Pacient vindecat după cancer de vezică urinară, operat robotic la MedLife Humanitas Cluj. Dr. Vlad Schitcu: „Nu ne dorim ca rezultatul intervenției să fie unul în care pacientul iese bine doar la poză”
Un diagnostic de cancer de vezică urinară, mai ales atunci când boala ajunge într-un stadiu local avansat, poate suna ca o sentință. În realitate, chirurgia urologică a evoluat atât de mult încât, în multe cazuri, medicii pot obține nu doar control oncologic, ci și o calitate a vieții apropiată de normal, inclusiv prin reconstrucția vezicii urinare. Este și cazul lui Petrică Ciobotaru, un bărbat de 65 de ani din Galați, care astăzi spune că este bine, fără dureri și cu viața reluată aproape complet, după o operație robotică de mare complexitate realizată la Spitalul MedLife Humanitas din Cluj-Napoca, de echipa coordonată de dr. Vlad Schitcu, medic primar urolog.
Primele semne: două episoade de hematurie, apoi suspiciunea de tumoră
Petrică Ciobotaru își făcea controale periodic, inclusiv analize, ecografii și monitorizarea prostatei. Totul a fost în limite normale până în momentul în care a observat sânge în urină de două ori, în cantități mici, dar suficient cât să îl trimită rapid la medic. Ecografia a ridicat imediat suspiciunea unei tumori: pereții vezicii erau îngroșați, iar tabloul imagistic sugera o formațiune vezicală.
În 2022, la Galați, pacientul a trecut prin prima intervenție de „curățare” a vezicii, iar biopsia a confirmat natura oncologică. A urmat recomandarea oncologului: șase instilații intravezicale cu BCG, un tratament imunostimulent utilizat în anumite forme de cancer vezical.
Un control făcut la timp a schimbat planul
După finalizarea tratamentului, pacientul a plecat în Australia, la fiica lui, cu planul de a rămâne acolo șase luni. După patru luni însă, a venit momentul unui CT și PET-CT de monitorizare. Rezultatele au arătat că situația nu era rezolvată. Cum în Australia ar fi urmat o perioadă mare de așteptare până la o consultație urologică, iar acest lucru ar fi depășit perioada vizei, pacientul și fiica lui au decis să revină în România și să caute o evaluare urologică într-un centru mare.
Așa a ajuns la dr. Vlad - Horia Schitcu, la Spitalul MedLife Humanitas din Cluj-Napoca.
Prima etapă: tratament oncologic neoadjuvant
După evaluarea completă, planul stabilit a început cu tratament oncologic neoadjuvant, urmat de reevaluare. În aprilie 2023, pacientul a început terapia, care a durat aproximativ un an și trei luni. La trei luni de la finalizare, cistoscopia a reconfirmat persistența tumorii vezicale, iar echipa medicală a trecut la etapa decisivă: tratamentul chirurgical.
„Tratamentul standard pentru acest tip de cancer constă în excizia vezicii, în bloc cu prostata și cu ganglionii din pelvis. Ulterior exciziei, pentru ca pacientul să poată elimina în continuare urina există trei variante posibile“, explică dr. Vlad Schitcu.
Cele trei opțiuni după excizia vezicii urinare
După îndepărtarea vezicii, există trei modalități prin care urina poate fi eliminată în continuare.
Prima opțiune este ureterostomia cutanată, în care ureterele sunt aduse la piele, iar pacientul poartă două pungi colectoare.
A doua opțiune este derivația Bricker, care presupune folosirea unei porțiuni de intestin pentru un rezervor conectat la peretele abdominal, cu colectare într-o pungă externă.
A treia variantă este cea mai complexă: reconstrucția unei „neovezici” din intestin subțire, conectată ulterior la uretră. „Practic, după această ultimă intervenție, pacientul nu are imaginea corporală afectată, nu trebuie să poarte pungi pe abdomen, iar calitatea vieții lui este foarte bună“, subliniază medicul.
Pentru că pacientul era activ, fără alte probleme majore și urmărit medical în mod constant, echipa a ales varianta cu cele mai bune perspective atât oncologic, cât și funcțional: cistectomie radicală cu reconstrucție de vezică (neovezică ileală), realizată integral robotic cu da Vinci.
O operație de 8 ore și jumătate, practic trei intervenții într-una
Intervenția – cistectomie radicală cu neovezică ileală de substituție (enterocistoplastie) – a durat 8 ore și jumătate și s-a realizat prin aceleași cinci incizii mici, de aproximativ un centimetru.
„Au fost, practic, trei intervenții într-una. Prima este cistectomia radicală – excizia vezicii urinare și a prostatei, cu limfadenectomie extinsă. A doua procedură este cea de rezecție de tub digestiv. Apoi vine partea de confecționare a unei vezici din intestinul subțire, iar în final urmează anastomozele: cele ale ureterelor în neovezică și ale uretrei“, detaliază dr. Vlad Schitcu.
De ce robotic complet și nu o intervenție „hibridă”
În unele centre, reconstrucția neovezicii se face parțial în afara abdomenului, în cadrul unor intervenții hibride. În acest caz, echipa a realizat intervenția complet robotic.
„Robotul ne-a adus mai multe avantaje. Practic, am putut să reconstruim vezica în interior, exact în pelvis, astfel că nu am mai avut surprize ca în cazul în care se reconstruiește în afara abdomenului și este poziționată ulterior în pelvis că, de exemplu, anumite elemente anatomice din pelvis nu permit poziționarea corespunzătoare“, explică medicul.
În plus, robotul ajută la protejarea structurilor fine și a funcțiilor importante. „Bandeletele neurovasculare pot fi mult mai bine prezervate cu ajutorul robotului… Nu ne dorim ca rezultatul intervenției să fie unul în care pacientul iese bine doar la poză, în timp ce nu are continență, control al urinatului, activitatea sexuală îi este afectată și așa mai departe“, subliniază dr. Schitcu.
De ce tratamentul conservator nu este echivalent, în acest context
Unii pacienți se tem de operația mare și de posibilitatea de a purta o pungă colectoare, iar alternativa discutată uneori este radio-chimioterapia cu prezervarea vezicii. Medicul explică însă limitele acestei opțiuni, în special din perspectiva rezultatului oncologic și a calității vieții.
„În primul rând, din punct de vedere oncologic, abordul trimodal, cu radio- și chimioterapie nu dă aceleași rezultate oncologice ca în cazul chirurgiei… În plus, calitatea vieții acestor pacienți nu este pe măsura așteptărilor“, spune dr. Vlad Schitcu, descriind și posibile efecte după radioterapie, precum simptome iritative urinare, dar și nevoia unui protocol strict de monitorizare, cu cistoscopii frecvente.
Recuperare, adaptare și viață reluată
La aproape cinci luni de la operație, pacientul spune că se simte bine, se plimbă, călătorește cu mașina și își urmează controalele recomandate. După intervenție, a stat internat două săptămâni, apoi a rămas încă două săptămâni în Cluj-Napoca, pentru monitorizare atentă.
„E bine ca pacienții să știe că ulterior operației, în cele mai multe cazuri ei vor fi fără un tub de dren, fără o sondă doar la trei-patru săptămâni post-chirurgical, în cazul unei evoluții fără niciun fel de incident“, explică dr. Schitcu.
Medicul vorbește și despre un aspect important, pe care pacienții trebuie să îl știe dinainte: uneori poate rămâne necesar un absorbant de siguranță. „Aproximativ 60% din pacienți recuperează la trei luni controlul urinii… Cu acest absorbant de siguranță… pacientul este considerat continent“, precizează urologul, explicând inclusiv de ce controlul poate fi influențat de faptul că o parte din sfincter este îndepărtată odată cu prostata.
Pentru Petrică Ciobotaru, bilanțul este unul clar. „Finalul a fost fericit. Le mulțumesc din suflet doctorului Schitcu Vlad și echipei sale că mi-au dat șansa de a continua viața normală. Aș vrea ca toți pacienții să aibă parte de așa ceva“, spune pacientul.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Coloană redresată prin chirurgie de mare precizie la MedLife Humanitas. Caz complex rezolvat cu ajutorul sistemului robotic BrainLab
Un caz neurochirurgical extrem de complex, cu multiple intervenții anterioare și complicații severe, a fost rezolvat cu succes la Spitalul MedLife Humanitas din Cluj-Napoca, cu ajutorul sistemului robotic BrainLab. O pacientă de 66 de ani, cu deformare majoră a coloanei vertebrale și risc neur...
Premieră medicală la Timișoara. Cancer pulmonar operat robotic la un pacient de 75 de ani. Dr. Tudor Mateescu: „Recuperarea a fost spectaculoasă”
Un bărbat de 75 de ani din vestul țării a beneficiat de o intervenție de chirurgie toracică robotică pentru cancer pulmonar, realizată în premieră la Timișoara, în cadrul Spitalului MedLife Medici’s. Tumora a fost descoperită întâmplător, în urma unor investigații făcute pentru o...
După cinci zile de la operație, sănătos și „gata de treabă”. Cum a învins un pacient cancerul renal cu ajutorul chirurgiei robotice
Cancerul renal are un paradox periculos: de cele mai multe ori nu doare și nu dă semne clare decât târziu. Partea bună este că, atunci când este depistat întâmplător, la o investigație simplă, cum e ecografia abdominală de rutină, există șanse mari să fie tratat la timp și chiar vi...