Dr. Ioan-Bogdan Andrei a introdus în medicina românească o tehnică chirurgicală de corectare a platfusului, mai eficientă inclusiv prin timpul scurt de realizare. De asemenea, el a abordat, în premieră pentru domeniul ortopediei din România, terapia regenerativă cu celule stem, în legătură cu care desfășoară, și în prezent, o activitate de cercetare. Dincolo de aceste reușite inovatoare, dr. Andrei își axează activitatea pe intervenții chirurgicale minim invazive – în principal, la genunchi, la umăr și la gleznă – pentru tratarea unor afecțiuni din sfera traumatologiei sportive.
— Spuneți-ne câte ceva despre cariera dumneavoastră de până acum, vă rog.
Sunt medic primar ortopedietraumatologie. În paralel, sunt șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. De vreo opt ani, m-am supraspecializat în traumatologie sportivă – adică realizez în special operații minim invazive pe principalele articulații (genunchi, umăr și gleznă) și mai puțin operații de protezare, pentru că nu sunt domeniul meu de interes. Am introdus în România două tehnici chirurgicale. Prima dintre ele se adresează pacienților cu picior plat (plecând de la o nevoie personală, pentru că băiatul meu avea picior plat și pentru că tehnica practicată în România era extrem de laborioasă). Această tehnică chirurgicală, folosită în SUA de 28 de ani, are o rată de succes de 96%. Este o operație care durează șapte minute, pe ceas. În 2014, am realizat pentru prima dată în România terapia cu celule stem – am operat cu o echipă din Statele Unite și din Bulgaria. Rezultatele obținute în urma acestei proceduri sunt foarte bune, dacă pacienții sunt bine selectați. În prezent, suntem într-o cercetare în care, în urma implantării în cadrul unor ligamentoplastii de celule stem și cu PRP (terapie cu sânge periferic), urmărim imagistic revascularizarea unor astfel de grefe. De asemenea, în ceea ce privește ligamentoplastia, folosesc, împreună cu cei cu care lucrez, tehnica all inside – cea mai nouă tehnică chirurgicală din lume, care nu presupune folosirea de șuruburi. De trei ani, operez aproape exclusiv prin această tehnică.
— Pentru ce afecțiuni sunteți solicitat cel mai des?
Patologiile ce vizează cele trei articulații sunt foarte variate: la nivelul articulației umărului, apar frecvent luxațiile, întrucât această articulație este predispusă la instabilități, leziunile de coafă rotatorie – avem musculatură în jurul articulației umărului și statistica arată că 100% din pacienții peste 65 de ani au o ruptură musculară la nivelul umărului, care este dureroasă, calcifi cări; la nivelul articulației genunchiului, care este cea mai solicitată dintre toate articulațiile, pot apărea leziuni de menisc, rupturi de ligament încrucișat, leziuni ale ligamentelor colaterale, afectarea cartilajului articular – o multitudine de cauze: deviații de ax biomecanic, traumatisme, poziționări anormale între oasele de la nivelul genunchiului, numite displazii. Toate problemele acestea trebuie investigate pentru un diagnostic corect și complet, tratate chirurgical și urmate de recuperare. Din fericire, în zilele noastre, toate problemele au o rezolvare, nu există ceva ce să nu putem trata. Bucuria mea este că, în România, putem să aplicăm orice tehnică chirurgicală care există afară. Nu există ceva ce noi, cei din domeniul traumatologiei sportive, să nu avem și să nu putem să facem. Toate firmele care distribuie implanturi și materiale pentru astfel de operații există și în România.
— În ce constă ligamentoplastia all inside și cine poate beneficia de ea?
De 30 de ani, de când a apărut această tehnică, au tot survenit modifi cări pentru îmbunătățirea ei. În cadrul procedurii, se folosesc două implanturi extraarticulare, cu avantajul că poți face grefa necesară la ligamentoplastie – ale cărei grosime și lungime sunt foarte importante – exact cât este necesar, iar riscurile de recidivă sunt considerabil mai mici. Pentru că nu se mai introduc implanturi în canalele osoase, complicațiile sunt mai puține, iar grefa adăugată este mai ușor asimilată de organism. De ligamentoplastie prin tehnica all inside poate beneficia orice pacient, inclusiv pacienții pediatrici. Deși, la noi, cei mai mulți medici spun: „Stai să se termine perioada de creștere și, ulterior, tratăm”, abordarea este greșită. În SUA, ligamentoplastia se face acestor pacienți începând cu vârsta de 8 ani.
Împreună cu echipa, am făcut ligamentoplastie la trei copii, cu vârste de 10 ani și opt luni, de 11 ani și, respectiv, de 12 ani. Toți trei sunt foarte bine acum, fac sport de performanță, joacă baschet.
— Povestiți-ne câteva cazuri dificile pe care le-ați rezolvat cu succes.
Un caz care mi-a rămas în memorie este cel al unui jucător profesionist de rugby care a avut una dintre cele mai grave accidentări, ce a constat dintr-o ruptură de ligament încrucișat posterior, de menisc intern și de menisc colateral intern. Fiind afectate toate cele trei structuri, a fost mult mai dificil de operat. La cinci luni după operație, după ce a făcut recuperare, Federația Română de Rugby l-a trimis la teste în Franța, iar specialiștii de acolo au măsurat o diferență stângadreapta, pe piciorul operat, de numai 2%. Așa că, după 5 luni și jumătate, a putut reveni pe teren.
Alt caz este cel al unui alpinist utilitar care căzuse de mai multe ori, inclusiv de la 25 de metri, fără să pățească mare lucru. La un moment dat, a căzut numai de la patru metri, dar ghinionul lui a fost că și-a prins coarda pe picior și i s-a răsucit piciorul față de corp în sens opus. A avut diagnosticul de ruptură de ligament încrucișat anterior, posterior, colateral intern, de menisc intern și de ligament femuropatelar intern. Adică și-a luxat și genunchiul, și rotula.
În majoritatea cazurilor, indiferent de numărul de leziuni existente, încercăm să rezolvăm totul într-o singură intervenție chirurgicală. Ceea ce este un mare plus, pentru că am scăzut timpii operatori – am ajuns acum să facem o operație de ligament încrucișat în mai puțin de 40 de minute, iar dacă reparăm și meniscul, mai durează zece minute. Pe vremuri, operațiile de acest fel durau trei-patru ore. Or, scăzând timpul operator, ne permitem să rezolvăm toate problemele pacientului într-o singură intervenție. Operațiile acestea se desfășoară cu bandă hemostatică și asta înseamnă un timp în care trebuie oprită circulația sangvină local, care poate fi de maximum două ore. Însă pentru pacientul acesta, având atâtea probleme, a fost nevoie să intervenim chirurgical în două reprize. Oricum, la patru-cinci luni după prima operație, s-a întors la treabă, a escaladat din nou. Am mai avut un pacient, un băiat absolut modest, care a tot amânat să meargă la medic să-și corecteze o deformare biomecanică a picioarelor pe care o avea din naștere. Era o persoană căreia, când punea piciorul în pământ să pășească, îi fugea respectivul picior în exterior, această afecțiune numindu-se genu varum. Iar la un moment dat i-a căzut o ușă pe un picior, rupându-i mai multe ligamente. Au fost necesare mai multe operații, pentru că în primă fază a fost nevoie să-i îndreptăm axul biomecanic și de-abia ulterior să-i reconstruim ligamentul și meniscul. Acum are o viață absolut normală.
Am avut și un pacient care s-a gândit să vină la medic cândva, după ce a numărat peste 250 de luxații de umăr. E stranie și de neînțeles pentru mine povestea, pentru că o luxație de umăr presupune o întreagă tevatură: este dureroasă, apoi trebuie să te chinui să-ți pui umărul la loc. Un asemenea caz este dificil pentru că nimic din ce găsim la o astfel de persoană nu mai seamănă cu anatomia normală a umărului. Respectivul are acum doi ani de când nu a mai avut nicio luxație, după operație.
— Cum vedeți o bună relație medic-pacient?
Cred că este foarte importantă comunicarea în această relație. De aceea, eu am ales să discut cu pacienții mei, să le explic care este situația înainte de operație, iar după operație le fac programul, cu tot ce au de făcut, pe o lună înainte de când au plecat din spital. În succesul tratamentului ortopedic, recuperarea și felul cum este coordonat pacientul postoperator contează în proporție de 50%. Dacă postoperator nu îi spui ce să facă și cum să se recupereze, operația a fost degeaba. De exemplu, în cazul reconstrucției de ligament încrucișat, dacă pacientul nu face recuperare corect, ajunge să aibă handicap, pentru că nu-și poate îndoi genunchiul, nu poate întinde piciorul, are mersul șchiopătat. Nu se mai pune problema să facă sport, nici nu se poate deplasa ca un om normal.
Or, pe mine nu mă interesează să-mi trec în portofoliu că am mai operat trei pacienți, ci că avem trei pacienți recuperați complet.
— Cum este să fii medic în România?
Să fii medic în România implică o presiune imensă, în lipsa unor protocoale clare după care să ne ghidăm activitatea. Vă dau doar un exemplu: operația de monturi, ce are descrise 123 de tehnici chirurgicale. În alte țări, există unele programe prin care se calculează, în funcție de unghiuri, ce tip de procedură este cea mai potrivită. La noi, neexistând niște reglementări clare, cea mai bună procedură devine cea pe care știi s-o faci.
Articol publicat în revista InfoLife nr. 92, ediția decembrie 2018 – ianuarie 2019, și realizat împreună cu dr. Ioan-Bogdan Andrei, medic primar ortopedie-traumatologie, Spitalul de Ortopedie MedLife.
