Lucrați în sistem de mai bine de 20 de ani.
Așa este. Îmi dau seama că nu știu când au trecut. Aveam 21 de ani când m-am angajat. Este adevărat că, privind în urmă, acum văd lucrurile cu mai multă maturitate. Și, la rândul meu, am dobândit suficientă experiență încât să o împărtășesc și altor tineri care îmbrățișează meseria de asistent medical.
Ce v-a atras spre acest domeniu?
A fost o întâmplare, efectiv. Când am terminat liceul, voiam să studiez economie agrară. Am încercat, dar n-a fost să fie. La vremea aceea abia împlinisem 18 ani. În același an, sora mea se pregătea pentru admiterea la școala postliceală de asistenți medicali. Am avut foarte puțin timp la dispoziție, dar am decis să dau și eu acel examen. Pur și simplu am intrat. Nu m-am gândit niciodată că voi merge mai departe după primul an. Scopul meu era să intru la facultate.
Ce v-a convins să nu renunțați?
Mi-a plăcut primul stagiu de practică la secția de ortopedie din Spitalul Colentina. Eram foarte tânără, necăsătorită, fără familie sau vreun serviciu care să-mi ocupe timpul. Mergeam în secția de ortopedie, zi-noapte, fără nicio exagerare. Stăteam 12 ore printre medici și asistenți pentru că îmi plăcea. După trei luni mă simțeam atât de stăpână pe mine, încât eram pregătită să lucrez într-o secție. Bineînțeles că nu aveam cum, mai aveam doi ani și ceva de școală. Dar mi-am dat seama că aceasta este meseria care mi se potrivește.
Ați mai dat examen la facultate?
Da. Până la urmă nu știi exact încotro te îndreaptă balanța vieții. Am făcut în paralel și școala postliceală, și facultatea. După ce am terminat studiile în asistență medicală, m-am angajat imediat acolo unde m-am îndrăgostit de meserie, la Spitalul Colentina, dar la neurologie. Și am zis la fel. Nu-i nimic, lucrez un an, voi termina facultatea și voi face altceva. Însă nu am practicat niciodată altă meserie.
Ce așteptări aveați la început?
Întotdeauna am considerat că pentru meseria de asistent medical trebuie să ai vocație, să ai o blândețe anume, să dai dovadă de empatie. Aveam colege care erau opusul a ceea ce înțelesesem la cursuri. Mi-am zis că pot să fiu altfel.
Care sunt cei mai importanți pași profesionali?
Am lucrat la stat, în Spitalul Colentina, și apoi în mediul privat, într-o altă clinică. În ianuarie 2008 am venit la MedLife tot ca asistent coordonator, exact zona în care eram specializată.
De 14 ani aveți sub coordonare peste 80 de persoane. Este complicat?
Uneori nu e ușor. Există două jumătăți: partea de angajat și cea de angajator. Iar eu consider că sunt cumva pe linia de mijloc și trebuie să mențin unite ambele părți. Comunicarea cu oamenii este de multe ori complexă. Trebuie să ai răbdare, să știi să asculți și să înțelegi problemele tuturor. Plus că trebuie să coordonezi echipa pe partea medicală, să o îndrumi cu scopul de a fi urmate corect procedurile. Trebuie să știi să te împarți și să-ți dedici timpul exact acolo unde este nevoie.
Care sunt cele mai dificile aspecte ale meseriei?
Atunci când sunt cazuri în care nu mai poți ajuta. Este trist. Pentru noi este important să ajutăm pacientul să fie tratat pentru ce a venit și să plece bine sau să revină la un control. Dar, din păcate, sunt situații-limită în care nu se mai poate face nimic.
Cu siguranță ați asistat la unele cazuri care v-au impresionat. Ce au însemnat pentru dumneavoastră?
Am văzut multe lacrimi atât pentru momente de fericire, cât și pentru tragedii. În viață, unele lucruri le mai repari, cu sănătatea e mai greu. Am văzut foarte mulți tineri care vin pentru un banal screening, o tomografie de abdomen, și află că au o tumoră renală, de exemplu. Însă impactul este la fel de mare, indiferent de vârstă.
Pe 12 mai se marchează la nivel internațional ziua asistentului medical. Ce rol joacă acesta când vine vorba despre bunul parcurs al tratamentului?
Primordial. Asistentul este interfața, primul profesionist din sistemul medical care se prezintă în fața pacientului, care trebuie să-i asculte grijile, să-i înțeleagă și să-i rezolve problemele. Când un pacient întinde mâna după tine, înseamnă că are nevoie de ceva. Nu poți să-i întorci spatele și să-i spui că ai altă treabă sau că te întorci mai târziu. Atunci când are nevoie de tine, trebuie să fii acolo. În plus, asistentul medical trebuie să acționeze la momentul oportun, să urmeze pașii exacți pe care îi indică medicul, la care se adaugă respectarea procedurilor.
Ce sfaturi aveți pentru tinerii asistenți?
Le recomand să se gândească bine ce secție sau cabinet li s-ar potrivi. Există specialități diferite, nu toată lumea poate să facă orice. Ca asistent medical trebuie să ai rezistență la stres pentru că această meserie te obosește și fizic, și psihic. Trebuie să fii foarte bine pregătit profesional. Sunt situații în care ești pe cont propriu, fără medic, și trebuie să iei rapid deciziile corecte.
În sistemul medical nu poți lucra de unul singur, de aceea e important să colaboreze cu echipa și să aibă empatie, grijă față de pacient. Să fie acolo, lângă cel care suferă, atunci când are nevoie. Nu peste cinci minute, nu a doua zi.
Când se angajează, tinerilor asistenți medicali li se recomandă să urmeze anumite proceduri pentru că altfel este posibil să-i facă pacientului mai mult rău decât bine. Dacă le citesc cu atenție, le înțeleg și le pun în aplicare, cu siguranță vor fi pe drumul bun.
Ce vă motivează să continuați?
În primul rând îmi place MedLife. Pentru mine este cea de-a doua familie. Lucrez aici de 14 ani și a devenit a doua casă. În momentul în care intru în curtea clinicii, mă uit: ce s-a schimbat, ce s-a făcut astăzi, ce este pus la intrare. În general, sunt omul locului și pun foarte mult suflet: exact cum mă implic acasă, așa fac și aici.
Apoi, întotdeauna am ceva de învățat, deoarece apar frecvent lucruri noi. Iubesc această meserie, mă încântă zâmbetul oamenilor și simplul „mulțumesc” atunci când pleacă. Simt că am făcut ceva bine pentru cineva. Asta n-o să se schimbe niciodată.
Cum preferați să vă petreceți timpul liber?
Îngrijesc plantele. Am grijă de o grădină foarte mică, care acum este în reamenajare. Îmi plac ieșirile în aer liber, iubesc natura, mai ales primăvara, când totul prinde viață. Mă regăsesc când petrec timpul în familie. Acestea sunt momentele care îmi dau acea liniște, acel echilibru de care cu toții avem nevoie, indiferent de profesie.
Articol publicat în revista InfoLife nr. 100, ediția din mai 2022.
