Domnule doctor, când v-ați hotărât să urmați medicina? Cine v-a susținut și v-a fost aproape?
Provenind dintr-o familie de medici (tatăl, bunicul, unchii), dorința de a deveni medic a fost dintotdeauna. L-am însoțit pe tata la spital, de la o vârstă fragedă, fiind atras încă de atunci de acest domeniu. Tatăl meu, dr. docent Zorel Filipescu, fondatorul serviciului de ATI în urgență și președinte fondator al Societății Române de Anestezie Terapie Intensivă, a fost cel care mi-a insuflat pasiunea pentru medicină, dar și călăuzitorul și susținătorul meu permanent.
Ce v-a atras spre ortopedie și traumatologie?
Chiar dacă una din opțiuni a fost anestezia și terapia intensivă, anumite abilități de manualitate m-au condus spre a alege o specialitate de tip chirurgical, îndreptându-mă spre ortopedie.
Care considerați că sunt cei mai importanți pași realizați în cariera dvs. profesională?
Șansa mea a venit după anul 1990, când am avut posibilitatea să mă supraspecializez într-un domeniu nou apărut și în Occident, respectiv chirurgia artroscopică. Am fost primit de numeroase centre medicale din Germania, Elveția, Belgia și timp de un an am pus bazele specialității actuale. În 1992, deși echipamentele medicale artroscopice nu existau, am reușit cu mari eforturi să achiziționez un echipament corespunzător (turn artroscopic), care a fost îmbunătățit cu toate etajele necesare unei chirurgii endoscopice de calitate. Am înființat o fundație prin care am achiziționat echipamente, implanturi și diferite consumabile (șuruburi) și ani buni așa a decurs chirurgia artroscopică la Spitalul Sf. Ioan.
Ideea de a fi pionier într-o specialitate este o satisfacție majoră în perfecționarea permanentă a profesiei la un standard cât mai înalt. Răspândirea acestei specialități minim invazive în rândul medicilor ortopezi a permis și înființarea Societății Române de Artroscopie și Traumatologie Sportivă, al cărei membru fondator am fost, cu care intrăm acum în rândul societăților europene. Începem să ne vedem cât de cât ca un colectiv, nu ca o individualitate, la nivelul lumii medicale artroscopice europene.
Care sunt cele mai frecvente probleme de natură ortopedică pe care le întâlniți la pacienții dvs.?
La genunchi, problemele cele mai frecvente sunt legate de patologia meniscului, ligamentelor, în special a ligamentului încrucișat anterior și posterior, a cartilajului, precum și dezaxarea femuro-patelară (în special la femei). La umăr, problemele sunt legate de patologia manșetei rotatorii (tendoanele supraspinos, infraspinos, subscapular), de patologia luxației recidivante scapulo-humerale, sindromul subacromial dureros, bursite, tendinite.
Artroscopia este foarte utilă și la nivelul șoldului, gleznei, cotului. O ruptură de ligament încrucișat anterior se recomandă să fie operată artroscopic într-un interval de 4-6 săptămâni de la momentul traumatismului. După această perioadă, din cauza instabilității create, se produc leziuni în cascadă cu distrugerea meniscurilor și a cartilajului intraarticular. Pacientul poate fi indus în eroare de o evoluție bună, fără dureri, după ruptura ligamentului încrucișat anterior. Leziunile secundare de menisc și cartilaj vor agrava evoluția chiar în cazul unei intervenții chirurgicale de reconstrucție a LIA (ligamentul încrucișat anterior), crescând riscul de a face artroză.
Ați ajutat numeroși sportivi să se întoarcă pe teren după accidentări. Povestiți-ne, vă rog, despre un caz care v-a impresionat.
Da, am operat foarte mulți sportivi de mare valoare, pe care, ulterior, am avut și satisfacția să-i urmăresc câștigând campionate, competiții sau meciuri. Țin minte că una dintre primele sportive de mare valoare operate de mine, care m-a impresionat, a fost Gabriela Szabo, în finala de la Sydney, unde eram prezent aproape de linia de sosire. Tot la Sydney, un moment emoționant a fost câștigarea mai multor titluri de către lotul feminin de gimnastică de care aveam grijă.
Apoi, toată pleiada de atlete: Beclea (n.r. - Violeta Beclea-Szekely), Monica Iagăr, mulți sportivi din fotbal și din absolut toate disciplinele: baschet, handbal etc. Campioana din acel moment, Chimistul Râmnicu Vâlcea, avea mai mult de jumătate din echipă cu intervenții artroscopice.
Vă sunt alături doctori tineri, dornici să deprindă tainele artroscopiei. Ce sfaturi aveți pentru studenții la medicină aflați la început de drum?
Medicina online nu poate înlocui cursurile și congresele live. Dacă vrei să devii un profesionist de valoare, trebuie să urmezi o specializare de tip ,,fellowship” într-un centru cu multă experiență pe domeniul în care dorești să te dezvolți.
Cum vedeți viitorul chirurgiei artroscopice?
Chirurgia artroscopică e una din specialitățile cu evoluție dinamică. Au apărut supraspecialiști pe o singură articulație (genunchi, umăr, șold), ceea ce înseamnă o cunoaștere mult mai profundă și o acuratețe mai mare a intervențiilor artroscopice.
Pasiunea dvs. pentru medicină se împletește cu cele pentru tenis, enduro sau schi nautic. Cum a apărut în viața dvs. această afinitate pentru sporturi atât de diverse?
Baza activităților sportive a fost pasiunea pentru polo pe apă din timpul liceului și al studenției. Practicarea sportului organizat mi-a fost indusă de perioada petrecută în Germania, când am constatat că medicii, deși aveau un program foarte încărcat, într-un procent mare, practicau diferite sporturi. De acolo am învățat să-mi fac un program pentru tenis, de două-trei ori pe săptămână, la care se adaugă practicarea diferitelor sporturi de sezon: wakeboard, kiteboard, schi, enduro. Sportul ajută la menținerea unui echilibru fizic și mental.
„Ideea de a fi pionier într-o specialitate precum chirurgia artroscopică este o satisfacție majoră.”
Articol publicat în revista InfoLife nr. 97, ediția din februarie 2022.
