Stres și muncă

Stresul la locul de muncă (sau, de altfel, în orice alt context) ne poate afecta corpul, mintea și bunăstarea generală în multe feluri. Cu toții știm cum este să te simți stresat. Dacă acest stres persistă zilnic, ne poate afecta performanța. Iată câteva tehnici pe care le poți încerca dacă îți este greu să faci față stresului de la serviciu.

Pe măsură ce pandemia se prelungește, majoritatea facem eforturi de adaptare aproape continue, inclusiv la locul de muncă. Am fost nevoiți să ne protejăm atât pe noi, cât și pe cei dragi, restrângând domenii din viața noastră care ne asigurau starea de bine. Acest efort mental și fizic de adaptare continuă a antrenat reziliență, dar a generat și multă oboseală.

Cele trei stadii ale epuizării profesionale

Există o adaptare biologică în fiecare dintre noi, coordonată și perfecționată de creierul nostru de-a lungul evoluției, prin care corpul trece printr-o serie de modificări ce au ca scop atât adaptarea, cât și menținerea stabilității. Or, în contextul actual am fost nevoiți „să ne adaptăm” mai mult decât „să ne stabilizăm”, fapt ce a generat o stare de tensiune interioară sau blocaj ce poartă denumirea de epuizare.

Astfel apare triada „Nu mai pot! Nu mai vreau! Nu mai are sens!” sau cele trei stadii ale epuizării profesionale. Prima este „epuizarea emoțională” și este generată de faptul că trăim prea mult timp același sentiment de blocaj și tensiune, frecvent descris ca neputință. Ulterior apare „depersonalizarea”, etapă în care facem lucruri automat, bifăm sarcini, fără să ne implicăm activ sau emoțional, trăind din ce în ce mai frecvent un sentiment de ineficiență. Ceea ce creează ușor loc pentru „lipsa de sens”, cu diminuarea sentimentelor de împlinire/satisfacție și multe sentimente de inutilitate.

Răspunsul de adaptare la stres este individual

Acesta poate fi mai intens pentru unii dintre noi în funcție de bagajul genetic, de expunerea la situații adverse în perioade critice de dezvoltare cerebrală, dar și de expuneri anterioare la experiențe provocatoare.

Frecvent, când se vorbește despre stres, oamenii fac confuzia între factorii de stres și reacția de stres. Mai mult de atât, majoritatea avem impresia că gestionarea stresului, inclusiv al celui de la locul de muncă, înseamnă a face față doar factorilor de stres, nu și modului în care stresul se manifestă în corpul nostru.

Diferența dintre factorii de stres și reacția de stres

„Reacția de stres” reprezintă totalitatea schimbărilor biologice și fiziologice prin care corpul nostru trece atunci când se confruntă cu un potențial pericol. Și această reacție implică toate celulele și sistemele biologice din corp, de la sistemul hormonal la cel imunitar, până la sistemul digestiv, inclusiv adaptare cardiovasculară și musculară etc.

„Factorii de stres sau stresorii” sunt toate condițiile care generează stres în corpul nostru. Sunt împărțiți în două categorii: externi și interni. Factorii externi: loc de muncă, stres financiar, situație locativă, stare de sănătate și acces la servicii medicale, familie, relație de cuplu, acces la școală/educație, copii, deces etc. Factorii interni: temperament anxios/nevrotic, istoric personal de viață, autocritică, oboseală, foame etc.

Permite-i corpului „să se scuture” de stres

Creierul nostru a învățat că atunci când nu suntem suficient de puternici să ne luptăm și să câștigăm în lupta cu un potențial pericol, dar nici nu suntem suficient de rapizi cât să fugim din calea acestuia, „să o facem pe mortul” (unul dintre răspunsurile primare la amenințări copleșitoare), ca să fie mai puțin dureros. Însă dacă supraviețuim pericolului, tot natura determină corpul nostru „să se scuture” de experiență, la propriu, pentru a-i spune creierului că suntem în siguranță și pentru a finaliza experiența. Și, de obicei, aici ne blocăm. Ne ocupăm doar de îndepărtarea sau de lupta cu factorii de stres, fără a-i permite corpului să descarce reacția de stres și să se simtă în siguranță.

Managementul ciclului de stres

Ciclul de stres are trei componente ce trebuie abordate în strategiile de gestionare a reacției de stres: un început, în care observ/identific ce îmi generează stres și frică, un mijloc, în care facem ceva cu corpul nostru (luptăm/fugim/înghețăm) și un final, în care corpul nostru primește semnalele că este în siguranță.

Gestionarea stresului cronic se bazează pe finalizarea reacției de stres în organism. Este nevoie să ne punem corpul în mișcare, fără ca acest lucru să însemne antrenamente intensive. Toate aceste activități îi transmit creierului că, deși obstacolul nu a fost îndepărtat, acum e în siguranță.

Încă un pas important, despre care vorbim prea puțin în contextul epuizării pandemice, este așteptarea nerealistă a societății de a fi la fel de productivi și eficienți în activități, lucru ce generează stres în toate aspectele interacțiunilor noastre și care necesită și schimbarea politicilor de sănătate publică și de la locul de muncă.

Cultivă-ți starea de bine

Gestionarea reacției de stres se realizează prin cultivarea entuziasmului și bucuriei de a trăi și prin ancorarea zilnică în aceste momente. Există trei tipuri de ancore pe care, la începutul unei zile, e bine să le avem deja stabilite în minte:

Sinele individual: gândește-te la acele activități/lucruri ce sunt la îndemână și care îți făceau plăcere în mod normal, dar la care ai renunțat din cauza epuizării fizice și psihice. Poate fi pictură, lectură, șofat, sport, grădinărit, gătit, băi de relaxare, ceașca de cafea etc. Asigură-te că la începutul zilei ai deja în gând care va fi ancora individuală. Conectează-te cu entuziasm la acest moment și-l vei aștepta cu bucurie.

Sinele profesional: găsește în rutina de lucru acele activități care au sens pentru tine, în care încă percepi eficiența sau pe care le aștepți cu entuziasm. Poate fi ședința cu echipa sau pauza de masă/cafea cu colegii, ajutorul oferit unui nou-venit, ceva ce aștepți cu nerăbdare să înveți sau să aprofundezi etc.

Sinele social: când ne confruntăm cu situații dificile, avem tendința de a ne izola și a crede că suntem singurii care gândim și simțim în acest fel, de aici și concluzia că ceilalți nu ar putea înțelege. Alteori suntem prea rușinați să vorbim despre vulnerabilitățile noastre.

Articol publicat în revista InfoLife nr. 97, ediția din februarie 2022. Acest material este realizat în colaborare cu dr. Cornelia Paraipan, medic specialist psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut, Centrul MindCare.