Tumoră rezolvată prin chirurgie robotică la MedLife Polisano Sibiu. Dr. Eniu Dan Tudor: „Robotul este făcut pentru intervenții în spații înguste”
Chirurgia robotică, considerată pionierat în România în urmă cu două decenii, a devenit astăzi o opțiune tot mai accesibilă pentru pacienți, datorită avantajelor clare pe care le oferă în tratarea unor afecțiuni complexe. Una dintre situațiile în care tehnologia robotică face diferența este reprezentată de tumorile localizate în zone greu accesibile, unde precizia și protejarea structurilor vitale sunt esențiale.
Neurofibromul este o tumoră rară, iar atunci când apare poate pune probleme serioase atât pacientului, prin simptomele generate, cât și chirurgului, din cauza poziționării dificile. „Robotul da Vinci este făcut pentru intervenții în spații înguste și greu accesibile”, explică conf. univ. dr. Eniu Dan Tudor, chirurg oncolog în cadrul Spitalului MedLife Polisano Sibiu, medic cu experiență vastă în chirurgia minim invazivă, cu mii de intervenții laparoscopice și aproape 100 de operații realizate cu ajutorul chirurgiei robotice.
Unul dintre cele mai recente cazuri rezolvate cu succes de echipa sa a fost cel al unui pacient în vârstă de 40 de ani, Nicolae G., diagnosticat cu un neurofibrom localizat posterior de rect, într-o zonă profundă a pelvisului, dificil de identificat și de abordat chirurgical.
Experiență medicală și pregătire în centre de excelență
Format atât în România, cât și în străinătate, conf. univ. dr. Eniu Dan Tudor a obținut acreditarea în chirurgie robotică la Strasbourg, unul dintre cele mai recunoscute centre europene în acest domeniu. Drumul până la operarea pacienților cu ajutorul robotului chirurgical este unul complex, care presupune pregătire teoretică, testări riguroase, antrenament pe simulatoare și intervenții asistate, înainte de a lucra complet autonom.
„Este un drum destul de lung, fiindcă a învăța să lucrezi cu robotul chirurgical e ca și cum înveți să conduci o rachetă sau un Ferrari. Nu este pentru oricine. Dar, din fericire, în România deja sunt destul de mulți chirurgi care fac chirurgie robotică. Indicațiile de bază ale chirurgiei robotice pelviene sunt patologia urologică, prostata în primul rând, rectul, iar la femei histerectomia și cancerul uterin”, precizează medicul.
La Spitalul MedLife Polisano Sibiu este disponibil sistemul de chirurgie robotică da Vinci X, care permite realizarea unor intervenții complexe în mai multe specialități, precum chirurgia generală, oncologică, ginecologică și urologică.
Un neurofibrom dificil, rezolvat minim invaziv
Pentru Nicolae G., primele semne de alarmă au fost dificultățile la defecație și senzația persistentă de disconfort. Investigațiile au dus, după aproximativ două luni, la descoperirea unei tumori de aproximativ 5 centimetri, localizată între rect și osul sacru, o zonă unde, în mod normal, nu există structuri anatomice.
Timp de câteva luni, pacientul a primit recomandări diferite: de la simpla monitorizare, până la intervenții chirurgicale extinse, cu risc de anus contra naturii permanent. Incertitudinea și teama de un posibil diagnostic oncologic i-au amplificat anxietatea.
„Când pacientul a venit la mine, nu se știa de ce natură este tumora, nu fusese biopsiată, nefiind recomandată în acest caz și oricum foarte dificil de făcut. Era o situație delicată, care i-a indus pacientului mult stres. Din fericire, avusesem experiență cu cazuri similare și am putut să-i explic toate opțiunile, cu avantajele și dezavantajele fiecăreia”, spune conf. univ. dr. Eniu Dan Tudor.
Medicul i-a explicat pacientului că formațiunea era cel mai probabil benignă, însă diagnosticul cert putea fi stabilit doar după excizia completă. Având în vedere localizarea profundă, chirurgia robotică a fost considerată cea mai sigură și eficientă soluție.
„Chirurgia robotică ne permite să facem excizia acelei tumori în siguranță, păstrând nervii de care depind funcțiile esențiale ale pelvisului: micțiunea, defecația, erecția, ejacularea”, subliniază medicul.
Nicolae G. a acceptat propunerea, iar intervenția a decurs fără complicații. „Dr. Eniu mi-a explicat despre operația robotică și cea clasică. Am înțeles că recuperarea este mult mai rapidă cu robotul da Vinci. Am avut încredere totală în dumnealui și pot spune tare și răspicat că domnul doctor Eniu este un erou”, mărturisește pacientul.
„Robotul nu lucrează singur”
Sistemul robotic da Vinci combină tehnica laparoscopică cu tehnologia robotică de mare precizie. Robotul este controlat în totalitate de chirurg, de la o consolă specială, iar tehnologia elimină tremurul mâinilor și permite mișcări extrem de fine.
„Poate părea ciudat că chirurgul operează de la consolă, din afara câmpului operator. Toate mișcările sunt controlate de mine, cu mâinile și picioarele. Robotul nu lucrează singur: când ridic capul din consolă, robotul se oprește”, explică medicul.
Camera tridimensională oferă o imagine mărită, de mare rezoluție, care permite identificarea precisă a fiecărei structuri anatomice. „Cu robotul da Vinci, operațiile devin mult mai sigure. Vedem în detaliu, lucrăm cu finețe și putem aborda zone extrem de dificile”, adaugă chirurgul.
În cazul lui Nicolae G., formațiunea a fost îndepărtată complet, diagnosticul histopatologic a confirmat caracterul benign al tumorii, iar pacientul a fost externat a doua zi după intervenție. La patru zile de la operație, și-a reluat activitatea profesională.
Chirurgia robotică oferă acces precis asupra tumorilor, cu rezultate funcționale excelente și o recuperare rapidă. La MedLife, pacienții au acces la medici cu experiență și la tehnologie de ultimă generație, adaptată fiecărui caz în parte.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Pacientă operată robotic de cancer rectal la MedLife Polisano Sibiu: „La două zile după operație mă simțeam foarte bine. Viața mea a fost în mâinile domnului doctor și i-o datorez”
Delia are 50 de ani și este o pacientă atentă la semnalele transmise de propriul corp, pozitivă și responsabilă cu tratamentul ei. Unul dintre cele mai importante lucruri, după ce a primit diagnosticul de cancer rectal, a fost faptul că a știut să filtreze informațiile de pe internet și să ajungă la...
Hernie incizională gigantă, tratată prin chirurgie robotică la MedLife Medical Park. Dr. Victor Radu: „Operația robotică oferă cel mai bun rezultat posibil”
O pacientă de 68 de ani a fost externată la mai puțin de o zi după o intervenție chirurgicală complexă pentru hernie incizională, realizată cu ajutorul robotului da Vinci Xi. Fără dureri semnificative și cu o recuperare rapidă, cazul ilustrează schimbarea majoră pe care chirurgia robotică o aduce în...
Coloană redresată prin chirurgie de mare precizie la MedLife Humanitas. Caz complex rezolvat cu ajutorul sistemului robotic BrainLab
Un caz neurochirurgical extrem de complex, cu multiple intervenții anterioare și complicații severe, a fost rezolvat cu succes la Spitalul MedLife Humanitas din Cluj-Napoca, cu ajutorul sistemului robotic BrainLab. O pacientă de 66 de ani, cu deformare majoră a coloanei vertebrale și risc neurologic...