Compozitia corporala a copilului poate prezice sanatatea plamanilor?

Pediatrie
14 Ianuarie 2019
Autor: Echipa medicală MedLife
compozitia corporala a copilului poate prezice sanatatea plamanilor

Cercetatorii de la Institutul de Sanatate Global din Barcelona au condus un nou studiu prin care au descoperit ca sanatatea plamanilor, adica cat de bine vom respira la maturitate ar putea depinde de cantitatea de masa de grasime si de muschi din perioada copilariei, potrivit eurekalert.org.

Studiul a fost publicat in revista ”Journal of Respiratory and Critical Care Medicine” si raporteaza ca baietii si fetele care au o masa musculara mai mare in copilarie si in adolescenta vor avea beneficii, functia pulmonara functionand mai bine. Mai mult, se pare ca baietii, dar nu si fetele, care au mai multa masa de grasime in intervalul mentionat pot avea probleme la maturitate deoarece functia pulmonara nu functioneaza la cea mai inalta capacitate.

Au existat si alte studii anterioare care au analizat asocierea dinte masa corporala si functia pulmonara, dar rezultatele au fost contradictorii.

”Unele studii au asociat o masa corporala mai mare cu o functie pulmonara superioara, in timp ce altele au asociat o masa corporala mai mare cu o functie pulmonara inferioara. Noi credem ca rezultatele anterioare au fost contradictorii deoarece masa corporala generala nu reflecta contributia diferita a grasimii si a masei musculare”, spune Judith Garcia-Aymerich, autorul principal al studiului.

In studiul actual specialistii au facut masuratori corporale utilizand absorbtia cu raze X cu energie duala pentru a face diferenta intre masa musculara si cea de grasime. Pentru functia pulmonara au folosit teste comune, fiind masurata inclusiv copiilor cu varsta intre opt si 15 ani. Studiul a avut 6.964 de participanti din Marea Britanie.

Care au fost rezultatele?

  • Atat in cazul baietilor, cat si al fetelor, masa musculara mai mare a fost asociata cu o functie pulmonara superioara. Specialistii au masurat cantitatea totala de aer pe care o persoana o persoana o poate expira, luand cea mai profunda respiratie posibila. De asemenea, au masurat cat aer poate expira un participant intr-o secunda si cu ce viteza iese aerul din plamani.
  • Baietii si fetele care au avut o masa de grasime mai mare au obtinut scoruri mai mici pentru cantitatea totala de aer pe care o pot expira, fiind o masura a limitarii fluxului de aer folosita adesea pentru diagnosticarea astmului broonsic si a bolii pulmonare obstructive cronice.
  • Doar in cazul baietilor, masa de grasime mai mare a fost asociata cu scoruri mai mici la expirarea fortata a aerului intr-o secunda, dar si la viteza cu care aerul iese din plamani.

Cercetatorii au luat in considerare mai multi factori, precum greutatea la nastre, fumatul matern in timpul sarcinii, varsta la care au intrat copii la pubertate, dar si nivelul functiilor pulmonare la varsta de opt ani.

”Rezultatele noastre evidentiaza faptul ca compozitia corporala ar trebui evaluata atunci cand se studiaza efectele asupra sanatatii la copii. Credem ca in perioada copilariei si adolescentei aceasta poate prezice sanatatea respiratorie de la maturitate. De asemenea, strategiile de sanatate publica care promoveaza un stil de viata sanatos ar trebui sa nu vizeze reducerea greutatii corporale, ci mai degraba reducerea grasimilor si cresterea masei musculare”, explica Judith Garcia-Aymerich.

Sursa: www.eurekalert.org

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării