Cleptomanie

Cauze

Specialiștii nu au depistat încă motivele exacte care declanșează cleptomania. Cu toate acestea, există dovezi care indică unele posibile cauze ale acestei afecțiuni.

• Modificări la nivelul structurii creierului - persoanele cu cleptomanie au mai multe șanse să aibă anumite diferențe în structura creierului lor, în special în zonele care gestionează controlul impulsurilor și inhibițiile. Aceste diferențe ar putea indica conexiuni mai slabe sau mai puține în zonele creierului care controlează inhibiția.
• Modificări în neurotransmisia cerebrală - creierul  folosește substanțe chimice specializate, cunoscute sub numele de neurotransmițători, pentru a comunica și a gestiona anumite procese. Există cazuri în care oamenii au dezvoltat cleptomanie după ce au început să ia medicamente care afectează neurotransmițătorii cerebrali. Cu toate acestea, aceste cazuri sunt rare și sunt necesare mai multe studii pentru a ști de ce se întâmplă acest lucru.
• Simptom al altor afecțiuni psihiatrice - unii experți consideră cleptomania  un simptom, nu o afecțiune. Este extrem de comun ca persoanele cu cleptomanie să aibă alte probleme de sănătate mintală, în special anxietate, depresie, tulburări de alimentație, dependențe și tulburări de consum de substanțe. Ei au, de asemenea, un risc mai mare de autovătămare și sinucidere. Pe de altă parte, în episoadele depresive, episoadele maniacale, psihoze, sindroamele confuzionale, comportamentul cleptoman poate apărea din cauza afecțiunii mintale de fond.
• Genetica - nu există dovezi că o persoană poate moșteni cleptomania sau dacă antecedentele familiale cresc riscul de a o avea. Pentru că este, însă, corelată cu alte boli mintale sau cu un istoric familial de alte afecțiuni de sănătate mintală, în special tulburări de anxietate, dispoziție și consum de substanțe, cleptomania ar putea fi o boală moștenită.
   

Simptome

Principalul simptom al cleptomaniei este furtul repetitiv de obiecte de care, de obicei, persoana respectivă nu are nevoie, ca urmare a unui impuls necontrolabil. Aceasta implică adesea unul sau mai multe dintre următoarele:

• articolele nu sunt furate din necesitate sau pentru valoarea lor;
• o persoană simte tensiune sau anxietate înainte de a fura, urmată de plăcere, ușurare sau alte emoții pozitive, imediat după;
• odată ce emoțiile pozitive dispar, majoritatea persoanelor cu cleptomanie simt vinovăție, rușine sau regret;
• unii oameni aruncă obiectele furate, le oferă altora sau le donează în scopuri caritabile. Mai rar, o persoană va aduna articole furate, le va returna în secret sau se va întoarce și va plăti pentru ele;
• furtul nu este planificat, iar o persoană cu cleptomanie acționează pe cont propriu. Majoritatea oamenilor care manifestă cleptomanie și care sunt căsătoriți păstrează secretul față de soțul lor.

Tratament

Pentru tratamentul cleptomaniei nu există o modalitate standard și există cercetări limitate asupra tratamentelor care funcționează cel mai bine. Acest lucru se datorează, în parte, faptului că persoanele cleptomane caută rareori ajutor de specialitate din proprie inițiativă, ceea ce înseamnă că studiile controlate pentru validarea medicației sunt dificil de efectuat.

Abordările terapeutice se împart în două categorii principale:

• Tratament medicamentos - se folosesc antagoniştii opioizi (care blochează receptorii opioizi de la nivelul creierului), ca opţiune de tratament de primă linie, existând cercetări care susțin eficacitatea lor. Aceste medicamente blochează emoțiile pozitive pe care o persoană le simte atunci când fură, ceea ce ar putea ajuta individul să reziste nevoii de a fura. Alte medicamente posibile includ antidepresive, medicamente anticonvulsivante sau litiu.
• Psihoterapie - cel mai eficient tip de psihoterapie este terapia cognitiv- comportamentală care implică, de obicei, ajutorul psihologic dat persoanei, pentru a înțelege de ce face anumite lucruri și apoi, de a o ajuta să dezvolte modalități de a schimba sau de a evita acele comportamente. Psihoterapia pentru cleptomanie include și terapia de grup, hipnoza, terapia dialectică, etc. Modificarea stilului de viață poate fi un ajutor suplimentar în abordarea acestei afecțiuni.

Cleptomania afectează tot parcursul vieții odată ce o persoană o dezvoltă, iar intensitatea simptomelor poate varia pe parcursul vieții.

Persoanele diagnosticate cu cleptomanie și care urmează tratament pot întreprinde mai multe demersuri pentru a ține sub control afecțiunea:

• Discutați deschis cu medicul specialist cu privire la simptomele existente. Este cunoscut faptul că cei care suferă de această afecțiune resimt deseori sentimente de vinovăție și rușine, motiv pentru care au tendința de a-și ascunde boala. Aici intervine psihoterapeutul, care are sarcina de a ajuta și nu de a judeca. Sinceritatea și deschiderea pacientului va ajuta la diagnosticarea timpurie și la administrarea tratamentului mai devreme.
• Respectați prescripția medicală. Medicamentele pot ajuta semnificativ în cazul diagnosticului de cleptomanie și, din acest motiv, este important să administrați medicația conform prescripției. Nu ar trebui să încetați să luați medicamentele înainte de a vorbi cu specialistul. Oprirea bruscă a medicației pentru cleptomanie, în special antidepresive, poate avea efecte secundare neplăcute sau chiar periculoase.
• Consultați un specialist, conform recomandărilor. Vizitele de control vor permite evaluarea eficienței medicației. Ședințele de terapie sunt, de asemenea, importante, deoarece ajută la gestionarea acestei afecțiuni.
• Folosiți strategii de adaptare. Persoanele cu această afecțiune pot apela la modalități care să le ajute să evite tentația de a fura. De exemplu, ar putea face cumpărături cu o altă persoană sau în locuri unde este dificil să furi. Vorbiți cu un terapeut sau un consilier, care vă poate ajuta să elaborați o strategie care funcționează pentru dvs.

Chiar dacă este o afecțiune permanentă, oamenii diagnosticați cu cleptomanie își pot recăpăta controlul asupra acestor impulsuri, cu tratament și sprijin. Cu cât o persoană rămâne mai mult timp fără tratament, cu atât este mai probabil ca această afecțiune să îi afecteze negativ viața.

Complicații

Cel mai frecvent, cleptomania se complică cu alte afecțiuni psihiatrice, care necesită abordare și tratament de specialitate. Acestea pot fi:

• alte tulburări ale controlului impulsurilor;
• dependența sau consumul abuziv de alcool;
• tulburările alimentare;
• depresia;
• anxietatea;
• ideația sau chiar tentativele de suicid.

De asemenea, cleptomania este o tulburare cu impact medico-legal, în care persoana este considerată a avea discernământ și responsabilă pentru actele sale.

Cleptomania poate afecta grav viața individului. Poate provoca probleme personale, cum ar fi dificultăți în menținerea unui loc de muncă sau în menținerea prieteniilor și a relațiilor afective.
 

Autor

Echipa medicală MedLife