Cea mai frumoasă experiență la Maternitatea MedLife Brașov

Testimoniale pacienți
10 Ianuarie 2024
Autor: Echipa medicală MedLife
cea mai frumoasa experienta la maternitatea medlife brasov

„Cea mai frumoasă experiență”, așa își începe mărturia despre experiența nașterii, Cornelia, o tânară în vârstă de 33 de ani și proaspăta mămică a unei fetițe.

Experiența deosebit de plăcută a fost posibilă și datorită doamnei doctor Alina Bichis de la Maternitatea MedLife Brașov. Cum a ajuns la dânsa? „Întâmplător, în anul 2021, după ce medicul la care mergeam nu a mai profesat în cadrul companiei MedLife.

Pentru că trebuia să îmi fac controlul anual de ginecologie, am luat lista medicilor din cadrul MedLife Brașov și mi-a plăcut poza doamnei doctor, pur și simplu. A fost o simpatie de moment care a rămas în continuare“, spune sincer Cornelia.

Impresia bună de la fotografie s-a păstrat și după prima întâlnire la consultație. „Era mult peste așteptările mele, un om calm, cald, blând și foarte bine dispus. M-am simțit tare bine la acel consult și chiar nu îmi venea să cred peste ce medic fain am dat. Încântată de modul cum a decurs consultația cu mine, sora mea a ales-o și ea pe doamna dr. Bichis ca medic ginecolog. „Ea a rămas însărcinată înaintea mea și tot cu doamna doctor a parcurs această etapă frumoasă a sarcinii și, implicit, a nașterii. Mi-a spus chiar că pe parcursul nașterii și al șederii ei în spital s-a simțit ca la un SPA de mămici, atât de bune au fost condițiile. Ea a născut o fetiță extraordinară cu care eu mă mândresc. Pot spune că este sora fetiței mele deoarece a avut aceeași „mămică” bună care le-a adus pe lume“. Datorită experienței surorii sale, Cornelia a ales și ea să nască tot la Maternitatea MedLife Brașov.

Experiența sa la naștere a fost una „dureros de dulce”, după cum o descrie plastic proaspăta mămică, fiindcă bebele a avut ușoare probleme după naștere. Pentru ca totul să intre pe un făgaș normal, a fost nevoie de un alt „înger păzitor“: doamna doctor Marcu. Cornelia rememorează situația: „Până în săptămâna 36, totul a decurs absolut normal. Apoi, am răcit, iar bebele nu a mai luat în greutate până la naștere. Situația și așa delicată a fost complicată de faptul că am căzut direct pe burtă. Și acum am urme pe frunte după aproximativ 2 luni“. Foarte speriată, Cornelia a ajuns la spital, la recomandarea medicului, pentru un Test fetal non Stres (TNS). „Și acolo toată lumea m-a tratat foarte bine.’’

Lucrurile s-au mai liniștit un pic după această situație, testele au ieșit bine, însă au ajuns la punctul de fierbere două săptămâni mai târziu. „În săptămâna 38 , am fost din nou la control și doamna doctor a văzut de atunci că pruncul meu are nevoie să vină pe lume fiindcă nu mai lua în greutate. Dar, pentru că eu am vrut să nasc natural, doamna doctor nu m-a descurajat“.

Două zile mai târziu și un alt TNS, a venit verdictul: cezariană. Și cu toate că tot și-ar fi dorit o naștere naturală, explicațiile dr. Bichis au fost suficiente: „M-a sunat vineri după-masă și m-a întrebat ce fac a doua zi. Eu, degajată, i-am zis că merg la ziua unei prietene, dar dânsa mi-a dat planul peste cap și mi-a zis: «nu vreți mai bine să veniți să nașteți?».

Așa se face că pe 28 octombrie, zi în care își cunoștea soțul în urmă cu 12 ani, Cornelia o aducea pe lume pe fiica sa.

Cum a sărbătorit acum?

„Am ajuns la spital la 08.00 și am fost preluată de aceeași doamnă Iuți care a avut grijă de mine la fel cum o făcea mama mea când eram mică și bolnavă. Apoi, în timp ce mă duceam către sala de operație, emoțiile m-au copleșit. Norocul meu a fost că în sală mă aștepta o atmosferă făină, caldă, prietenoasă plus o echipă tânără cu un vibe relaxant care mi-a fost transmis și mie“, spune acum, la fel de relaxată, mama. În ciuda acestei atmosfere, „pe masa de operație am făcut un atac de panică, dar totul s-a rezolvat repede prin priceperea medicilor care m-au adus pe linia de plutire. Doamna doctor anestezist a stat la capul meu și mi-a explicat pas cu pas ce se întâmplă. Iar spre finalul operației, pentru a se mai destinde atmosfera, în timp ce aceasta se apropia de final, au pus muzică. Chiar nu îmi venea să cred că se întâmplă asta într-o sală de operație“, rememorează clipele fericite Cornelia.

Totul a fost perfect, ce-i drept cu puține emoții din cauza bebelușului care nu era 100% bine, dar totul s-a rezolvat în câteva zile. „Au fost câteva zile de foc pentru mine, soțul meu și întreaga familie, dar datorită acestei echipe minunate eu sunt bine, și la fel și bebele“.

Când vorbește despre prima întâlnire cu puiul ei, Corneliei mai-mai că îi dau lacrimile. „E un sentiment pe care nu-l poți descrie în cuvinte. Chiar zici că atunci există Dumnezeu. E fain, e emoționant. Poți să compari cu natura. Ce face Dumnezeu cu natura face și cu omul. O frumusețe mai mare nu pot descrie“, spune emoționată mămica. Ea admite că, deși nu-și dorea un copil neapărat în 2023, fiindcă „îmi doream să mai copilăresc și mai aveam și niște evenimente programate“, lucrurile s-au așezat cum trebuie și este foarte fericită.

Cât despre toată experiența, Cornelia declară:

„Nu pot să spun că am fost la SPA de mămici la fel ca sora mea, deoarece mie nu prea îmi plac SPA-urile. Pot, însă, să afirm că am avut cea mai frumoasă experiență din viața mea datorită acestei echipe minunate și în special mulțumită doamnei doctor Bichis. Și acum o mai stresez cu câte un mesaj chiar și în afara programului și tot timpul îmi răspunde și mă asigură că totul este bine. Am tot respectul față de dânsa și îi rămân veșnic recunoscătoare“.

Tânăra mămică se declară „mândră că MedLife este o companie românească. Am aflat acest aspect după ce am fost externată din spital. Am căutat pe internet informații despre MedLife fiindcă eram curioasă să văd de unde provine acest concept de a trata pacienții cu atâta blândețe și empatie. Da, MedLife pentru mine a schimbat mentalitatea cuvântului spital...datorită medicilor, asistentelor și a întregului personal“.

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării