administrată

  • Doza iniţială de Jardiance este de un comprimat de 10 mg o dată pe zi. Medicul dumneavoastră va decide dacă trebuie să vă mărească doza la 25 mg o dată pe zi.
  • Este posibil ca medicul să limiteze doza dumneavoastră la 10 mg o dată pe zi, dacă aveţi probleme cu rinichii.
  • Medicul dumneavoastră vă va prescrie concentraţia corectă pentru dumneavoastră. Nu modificaţi doza decât dacă medicul dumneavoastră v-a spus să faceţi acest lucru.

Administrarea acestui medicament

  • Înghiţiţi comprimatul întreg, cu apă.
  • Puteţi să luaţi comprimatul cu sau fără alimente.
  • Puteţi să luaţi comprimatul în orice moment al zilei. Cu toate acestea, încercaţi să îl luaţi la aceeaşi oră în fiecare zi. Acest lucru vă va ajuta să vă amintiţi să îl luaţi.

Medicul dumneavoastră poate să vă prescrie Jardiance împreună cu un alt medicament antidiabetic. Amintiţi-vă să luaţi toate medicamentele aşa cum au fost prescrise de medicul dumneavoastră pentru a obţine cele mai bune rezultate privind starea dumneavoastră de sănătate.

Dieta şi exerciţiul fizic pot ajuta organismul dumneavoastră să utilizeze zahărul din sânge mai bine. În timp ce luaţi Jardiance, este important să respectaţi dieta şi programul de exerciţii fizice recomandate de către medicul dumneavoastră.

Dacă luaţi mai mult Jardiance decât trebuie

Dacă luaţi mai mult Jardiance decât trebuie, spuneţi imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi imediat la spital. Luaţi cu dumneavoastră ambalajul medicamentului.

Dacă uitaţi să luaţi Jardiance

Ceea ce trebuie făcut în cazul în care uitaţi să luaţi un comprimat depinde de timpul rămas până la următoarea doză.

  • Dacă sunt cel puţin 12 ore până la următoarea doză, luaţi Jardiance imediat ce vă aduceţi aminte. În continuare luaţi doza următoare la ora obişnuită.
  • Dacă sunt mai puţin de 12 ore până la următoarea doză, nu mai luaţi doza uitată. În continuare luaţi doza următoare la ora obişnuită.
  • Nu luaţi o doză dublă de Jardiance pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi Jardiance

Nu încetaţi să luaţi Jardiance înainte de a vă adresa mai întâi medicului dumneavoastră. Concentraţiile de zahăr din sângele dumneavoastră pot să crească dacă încetaţi să luaţi Jardiance. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Dacă aveţi oricare din următoarele reacţii adverse, adresaţi-vă imediat unui medic sau celui mai apropiat spital:

Cetoacidoză diabetică, observată cu frecvenţă rară (poate afecta până la 1 din 1000 persoane)

Acestea sunt semne de cetoacidoză diabetică (vezi şi punctul 2, „Atenţionări şi precauţii”):

  • valori crescute ale „corpilor cetonici” în urină sau sânge.
  • pierdere rapidă în greutate.
  • senzaţie de rău sau stare de rău.
  • durere de stomac.
  • sete excesivă.
  • respiraţie rapidă şi profundă.
  • confuzie.
  • somnolenţă sau oboseală neobişnuită.
  • miros dulceag al respiraţiei, senzaţie de gust dulce sau metalic în gură sau un miros diferit al urinei sau transpiraţiei.

Acestea pot apărea indiferent de valorile glicemiei. Medicul dumneavoastră poate decide să vă întrerupă temporar sau permanent tratamentul cu Jardiance.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră cât mai curând posibil dacă observaţi următoarele reacţii adverse:

Valori scăzute ale zahărului în sânge (hipoglicemie), observate foarte frecvent (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane)

Dacă luaţi Jardiance împreună cu un alt medicament care poate provoca scăderea zahărului din sânge, precum o sulfoniluree sau insulină, riscul de a avea valori scăzute ale zahărului în sânge este mai mare. Semnele valorilor scăzute ale zahărului în sânge pot include:

  • tremurături, transpiraţie, senzaţie de nelinişte intensă sau confuzie, bătăi ale inimii rapide.
  • senzaţie de foame intensă, durere de cap.

Medicul dumneavoastră vă va spune care este tratamentul pentru valorile scăzute de zahăr în sânge şi ce trebuie să faceţi dacă prezentaţi oricare dintre semnele de mai sus. Dacă aveţi simptome de scădere a zahărului din sânge, luaţi comprimate de glucoză, o gustare cu un conţinut crescut de zahăr sau beţi suc de fructe. Dacă este posibil, măsuraţi-vă valorile zahărului din sânge şi odihniţi-vă.

Infecţii ale căilor urinare, observate frecvent (pot afecta până la 1 din 10 persoane)

Semnele infecţiilor căilor urinare sunt:

  • senzaţie de arsură la urinare.
  • urină cu aspect tulbure.
  • durere în pelvis sau la mijlocul spatelui (atunci când sunt infectaţi rinichii).

Urgenţa de a urina sau urinarea mai frecventă se poate datora mecanismului de acţiune al Jardiance, dar având în vedere că acestea pot fi şi semne de infecţie a căilor urinare, dacă observaţi o intensificare a acestor simptome, trebuie, de asemenea, să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

Deshidratare, observată mai puţin frecvent (poate afecta până la 1 din 100 persoane)

Semnele de deshidratare nu sunt specifice, dar pot include:

  • senzaţie de sete neobişnuită.
  • senzaţie de vertij sau ameţeli atunci când vă ridicaţi în picioare.
  • leşin sau pierdere a cunoştinţei.

Alte reacţii adverse în timpul administrării Jardiance:

Frecvente

  • infecţii genitale cu candidă sau levuri.
  • urinare mai frecventă decât de obicei sau nevoia de a urina mai frecvent.
  • mâncărime.

Mai puţin frecvente

  • senzaţie de tensiune sau durere la golirea vezicii urinare.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V*. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

5. Cum se păstrează Jardiance

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. 

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe blister şi pe cutie după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. 

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare. 

Nu utilizaţi acest medicament dacă observaţi că ambalajul este deteriorat sau prezintă semne de intervenţie neautorizată. 

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Jardiance

  • Substanţa activă este empagliflozin.
  • Fiecare comprimat conţine empagliflozin 10 mg sau 25 mg.
  • Celelalte componente sunt:
    • nucleul comprimatului: lactoză monohidrat (vezi sfârşitul pct. 2 la „Jardiance conţine lactoză“), celuloză microcristalină, hidroxipropilceluloză, croscarmeloză sodică, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.
    • film: hipromeloză, dioxid de titan (E171), talc, macrogol (400), oxid galben de fer (E172).

Cum arată Jardiance şi conţinutul ambalajului

Jardiance 10 mg comprimate filmate se prezintă sub formă de comprimate rotunde, de culoare galben deschis, biconvexe şi cu margini teşite. Acestea sunt inscripţionate cu „S10” pe o parte şi cu sigla Boehringer Ingelheim pe cealaltă parte. Comprimatele au diametrul de 9,1 mm.

Jardiance 25 mg comprimate filmate se prezintă sub formă de comprimate ovale, de culoare galben deschis şi biconvexe. Acestea sunt inscripţionate cu „S25” pe o parte şi cu sigla Boehringer Ingelheim pe cealaltă parte. Comprimatul are lungimea de 11,1 mm şi lăţimea de 5,6 mm. 

Comprimatele de Jardiance sunt disponibile în blistere din PVC/aluminiu perforate pentru eliberarea unei unităţi dozate. Mărimile ambalajelor sunt 7 x 1, 10 x 1, 14 x 1, 28 x 1, 30 x 1, 60 x 1, 70 x 1, 90 x 1 şi 100 x 1 comprimate filmate. 

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Boehringer Ingelheim International GmbH Binger Strasse 173 55216 Ingelheim am Rhein Germania

Fabricantul

Boehringer Ingelheim Pharma GmbH & Co. KG 

Binger Strasse 173 

55216 Ingelheim am Rhein

Germania

Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:

Belgie/Belgique/Belgien

SCS Boehringer Ingelheim Comm.V

Tél/Tel: +32 2 773 33 11

Lietuva

Boehringer Ingelheim RCV GmbH & Co KG Lietuvos filialas

Tel.: +370 37 473 922

България

Бьорингер Ингелхайм РЦВ ГмбХ и Ко КГ - клон България

Тел: +359 2 958 79 98

Luxembourg/Luxemburg

SCS Boehringer Ingelheim Comm.V

Tél/Tel: +32 2 773 33 11

Česká republika

Boehringer Ingelheim spol. s r.o.

Tel: +420 234 655 111

Magyarország

Boehringer Ingelheim RCV GmbH & Co KG Magyarországi Fióktelepe

Tel.: +36 1 299 89 00

Danmark

Boehringer Ingelheim Danmark A/S

Tlf: +45 39 15 88 88

Malta

Boehringer Ingelheim Ltd.

Tel: +44 1344 424 600

Deutschland

Boehringer Ingelheim Pharma GmbH & Co. KG

Tel: +49 (0) 800 77 90 900

Lilly Deutschland GmbH

Tel. +49 (0) 6172 273 2222

Nederland

Boehringer Ingelheim b.v.

Tel: +31 (0) 800 22 55 889

Eesti

Boehringer Ingelheim RCV GmbH & Co KG Eesti filiaal

Tel: +372 612 8000

Norge

Boehringer Ingelheim Norway KS

Tlf: +47 66 76 13 00

Ελλάδα

Boehringer Ingelheim Ellas A.E.

Tηλ: +30 2 10 89 06 300

Österreich

Boehringer Ingelheim RCV GmbH & Co KG

Tel: +43 1 80 105-0

España

Boehringer Ingelheim España, S.A.

Tel: +34 93 404 51 00

Lilly S.A.

Tel: +34 91 663 50 00

Polska

Boehringer Ingelheim Sp.zo.o.

Tel.: +48 22 699 0 699

France

Boehringer Ingelheim France S.A.S.

Tél: +33 3 26 50 45 33

Lilly France SAS

Tél: +33 1 55 49 34 34

Portugal

Boehringer Ingelheim, Unipessoal, Lda.

Tel: +351 21 313 53 00

Lilly Portugal Produtos Farmacêuticos, Lda

Tel: +351 21 412 66 00

Hrvatska

Boehringer Ingelheim Zagreb d.o.o.

Tel: +385 1 2444 600

România

Boehringer Ingelheim RCV GmbH & Co KG Viena - Sucursala Bucureşti

Tel: +40 21 302 28 00

Ireland

Boehringer Ingelheim Ireland Ltd.

Tel: +353 1 295 9620

Eli Lilly and Company (Ireland) Limited

Tel: +353 1 661 4377

Slovenija

Boehringer Ingelheim RCV GmbH & Co KG Podružnica Ljubljana

Tel: +386 1 586 40 00

Ísland

Vistor hf.

Sími: +354 535 7000

Slovenská republika

Boehringer Ingelheim RCV GmbH & Co KG organizačná zložka

Tel: +421 2 5810 1211

Italia

Boehringer Ingelheim Italia S.p.A.

Tel: +39 02 5355 1

Eli Lilly Italia S.p.A.

Tel: +39 055 42571

Suomi/Finland

Boehringer Ingelheim Finland Ky

Puh/Tel: +358 10 3102 800

Κύπρος

Boehringer Ingelheim Ellas A.E.

Tηλ: +30 2 10 89 06 300

Sverige

Boehringer Ingelheim AB

Tel: +46 8 721 21 00

Latvija

Boehringer Ingelheim RCV GmbH & Co KG Latvijas filiāle

Tel: +371 67 240 011

United Kingdom

Boehringer Ingelheim Ltd.

Tel: +44 1344 424 600

Eli Lilly and Company Limited

Tel: +44 1256 315 000

Acest prospect a fost revizuit în Iunie 2025.

Disclaimer. Aceste informații au caracter general. Informațiile detaliate și actualizate la zi privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Europene pentru Medicamente http://www.ema.europa.eu. Menționăm faptul că datele conținute în informația furnizată pot fi actualizate în mod dinamic pe website-ul Agenţiei Europene pentru Medicamente. Există posibilitatea ca informațiile furnizate să suporte actualizări asupra conținutului Nomenclatorului medicamentelor de uz uman.