Parodontoza

Despre parodontoză

Boala parodontală sau parodontoza, cum este cunoscută de majoritatea pacienților, este o afecțiune a structurilor de suport dentare. Parodontiul cuprinde osul alveolar (osul în care stă dintele), ligamentele parodontale și cementul radicular.

S-a dovedit că această boală este determinată de bacteriile parodontale și poate fi favorizată de factori precum tartrul sau fumatul.

Este important de reținut, așadar, că bacteriile care alcătuiesc placa bacteriană sunt răspunzătoare de apariția bolii, astfel încât o igienă riguroasă poate stopa evoluția unei eventuale complicații parodontale.

Factori de risc

Există anumiți factori care favorizează apariția și evoluția bolii, în prezența bacteriilor:

• tartrul: tartrul dentar este definit ca un substrat mineral, ce înglobează bacterii, diferite proteine, glucide și enzime, care se atașează pe dinți, în principal, la nivelul marginii gingivale (deseori și subgingival), menținând o stare permanentă de inflamație, prin eliberarea unor substanțe nocive pentru țesut;
• malpozițiile dentare (înghesuiri, spațieri): de regulă, pacienții cu dinții înghesuiți nu pot asigura o igienă corespunzătoare în spațiile interdentare. Osul alveolar la acel nivel este mai sensibil și, astfel, bacteriile progresează mai ușor;
• ocluzia (mușcătura) defectuoasă: se traduce printr-o traumă dentară care, în timp, duce atât la modificări dentare de structură (la nivelul smalțului), precum și la retracții gingivale;
• fumatul;
• obiceiurile vicioase, precum folosirea scobitorilor sau un periaj agresiv.

Factori favorizanți pot fi și:

• unele boli generale: diabet, hipertensiune;
• dezechilibre hormonale;
• administrarea anumitor medicamente folosite în tratamentul hipertensiunii, epilepsiei etc.

Stadiile bolii parodontale

Gingivita reprezintă primul stadiu al bolii, în care evoluția poate fi stopată și este posibilă vindecarea completă, dacă se instaurează la momentul oportun mijloacele necesare îndepărtării plăcii bacteriene, prin periaj la domiciliu, profilaxii dentare în cabinet și folosirea unor substanțe antiseptice de reducere a încărcăturii bacteriene.

Odată ce gingivita progresează și simptomele se accentuează, apar jena și durerea la nivel gingival, poate apărea abcesul parodontal și, în final, un factor care sperie pacientul: mobilitatea dentară, semn că implantarea dintelui în os a fost deja afectată.

Stadiul 2 de afectare parodontală îl reprezintă boala parodontală sau parodontoza propriu-zisă, când se pot observa atât clinic, cât și radiologic, diferite grade de afectare osoasă.

Diagnosticare

În urma unor controale regulate la medicul dentist, acesta poate observa modificări la nivelul gingiei sau al dinților, care pot duce spre un diagnostic de afectare parodontală. De asemenea, sunt pacienți care observă o modificare a culorii gingivale sau o sângerare care îi îngrijorează și îi determină să meargă la stomatolog.

După o evaluare clinică, o igienizare în cabinet și măsurători parodontale (când este cazul), medicul recomandă și un set de radiografii, pentru a investiga gradul de afectare osoasă. În urma acestor investigații se pune diagnosticul de boală parodontală și, eventual, tipul acesteia (cronică, rapid progresivă etc).

În cazul unor patologii generale, precum hipertensiune arterială, diabet, afecțiuni endocrine, afecțiuni de origine hormonală, este importantă o colaborare interdisciplinară cu medicul curant. De exemplu, un pacient cu afecțiuni cardiologice, cu risc de dezvoltare a endocarditelor bacteriene sau un pacient cu diabet vor avea un prognostic mai rezervat în ceea ce privește vindecarea afecțiunii parodontale. De asemenea, medicația antihipertensivă sau antiepileptică poate avea consecințe la nivel parodontal, cu o exacerbare a semnelor clinice prezente.

Este important de menționat și gingivita de sarcină, care apare cu precădere în trimestrele unu și trei și care, de obicei, se remite după naștere. Aceasta se declanșează tot în prezența plăcii bacteriene, însă semnele sunt exacerbate pe fond hormonal. De aceea, este deosebit de importantă igiena la gravide, mai ales când acestea evită periajul din cauza unei senzații de vomă sau grețuri.

Prevenție

Deși s-au făcut progrese majore în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor parodontale, trebuie menționat că o „parodontoză”/boală parodontală avansată nu se vindecă în totalitate, ci doar se poate stopa și ține sub control. De aceea, este important ca pacienții să știe că dezvoltarea acestei afecțiuni poate fi împiedicată dacă este eliminată cauza – adică bacteriile care o provoacă.

Primul lucru pe care pacienții îl pot face pentru a combate instalarea unei gingivite și, ulterior, a parodontitelor cronice, este de a respecta regulile de igienă dentară. Prin periaj dentar regulat, folosirea mijloacelor auxiliare de curățare interdentară (ață dentară, irigator oral, periuțe interdentare), precum și folosirea substanțelor antimicrobiene din apele de gură, vor reduce gradul de încărcare bacteriană din cavitatea orală și, astfel, nu se va produce un dezechilibru între bacteriile „bune” și cele „rele”, care să ducă la parodontoză.

Igiena orală corespunzătoare trebuie completată de detartrajul realizat de medicul dentist, o dată la șase luni (sau mai des, pentru pacienții cu depuneri mari de tartru). Această procedură se realizează doar în cabinetul de medicină dentară, deoarece tartrul nu poate îndepărtat prin mijloace uzuale de igienizare.