Banner Fibronectina

Fibronectina

Află informații utile despre această analiză:

  • Când este recomandată
  • Care este procedura de recoltare
  • Ce semnifică rezultatele obținute

Informații generale

Testul de fibronectină este utilizat pentru a evalua riscul de naștere înainte de termen. Analiza poate oferi informații prețioase în cazul unor semne sau simptome de travaliu prematur.

Dacă testul de fibronectină fetală este pozitiv, medicul poate lua măsuri pentru a aborda nașterea prematură, cum ar fi administrarea de medicamente cu rolul de a îmbunătăți maturitatea pulmonară a copilului.

Fibronectina fetală este o proteină produsă la limita dintre sacul amniotic (care înconjoară fătul) și mucoasa uterului și se consideră că ajută la „lipirea” sau menținerea integrității graniței dintre sacul amniotic și căptușeala uterului. Testul detectează fibronectina în ser, ceea ce este un indicator pe termen scurt al riscului de naștere prematură.

Testul se efectuează între săptămânile 22 și 34 de sarcină, când fibronectina fetală nu ar trebui să fie detectabilă. Prezența ei în această perioadă reflectă o perturbare la joncțiunea dintre sacul amniotic și mucoasa uterului și este asociată cu un risc crescut de naștere prematură. Este mai puțin probabil ca fătul să dezvolte complicații severe din cauza nașterii premature după săptămâna 35 de sarcină și, din acest motiv, medicii nu recomandă mai târziu analiza.

Probă Fibronectina Medlife

Când este recomandat testul de fibronectină

În cele mai multe cazuri, medicul recomandă testul de fibronectină fetală numai dacă pacienta prezintă simptome de travaliu prematur:

  • contracții uterine;
  • dureri abdominale sau crampe;
  • durere surdă de spate în partea inferioară;
  • modificări ale secreției vaginale, cum ar fi sângerări;
  • semne de dilatare (deschiderea colului uterin);
  • presiune sau durere în zona pelviană;
  • rupere prematură a membranelor.

Ginecologul poate indica realizarea unui test de fibronectină femeilor cu risc crescut de naștere prematură, chiar și în absența semnelor de travaliu, în următoarele situații:

  • istoric de naștere prematură;
  • anumite intervenții chirurgicale pe colul uterin sau uter;
  • în funcție de stilul de viață (fumat în timpul sarcinii sau greutate scăzută înainte de sarcină);
  • col uterin scurt;
  • perioadă scurtă de timp între sarcini.

Procedura recoltare

Determinarea nivelului de fibronectină se face dintr-o probă de sânge recoltată prin puncție venoasă. Nu este nevoie de o pregătire specială a pacientului înainte de analiză, dar este recomandat ca recoltarea să fie făcută dimineața, a jeun (pe nemâncate).

Interpretare rezultate

Intervalul de referință* pentru fibronectină este: 0.25 - 0.4 g/l.

*Valorile de referință sunt date de aparatură, de metoda de lucru și de reactivii folosiți și pot să difere de la un laborator la altul.

Interferențe și limite

O valoare crescută a testului de fibronectină fetală este mai puțin specifică. Este asociată cu un risc crescut de naștere prematură și complicații neonatale, dar nu va arăta cu certitudine dacă nașterea va avea loc sau nu înainte de termen. Totuşi, ea sugerează necesitatea de a monitoriza mai îndeaproape o femeie simptomatică.

Valori scăzute

Rezultatul negativ al testului arată o șansă de sub 1% de a naște în următoarele două săptămâni. Chiar dacă travaliul prematur este puțin probabil pe termen scurt, pacienta poate fi ținută sub observație timp de câteva ore, pentru a i se monitoriza simptomele și modificările ulterioare ale colului uterin.

Valori crescute

Un rezultat pozitiv peste intervalul de referinţă al testului de fibronectină indică o șansă de aproape 17% de a naște în următoarele două săptămâni de la testare.

În funcție de factorii de risc, medicul poate recomanda începerea tratamentului pentru a opri sau a încetini travaliul și administrarea de steroizi pentru a accelera dezvoltarea plămânilor copilului.

Bibliografie

  1. “Fetal Fibronectin Test - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org
  2. “Fetal Fibronectin (FFN): Testing, Purpose & Accuracy.” Cleveland Clinic, 2022, https://my.clevelandclinic.org
  3. “Fetal Fibronectin (FFN).” Testing.com, Testing.com, 22 Nov. 2019, www.testing.com
  4. Berghella, Vincenzo, and Gabriele Saccone. “Fetal Fibronectin Testing for Reducing the Risk of Preterm Birth.” Cochrane Database of Systematic Reviews, vol. 2019, no. 9, 29 July 2019, https://www.ncbi.nlm.nih.gov, 10.1002/14651858.cd006843.pub3.
  5. “Preterm Labor Test: Fetal Fibronectin | BabyCenter.” BabyCenter, 2022, www.babycenter.com

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu