Primul bebeluș născut în 2023 la MedLife Genesys – Timur, un copil cu origini ucrainene, ce aduce speranța unui nou început

Războiul din Ucraina nu dă semne că se va termina prea curând, iar oamenii au cel mai mult de suferit în urma luptelor care le distrug casele, destramă familii și năruiesc într-o clipă toată viața pe care și-au construit-o.
Familia Prosianykova este una dintre familiile de ucraineni pe care războiul le-a forțat să plece pentru a fi în siguranță. Ei au ajuns în Arad în 15 decembrie 2022, atunci când Anastasia era însărcinată în 38 de săptămâni și putea naște în orice moment. Fiind primul lor copil, era cu atât mai important să scape din zona de război, iar asta le-a dat puterea de a lua cea mai grea decizie a vieții lor - de a-și părăsi țara.
“Am ajuns în 15 decembrie în Arad împreună cu soțul meu. După câteva zile m-am dus să mă rog la catedrala Sfânta Treime, despre care am auzit că a fost construită în 1991, exact anul în care m-am născut eu. Când am plecat de la catedrală, am văzut în stânga sigla MedLife. Am văzut acolo inima și culorile Ucrainei, iar asta am luat-o ca pe un semn. Nu am știut ce clinică este, dar am căutat atunci când am ajuns acasă, și ne-am făcut curaj să contactăm MedLife să vedem dacă aș putea să nasc aici. E greu de crezut, dar simt că Dumnezeu m-a adus aici“, ne povestește Anastasia.
În 20 decembrie, familia Prosianykova a luat legătura cu echipa MedLife, explicând situația în care se află. Alex, soțul Anastasiei, era dispus să muncească, să ajute cu orice este nevoie pentru ca băiatul său să se nască în siguranță, la Maternitatea MedLife Genesys. Impresionați de povestea lor, echipa MedLife din Arad nu a stat pe gânduri și a ales să facă o faptă bună, oferind familiei greu încercate cel mai frumos cadou - aducerea pe lume a băiețelului lor, în cele mai bune condiții.
Astfel, în prima zi din an, 1 ianuarie 2023, a debutat travaliul, iar la ora 05:04, a venit pe lume Timur, un băiețel sănătos de 3.340 g. Este primul copil născut în 2023 la MedLife Genesys, dar și primul copil al familiei Prosianykova. Nașterea sa în prima zi a anului marchează un nou început, plin de speranță, de iubire și liniște.
La naștere mămica a fost asistată de echipa medicală formată din:
- Dr. Chiorean Ioana – medic specialist ginecolog
- Dr. Petruț Adelina – medic specialist ginecolog
- Dr. Arion Ghenadie – medic primar ATI
- Dr. Ciuta Alexandra – medic specialist neonatolog
1 ianuarie 2023 a fost o zi plină la Maternitatea MedLife Genesys, unde au venit pe lume în total 4 bebeluși, care dau startul acestui nou an în cel mai bun mod cu putință, cu miracolul unei noi vieți.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

MedLife aduce cea mai performantă tehnologie de secvențiere la nivel mondial, în cadrul Laboratorului Onco Team Diagnostic
Cu ambiția de a diagnostica timpuriu un număr cât mai mare de cancere și de a salva cât mai multe vieți, MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, continuă eforturile de susținere a pacienților oncologici și achiziționează ultima versiune a sistemului Io...

Intervenția chirurgicală pentru spina bifida i-a oferit unui bebeluș de numai 1 zi șansa la o viață împlinită
Spina bifida este o malformație a sistemului nervos cu potențial ridicat de complicații, de la paralizie a picioarelor până la malformații adiționale la nivelul creierului. Cu ajutorul intervenției rapide, făcute la doar o zi după naștere, și a sprijinului oferit de medicii din echipa Me...

Operația de 8 ore a unei tumoare din zona lombară: „Eu sunt bine datorită Dr. Claudiu Matei. M-aș fi dus oriunde după dânsul”
Care sunt șansele să fii acel unu la un milion, atunci când vorbim de boli rare? Diagnosticul de ependimom de filum terminale gradul II OMS, o tumoră rară, a adus-o pe doamna Mariana în această postură, dar operația realizată de Dr. Matei, a reușit să îi pună capăt durerilor. Află to...