Cistocel, uretrocel şi rectocel

Despre cistocel, uretrocel şi rectocel

Cistocelul, uretrocelul și rectocelul sunt afecțiuni în care organele pelvine coboară din pozițiile lor normale din cauza structurilor de sprijin slăbite. Cistocelul apare atunci când vezica urinară coboară din poziția sa obișnuită în pelvis și apasă pe peretele vaginului, uretrocelul este prolapsul uretrei feminine în vagin, iar rectocelul apare atunci când țesutul dintre rect și vagin slăbește, determinând proeminența rectului pe peretele din spate al vaginului.

Factori de risc

Factorii de risc comuni în cazul cistocelului, uretrocelului şi rectocelului includ:

• înaintarea în vârstă - în special după menopauză, din cauza scăderii nivelului de estrogen;
• nașterea naturală - în special în cazul nașterilor multiple sau asistate de instrumente;
• obezitatea;
• constipația cronică - care duce la încordarea în timpul scaunelor;
• activitățile care implică ridicarea unor greutăți;
• intervențiile chirurgicale pelvine anterioare, precum histerectomia.

Diagnosticare

Cistocelul, uretrocelul și rectocelul sunt diagnosticate de un medic ginecolog sau urolog, iar procesul implică de obicei:

• discutarea simptomelor, a istoricului medical și a unor factori precum istoricul nașterilor, intervențiile chirurgicale și stilul de viață;
• efectuarea unui examen pelvin pentru a evalua amploarea prolapsului;
• evaluarea forței mușchilor podelei pelvine prin instruirea pacientei să contracte acești mușchi;
• teste funcționale ale vezicii urinare - evaluarea eficienței golirii vezicii urinare și verificarea retenției urinare sau a infecțiilor;
• evaluarea funcției vezicii urinare și a uretrei, în special dacă sunt prezente simptome urinare;
• teste de imagistică - utilizarea RMN sau a ultrasunetelor pentru vizualizarea structurilor pelvine și determinarea severității prolapsului;
• defecografie - o procedură cu raze X pentru a vizualiza golirea rectală, ajutând la diagnosticarea rectocelului.

Prevenţie

Prevenirea cistocelului, uretrocelului și rectocelului implică strategii de consolidare a podelei pelvine și de minimizare a factorilor care contribuie la prolapsul organelor pelvine:

• antrenamentul mușchilor planșeului pelvin (exerciții Kegel);
• menținerea unei greutăți sănătoase - scade presiunea asupra structurilor pelvine, reducând riscul de prolaps;
• prevenirea și gestionarea constipației - consumul unei diete bogate în fibre și hidratarea pot preveni constipația, reducând încordarea în timpul scaunelor, care poate slăbi suportul pelvian;
• limitarea ridicării de greutăţi;
• gestionarea tusei cronice - tratarea tusei persistente poate preveni stresul repetitiv asupra mușchilor planșeului pelvin;
• renunțarea la fumat - reduce tusea și îmbunătățește sănătatea generală a țesuturilor, susținând structurile pelvine.