Analize și investigații pentru diagnostic
Pentru a stabili un diagnostic, medicul specialist va face anamneza, adică va întreba pacientul care sunt simptomele. Pentru a stabili un diagnostic corect, pe medic îl ajută să cunoască informații despre istoricul medical al pacientului și al familiei sale. Este important să știe dacă pacientul fumează, dacă există în familie cazuri de boli pulmonare sau cardiace, dacă există în familie cazuri de hipertensiune arterială, sau cardiopatie ischemică.
După anamneză, medicul va recomanda o serie de investigații, pentru a confirma diagnosticul și pentru a începe tratamentul. Aceste investigații sunt necesare pentru a evalua severitatea simptomelor și pentru a stabili diagnosticul.
Analize de sânge
Pentru a evalua cauza dispneei, medicul poate recomanda o serie de analize de sânge. Aceste analize pot ajuta la identificarea unor afecțiuni subiacente care afectează funcționarea corectă a sistemului respirator sau al altor sisteme organice implicate în respirație.
Hemograma completă
Hemograma completă este una dintre cele mai comune analize de sânge efectuate pentru a evalua starea generală a pacientului și a detecta posibile infecții sau anomalii hematologice. Dispneea poate fi cauzată de anumite afecțiuni care afectează sângele, cum ar fi anemia sau infecțiile. Hemograma completă măsoară:
- Numărul globulelor roșii: o valoare scăzută poate indica anemie, care poate provoca dispnee din cauza oxigenării insuficiente a țesuturilor.
- Hemoglobina: o scădere a hemoglobinei poate duce la o scădere a capacității de transport al oxigenului în sânge, ceea ce poate provoca dificultăți de respirație.
- Numărul globulelor albe: un număr crescut poate sugera o infecție sau o inflamație, iar în acest caz, infecțiile respiratorii, cum ar fi pneumonia sau bronșita, pot fi cauze ale dispneei.
- Timpul de coagulare: modificările pot indica afecțiuni de coagulare sau tromboză, care pot influența circulația și respirația.
Gasometria arterială
Gasometria arterială este o analiză care măsoară valorile gazelor din sângele arterial, precum oxigenul (O2), dioxidul de carbon (CO2) și pH-ul. Această analiză este utilă pentru a evalua eficiența respirației și pentru a diagnostica afecțiuni respiratorii grave, precum insuficiența respiratorie sau acidoza respiratorie. Valorile tipice pe care le măsoară sunt:
- PaO2 (presiunea parțială a oxigenului): această valoare măsoară cantitatea de oxigen dizolvat în sânge. Scăderea PaO2 poate semnala o problemă cu oxigenarea țesuturilor, cauzată de boli pulmonare obstructive cronice (BPOC), astm, pneumonie sau insuficiență cardiacă.
- PaCO2 (presiunea parțială a dioxidului de carbon): acesta reflectă capacitatea plămânilor de a elimina CO2. Un nivel crescut poate indica o insuficiență respiratorie.
- pH-ul: un pH scăzut sau crescut poate indica un dezechilibru acido-bazic, asociat cu afecțiuni respiratorii sau metabolice care pot cauza dificultăți de respirație.
Testele pentru funcția tiroidiană
Un dezechilibru tiroidian poate contribui la apariția dispneei. În acest caz, analizele de sânge care măsoară nivelurile hormonilor tiroidieni pot fi utile. Acestea includ:
- TSH (hormonul de stimulare tiroidiană): nivelurile crescute de TSH pot indica hipotiroidism, care poate duce la oboseală și dificultăți de respirație, în timp ce nivelurile scăzute pot semnala hipertiroidism, care poate duce la creșterea ritmului cardiac și respirație rapidă.
- T3 și T4 (hormonii tiroidieni): acești hormoni reglează metabolismul și pot influența ritmul cardiac și respirația. Modificările lor pot afecta direct modul în care corpul utilizează oxigenul și produce energie.
Probele de funcție hepatică și renală
Afecțiunile hepatice și renale pot influența indirect capacitatea organismului de a respira eficient, mai ales atunci când fluidul se acumulează în organism, provocând edem pulmonar sau alte complicații. Analizele care pot ajuta la identificarea acestor afecțiuni includ:
- Creșterea nivelurilor transaminazelor (AST, ALT): aceste enzime hepatice pot indica o boală hepatică acută sau cronică, care poate duce la acumularea de fluide în corp, inclusiv în plămâni.
- Creatinina și ureea serică: acestea măsoară funcția renală. Insuficiența renală poate duce la acumularea de toxine în sânge, care pot agrava simptomele de dispnee, în special în cazurile de insuficiență cardiacă congestivă.
BNP (Peptidul natriuretic tip B)
BNP este un marker folosit pentru a evalua insuficiența cardiacă. În cazurile de insuficiență cardiacă, cantități mari de BNP sunt eliberate în sânge pentru a încerca să compenseze funcționarea defectuoasă a inimii. Un nivel crescut al BNP poate sugera:
- Insuficiența cardiacă congestivă: aceasta poate cauza acumularea de lichid în plămâni (edem pulmonar) și dificultăți de respirație.
- Probleme legate de inima sau plămâni: nivelurile ridicate de BNP sunt un indicator important pentru a evalua severitatea insuficienței cardiace și pentru a distinge între dispneea cauzată de afecțiuni respiratorii sau cardiace.
D-dimerul
D-dimerul este un produs de degradare a fibrinei, care este eliberat atunci când există formarea și descompunerea cheagurilor de sânge. Un nivel crescut de D-dimer poate indica:
- Embolia pulmonară: acesta este un diagnostic serios care se poate manifesta prin dificultăți de respirație bruște. Un nivel ridicat de D-dimer sugerează prezența unui cheag de sânge care s-a desprins și a ajuns în plămâni, blocând circulația sanguină.
Testele pentru infecții (PCR, VSH, cultura microbiologică)
Dacă dispneea este cauzată de o infecție respiratorie, testele de sânge care măsoară inflamația și prezența agenților patogeni pot fi utile:
- Proteina C reactivă (CRP): un nivel crescut al CRP sugerează un proces inflamator în organism, cum ar fi o infecție bacteriană sau virală, care poate cauza dispnee.
- Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH): De asemenea, un marker de inflamație, care poate indica o infecție sau o boală inflamatorie mai veche de 3- 4 zile.
- Cultura microbiologică: dacă există suspiciunea unei infecții respiratorii, precum pneumonia, se poate recolta o probă de spută sau sânge pentru identificarea agentului patogen.
Electrocardiograma
Electrocardiograma (ECG) este un test esențial în evaluarea funcției cardiace și poate juca un rol crucial în investigarea cauzelor dispneei (dificultăți de respirație). Disfuncțiile cardiace sunt frecvent implicate în apariția dispneei, iar un ECG poate ajuta la identificarea unor afecțiuni cardiace care pot fi responsabile de acest simptom. În plus, ECG-ul este un instrument rapid, non-invaziv și eficient pentru a oferi informații despre ritmul și funcționarea inimii. Electrocardiograma (ECG) este necesară pentru ca medicul să evalueze o eventuală ischemie miocardică.
Un medic va analiza mai multe aspecte ale ECG-ului pentru a evalua posibilele cauze cardiace ale dispneei. Printre acestea se numără:
- Ritmul cardiac: se va evalua dacă ritmul este regulat sau neregulat. Un ritm neregulat poate indica o aritmie, care poate contribui la dispnee. De exemplu, fibrilația atrială poate duce la o frecvență cardiacă rapidă și neregulată, care afectează eficiența pompei cardiace.
- Frecvența cardiacă: frecvența prea mare (tahicardie) sau prea mică (bradicardie) poate fi semnul unei afecțiuni cardiace care cauzează insuficiență circulatorie și dificultăți de respirație.
- Modificări ale segmentului ST: modificările segmentului ST pot semnala ischemie sau infarct miocardic. O depresie a segmentului ST poate indica o ischemie miocardică, iar o ridicare a segmentului ST poate fi semnul unui infarct miocardic acut. Aceste condiții pot duce la dispnee din cauza scăderii capacității inimii de a pompa sânge eficient.
- Unda Q: o undă Q mare poate fi un semn de infarct miocardic vechi, ceea ce poate duce la insuficiență cardiacă cronică și dificultăți de respirație.
- Intervalul PR și complexul QRS: prelungirea intervalului PR sau lărgirea complexului QRS poate indica un bloc cardiac sau alte anomalii de conducere electrică, care pot afecta eficiența bătăilor inimii și pot contribui la dificultăți de respirație.
- Semne de hipertrofie: creșterea amplitudinii undelor și a duratei complexului QRS poate sugera o hipertrofie ventriculară, care poate duce la insuficiență cardiacă și la dificultăți de respirație (hipertrofia in anumite limite este normala la sportivii de performanta).
Radiografie pulmonară
Radiografia pulmonară este o investigație recomandată tuturor pacienților care acuză simptomul de dispnee. Această investigație este foarte frecventă pentru că permite vizualizarea inimii, plămânilor, căilor respiratorii, identificarea lichidului la plămâni.
Pulsoximetrie
Pulsoximetria ajută la determinarea severității dispneei. Medicul poate măsura saturația în oxigen din sânge cu ajutorul unui senzor la nivelul degetului.
Dispneea poate necesita investigații suplimentare precum CT toracic (imagistică medicală), spirometrie, ecocardiografie, bronhoscopie.
Spirometria
Este un test pentru a evolua funcția pulmonară și măsoara volumul de aer inhalat dar și cel exhalat, precum și viteza la care se realizează.
Ne spune daca dispneea este obstructivă sau restrictivă fiind astfel un instrument util pentru diagnosticarea si monitorizarea problemelor respiratorii contribuind la orientarea tratamentului.
