Informații pentru utilizator
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4. - Dacă după 10 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Ce găsiți în acest prospect:
1. Ce este Pacid şi pentru ce se utilizează
Pacid conține ca substanță activă pantoprazol, care blochează „pompa” care produce acid la nivelul stomacului. Astfel, acesta reduce cantitatea de acid din stomac.
Pacid este utilizat pentru tratamentul de scurtă durată al simptomelor de reflux (de exemplu arsuri în capul pieptului-pirozis, regurgitare de acid) la adulți.
Refluxul reprezintă fluxul invers de acid din stomac în esofag („gât”), care poate deveni inflamat și dureros. Acesta vă poate produce simptome cum ar fi senzația dureroasă de arsură la nivelul pieptului cu tendință ascendentă înspre gât (pirozis) și un gust acru în gură (regurgitare de acid).
Puteți prezenta o ameliorare a simptomelor de reflux acid și de arsură în capul pieptului după numai o zi de tratament cu Pacid, însă acest medicament nu este conceput pentru asigurarea unei ameliorări imediate. Ar putea fi necesară administrarea de comprimate timp de 2-3 zile consecutive pentru a se obține ameliorarea simptomelor.
Dacă după 14 zile nu vă simțiți mai bine sau vă simțiți mai rău, trebuie să vă adresați unui medic.
2. Ce trebuie să știți înainte să luați Pacid
Nu luați Pacid:
- dacă sunteți alergic la pantoprazol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6)
- dacă luați un medicament care conține atazanavir (pentru tratamentul infecției cu HIV)
Consultați „Pacid împreună cu alte medicamente”.
Atenționări și precauții
Înainte să luați Pacid, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:
- dacă ați fost tratat pentru arsuri în capul pieptului sau indigestie în mod continuu timp de 4 sau mai multe săptămâni
- dacă aveți vârsta peste 55 de ani și luați zilnic tratament pentru indigestie eliberat fără prescripție medicală
- dacă aveți vârsta peste 55 de ani și prezentați simptome de reflux, noi sau modificate recent
- dacă ați avut ulcer gastric sau ați suferit o intervenție chirurgicală la nivelul stomacului
- dacă aveți probleme hepatice sau icter (îngălbenirea pielii sau a ochilor)
- dacă vă prezentați în mod regulat la medic pentru simptome sau afecțiuni grave
- dacă urmează să fiți supuşi unei endoscopii sau unui test respirator denumit test cu C-uree
- dacă urmează să faceți o analiză de sânge specifică (Cromogranina A)
Discutați cu medicul dumneavoastră înainte să luați Pacid:
- dacă ați avut vreodată o reacție la nivelul pielii în urma tratamentului cu un medicament similar cu Pacid, care reduce cantitatea de acid gastric
Dacă vă apare o erupție pe piele, mai ales în zonele expuse la soare, adresați-vă imediat medicului, deoarece s-ar putea să fie necesară oprirea tratamentului cu Pacid. Nu uitați să menționați și orice alte manifestări, cum sunt dureri la nivelul articulațiilor.
Informați-vă medicul imediat, înainte sau după ce ați luat acest medicament, dacă remarcați oricare dintre următoarele simptome, care ar putea fi un semn al unei alte boli, mai grave:
- scădere neintenționată în greutate (necorelată cu o dietă sau un program de exerciții fizice)
- vărsături, în special dacă sunt repetate
- vărsături cu sânge; acesta poate avea un aspect închis la culoare, de zaț de cafea
- observați sânge în scaun; acesta poate avea aspect negru de smoală
- dificultate sau durere la înghițire
- păreți palid şi vă simțiți slăbit (anemie)
- durere la nivelul pieptului
- durere de stomac
- diaree severă și/sau persistentă, deoarece acest medicament a fost asociat cu o mică creștere a diareii infecțioase
Medicul dumneavoastră poate decide dacă este necesar să efectuați anumite analize.
Dacă urmează să efectuați o analiză a sângelui, informați-vă medicul că luați acest medicament.
Puteți prezenta o ameliorare a simptomelor de reflux acid și arsuri în capul pieptului după numai o zi de tratament cu Pacid, însă acest medicament nu este conceput pentru asigurarea unei ameliorări imediate. Nu trebuie să îl utilizați ca măsura preventivă.
Dacă acuzați simptome repetitive de arsuri în capul pieptului sau indigestie de mai mult timp, nu omiteți să vă prezentați în mod regulat la medic.
Copii și adolescenți
Pacid nu trebuie utilizat de către copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani datorită lipsei de informații privind siguranța la acest grup de vârstă tânără.
Pacid împreună cu alte medicamente
Informați-vă medicul sau farmacistul dacă utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizați orice alte medicamente.
Pacid poate împiedica anumite medicamente să acționeze adecvat. Informați-vă medicul sau farmacistul dacă utilizați medicamente care conțin una dintre următoarele substanțe active:
- atazanavir (utilizat pentru tratarea infecției cu HIV). Nu trebuie să utilizați Pacid în cazul în care luați atazanavir. Consultați „Nu luați Pacid”
- ketoconazol (utilizat pentru infecții fungice)
- warfarină şi fenprocumonă (utilizate pentru „subțierea” sângelui și pentru prevenirea apariției de cheaguri). Puteți necesita analize de sânge suplimentare
- metotrexat (utilizat pentru tratamentul artritei reumatoide, psoriazisului și în cancer) – dacă luați metotrexat, medicul dumneavoastră poate să vă oprească temporar tratamentul cu Pacid deoarece pantoprazolul poate crește concentrațiile de metotrexat în sânge
Nu luați Pacid cu alte medicamente care limitează cantitatea de acid produsă în stomac, cum ar fi un alt inhibitor de pompă protonică (omeprazol, lansoprazol sau rabeprazol) sau un antagonist al receptorilor H2 (de exemplu ranitidină, famotidină).
Totuși, puteți lua Pacid cu antiacide (de exemplu magaldrat, acid alginic, bicarbonat de sodiu, hidroxid de aluminiu, carbonat de magneziu sau combinații din acestea), dacă este necesar.
Sarcina și alăptarea
Nu trebuie să luați acest medicament dacă sunteți gravidă sau alăptați.
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor
Dacă prezentați reacții adverse cum ar fi amețeală sau tulburări de vedere, nu trebuie să conduceți vehicule sau să folosiți utilaje.
3. Cum să luați Pacid
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum este recomandat în acest prospect sau așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Doza recomandată este de un comprimat pe zi. Nu depășiți doza zilnică recomandată de 20 mg pantoprazol.
Trebuie să luați acest medicament cel puțin 2-3 zile consecutiv. Opriți administrarea de Pacid după dispariția completă a simptomelor. Puteți prezenta o ameliorare a simptomelor de reflux acid și arsuri în capul pieptului după numai o zi de tratament cu Pacid, însă acest medicament nu este conceput pentru asigurarea unei ameliorări imediate.
Dacă simptomele nu se ameliorează după administrarea continuă a acestui medicament timp de 2 săptămâni, adresați-vă medicului.
Nu utilizați Pacid comprimate mai mult de 4 săptămâni fără să vă adresați medicului dumneavoastră.
Luați comprimatul înainte de masă, la aceeași oră în fiecare zi. Trebuie să înghițiți comprimatul întreg, cu o cantitate de apă. Nu mestecați și nu spargeți comprimatul.
Dacă luați mai mult Pacid decât trebuie
Informați-vă imediat medicul sau farmacistul dacă ați luat o cantitate mai mare decât doza recomandată. Dacă este posibil, luați medicamentul și prospectul cu dumneavoastră.
Dacă uitați să luați Pacid
Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Luați următoarea doza în mod normal, în ziua următoare și la ora obișnuită.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Informați-vă imediat medicul sau adresați-vă departamentului de urgență al celui mai apropiat spital dacă prezentați oricare dintre următoarele reacții adverse grave. Opriți imediat administrarea medicamentului, dar luați acest prospect și/sau comprimatele cu dumneavoastră.
- reacții alergice grave (rare: pot afecta cel mult 1 din 1000 de persoane): reacții de hipersensibilitate, aşa-numitele reacții anafilactice, șoc anafilactic și edem angioneurotic. Simptomele tipice sunt: umflarea feței, buzelor, gurii, limbii și/sau gâtului, care pot produce dificultăți la înghițire sau respirație, urticarie (erupții iritative pe piele), amețeală severă cu bătăi foarte rapide ale inimii și transpirație abundentă
- reacții grave pe piele (cu frecvență necunoscută: frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile): erupție cu tumefacție, pustule sau exfolierea pielii, piele descuamată și sângerări în jurul ochilor, nasului, gurii sau organelor genitale și deteriorarea rapidă a stării generale de sănătate sau erupție pe piele în momentul expunerii la soare
- alte reacții adverse grave (cu frecvență necunoscută): îngălbenirea pielii și a ochilor (ca urmare a leziunilor hepatice severe) sau probleme renale cum ar fi urinarea dureroasă și durere lombară inferioară cu febră
Alte reacții adverse includ:
Reacții adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):
- polipi benigni în stomac
Reacții adverse mai puțin frecvente (pot afecta cel mult 1 din 100 de persoane):
- dureri de cap
- amețeală
- diaree
- greață, vărsături
- balonare și flatulență
- constipație
- gură uscată
- colică şi disconfort
- erupții trecătoare pe piele sau urticarie
- mâncărime
- senzație de slăbiciune, oboseală sau stare generală de rău
- tulburări de somn
- creșterea enzimelor hepatice la testele de sânge
Reacții adverse rare:
- tulburare sau lipsa completă a simțului gustului
- tulburări de vedere cum ar fi vederea încețoșată
- durere la nivelul articulațiilor
- dureri musculare
- modificări de masă corporală
- temperatura a corpului crescută
- umflarea extremităților
- depresie
- valori crescute ale bilirubinei și lipidelor în sânge observate la testele de sânge), creșterea sânilor la bărbați
- febră mare sau o scădere bruscă a celulelor albe granulare circulante din sânge (observate la testele de sânge)
Reacții adverse foarte rare (pot afecta cel mult 1 din 10000 de persoane):
- dezorientare
- reducerea numărului de trombocite, care vă poate predispune la sângerări și vânătăi mai mult decât normal
- reducerea numărului de leucocite, care poate conduce la infecții mai frecvente
- coexistența anormală a reducerii numărului de celule albe şi roșii ale sângelui, ca și a plachetelor (observate la testele de sânge)
Reacții adverse cu frecvență necunoscută:
- halucinații, confuzie (în special la pacienții cu istoric al acestor simptome)
- valoare scăzută a sodiului în sânge, valori scăzute de magneziu în sânge
- erupție trecătoare pe piele, posibil cu dureri la nivelul articulațiilor
- inflamație la nivelul intestinului gros care cauzează diaree apoasă persistentă
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro. Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
5. Cum se păstrează Pacid
- nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor
- nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după “EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective
- a se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original
- nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului
6. Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conține Pacid:
- substanța activă este pantoprazolul. Fiecare comprimat gastrorezistent conține pantoprazol 20 mg (echivalent cu pantoprazol sodic sesquihidrat 22,56 mg)
- celelalte componente sunt: nucleu: carbonat de sodiu anhidru, manitol, crospovidonă, L-hidroxipropilceluloză, celuloză microcristalină, stearat de calciu; film de acoperire: hipromeloză 5 cP, propilenglicol, povidonă, dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172); film enteric: copolimer de acid metacrilic-acrilat de etil, trietil citrat, laurilsulfat de sodiu, dioxid de titan (E 171), talc
Cum arată Pacid și conținutul ambalajului
Pacid 20 mg se prezintă sub formă de comprimate gastrorezistente ovale, biconvexe, de culoare aproape albă și plane pe ambele fețe.
Ambalaj
Cutie cu un blister a 7 comprimate gastrorezistente.
Cutie cu 2 blistere a cate 7 comprimate gastrorezistente.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deținătorul autorizației de punere pe piață
Terapia SA
Str. Fabricii nr.124, Cluj-Napoca România
Fabricanții
Terapia SA
Str. Fabricii, nr. 124, Cluj-Napoca România
sau
Sun Pharmaceutical Industries (Europe) B.V.
Polarisavenue 87, 2132 JH Hoofddorp Olanda
Pentru orice informații despre acest medicament, vă rugăm să contactați reprezentanța locală a deținătorului autorizației de punere pe piață.
Terapia SA
Str. Fabricii Nr. 124, Cluj-Napoca România
Acest prospect a fost revizuit în Decembrie 2020.
Aceste informații au caracter general. Informațiile detaliate și actualizate la zi privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România https://www.anm.ro/. Menționăm faptul că datele conținute în informația furnizată pot fi actualizate în mod dinamic pe website-ul ANMDMR. Există posibilitatea ca informațiile furnizate să suporte actualizări asupra conținutului Nomenclatorului medicamentelor de uz uman.
Nu este recomandată administrarea de medicamente în lipsa unui consult medical.
Alte prospecte similare
Oxacilina Forte
Oxacilina Forte este un medicament din clasa antibioticelor beta-lactamice, peniciline rezistente la betalactamaze. Conține oxacilină sodică monohidrat, fiind utilizat...
Vezi detalii
Oxidolor
Oxidolor conține substanța activă clorhidrat de oxicodonă. Acesta este un analgezic puternic din grupa opioizilor. Oxidolor este utilizat pentru tratamentul durerilor...
Vezi detalii
Oximed
Oximed este un flacon cu spray cutanat care conţine clorhidrat de oxitetraciclină și hidrocortizonă. Are efect antimicrobian, antiinflamator și antipruriginos și se...
Vezi detalii
Paduden
Paduden conţine ibuprofen, un antiinflamator nesteroidian, și este indicat pentru ameliorarea durerilor şi inflamaţiilor din anumite boli reumatismale, tratamentul unor...
Vezi detalii
Panadol Baby
Panadol Baby este o suspensie orală cu gust de căpşuni, fără zahăr sau alcool, care conţine paracetamol. Este analgezic şi antipiretic, fiind recomandat pentru...
Vezi detalii
Panadol Rapid
Panadol Rapid conține paracetamol, substanță activă cu efecte analgezice și antipiretice. Medicamentul amelioreaza febra și durerea din răceală și gripă fiind eficient...
Vezi detalii