Cum se modifica sistemul imunitar in timpul sarcinii?

Sistemul imunitar al femeilor insarcinate se modifica pe parcursul celor noua luni, dar nu asa cum se credea anterior. Specialistii de la Universitatea Linkoping, din Suedia, au facut un nou studiu prin care au descoperit ca timusul, un organ al sistemului imunitar, localizat aproape de inima, joaca un rol important in timpul unei sarcini normale. El se asigura ca sistemul imunitar al mamei este protejat impotriva infectiilor si, in acelasi timp, tolereaza fatul, potrivit sciencedaily.com.
Cercetatorii incearca de multe decenii sa afle mai multe despre modul in care corpul femeii reactioneaza in momentul in care aceasta ramane gravida. Pe de-o parte, sistemul imunitar al mamei trebuie sa se adapteze astfel incat sa nu reactioneze puternic si sa nu respinga fatul, deoarece, din cauza ca jumatate dintre gene sunt provenite de la tata, fatul poate fi partial strain. Pe de alta parte, sistemul imunitar trebuie sa ofere protectie eficienta impotriva infectiilor.
Cercetatorii de la Universitatea Linkoping au studiat modul in care sistemul imunitar al unei femei gravide se schimba pe parcursul unei sarcini normale. Mai mult, au studiat rolul jucat de un mic organ, timusul, in reglementarea imuna. Timusul este foarte important pentru dezvoltarea unui grup esential de celule din sistemul imunitar, celulele T, numite astfel deoarece "T" indica faptul ca sunt produse in timus. Celulele T actioneaza ca un conducator orchestral si decide felul in care reactioneaza sistemul imunitar. Celulele proprii ale corpului trebuie sa fie tolerate, in timp ce obiectele straine, cum ar fi bacteriile si virusii, trebuie sa fie atacate.
Chiar daca timusul are un rol central in sistemul imunitar in general, cercetatorii nu stiu inca daca functioneaza diferit in timpul sarcinii. Cele mai multe dintre informatiile actuale au provenit din studiile efectuate pe soareci. In principiu, specialistii sugereaza ca timusul devine mai mic in perioada sarcinii si ca elibereaza mai putine celule T. In cazul animalelor, scaderea numarului de celule T cauzeaza slabirea imunitatii, astfel ca fatul este tolerat.
Se intampla acest lucru si la om?
Pentru a raspunde la aceasta intrebare, oamenii de stiinta au analizat productia celulelor T folosind mostre de sange provenit de la 86 de femei, dintre care 56 gravide. Ei au fost interesati, in mod special, de un anumit tip de celule T, numite celule de reglementare, deoarece acestea pot interactiona cu alte celule ale sistemului imunitar si pot preveni atacarea tesutului propriu al organismului.
”Am aratat ca productia de celule T din timus nu se modifica in timpul sarcinii. Totusi, numarul celulelor T de reglementare, care pot slabi raspunsul imun, pare sa creasca in timpul sarcinii. Acest lucru explica de ce organismul mamei poate tolera si fatul si poate mentine si apararea impotriva infectiilor”, explica Sandra Hellberg, autorul studiului.
Descoperirea poate fi, de asemenea, importanta pentru intelegerea anumitor boli autoimune, in care sistemul imunitar al organismului incepe sa atace celulele corpului. Mai multe boli autoimune au legatura cu functia timusului, un exemplu fiind scleroza multipla, in care creierul si maduva spinarii sunt afectate de sistemul imunitar.
”Cercetarile anterioare in scleroza multipla au aratat ca functia timusului este afectata de boala, iar productia celulelor T este mai mica, ceea ce ar putea explica de ce simptomele femeilor care sufera de aceasta afectiune se imbunatatesc in timpul sarcinii”, explica Jan Ernerudh.
Sursa: www.sciencedaily.com
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Nasterea naturala - ce inseamna, cum te pregatesti si care sunt avantajele ei
Teama de nastere pe cale naturala este un sentiment firesc si usor de inteles pentru majoritatea mamelor, chiar si pentru cele care au mai trecut prin aceasta experienta. Important este sa o constientizezi si sa te concentrezi pe depasirea ei cu ajutorul informarii corecte si complete.Stiind etapele...

O noua perspectiva asupra cauzelor nasterilor premature
Oamenii de stiinta de la Universitatea Medical Branch, Texas, au analizat un factor - cheie al travaliului si al nasterii, fiind astfel cu un pas mai aproape de prevenirea nasterilor premature. Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, aproximativ 15 milioane de copii se nasc prematur in fie...

Pierderile repetate de sarcina ar putea fi cauzate de calitatea slaba a spermei
Cercetatorii de la Imperial College, din Londra, au descoperit, printr-un nou studiu, ca o cauza a pierderilor repetate de sarcina ar putea fi calitatea slaba a spermei. Acestia au analizat calitatea spermei a 50 de barbati ale caror partenere au pierdut minim trei sarcini consecutive, potrivit ...