Despre paraplegie
Paraplegia este o afecțiune medicală caracterizată prin afectarea funcției motorii sau senzoriale a extremităților inferioare, care implică, de obicei, ambele picioare și afectează adesea și trunchiul, dar nu și brațele. În general, paraplegia este cauzată de o leziune a măduvei spinării sau de o afecțiune congenitală care afectează elementele neuronale (creierul) ale canalului spinal.
În cele mai multe cazuri, persoanele cu paraplegie au un anumit grad de mobilitate, adesea cu ajutorul unor dispozitive de asistență, cum ar fi fotolii rulante (scaune cu rotile) sau orteze.
Tipul specific de paraplegie este deseori determinat de nivelul și natura leziunilor măduvei spinării.
În funcție de nivelul de leziune a măduvei spinării:
- paraplegie toracică - cauzată de leziuni la nivelul regiunii toracice a măduvei spinării (T1-T12); acesta este cel mai frecvent tip de paraplegie;
- paraplegie lombară - rezultă în urma unor leziuni la nivelul secțiunii lombare a măduvei spinării (L1-L5);
- paraplegie sacrală - cauzată de leziuni ale secțiunii sacrale a măduvei spinării (S1-S5).
În funcție de gravitatea leziunii:
- paraplegie completă - pierderea totală a sensibilității și funcției musculare sub nivelul leziunii;
- paraplegie incompletă - rămâne un anumit grad de senzație sau mișcare sub nivelul leziunii.
Pe baza simptomelor:
- paraplegie spastică - caracterizată prin creșterea tonusului muscular, ceea ce duce la rigiditate și spasme involuntare la nivelul picioarelor;
- paraplegie flască - caracterizată prin scăderea tonusului muscular, ceea ce duce la mușchi moi sau fără activitate reflexă.
Paraplegia spastică ereditară sau familială (PSE):
Acesta este un grup de afecțiuni moștenite care provoacă, în principal, rigiditate și contracție (spasticitate) la nivelul membrelor inferioare. PSE nu este cauzată de o leziune, ci de mutații genetice.
Reabilitarea și diverse forme de terapie pot contribui la îmbunătățirea funcțiilor și a calității vieții persoanelor cu paraplegie.
Cauze
Paraplegia poate avea o varietate de cauze, printre care:
Leziuni traumatice ale măduvei spinării
Aceasta este una dintre cele mai frecvente cauze de paraplegie, iar astfel de leziuni pot să apară din cauza:
- accidentelor de autovehicule;
- căderilor;
- violenței (de exemplu, răni prin împușcare);
- leziunilor sportive, în special în cazul sporturilor cu impact puternic.
Leziuni non-traumatice ale măduvei spinării
Această categorie include leziuni care nu sunt cauzate de traume fizice bruște, precum:
- tumori care apasă pe măduva spinării;
- infecții ale coloanei vertebrale (cum ar fi tuberculoza spinală);
- boli vasculare ale măduvei spinării - malformaţii vasculare spinale sau anevrisme ale arterei aorte ori infarcte ale arterelor spinale sau vertebrale;
- boli inflamatorii, cum ar fi mielita transversă;
- anomalii congenitale, cum ar fi spina bifida cu afectare severă a maduvei spinării, nu doar forma osoasă;
- paraplegia spastică ereditară - un grup de tulburări moștenite care provoacă rigiditate și slăbiciune la nivelul picioarelor;
- scleroza multiplă, în unele cazuri severe.
Complicații în urma intervențiilor chirurgicale
Deși rară, chirurgia spinării poate duce uneori la paraplegie, mai ales dacă există complicații care implică măduva spinării.
Boli degenerative
Afecțiuni precum:
- scleroza laterală amiotrofică;
- anumite tipuri de distrofie musculară.
Infecții
Unele infecții pot avea un impact asupra măduvei spinării și pot duce la paraplegie:
- poliomielita;
- abcesul epidural;
- HIV/SIDA în unele cazuri, din cauza complicațiilor asociate.
Este esențial să înțelegeți că probabilitatea de a dezvolta paraplegie variază în funcție de cauză. De exemplu, leziunile traumatice ale măduvei spinării sunt o cauză principală în multe regiuni. Intervenția timpurie, tratamentul și reabilitarea pot ajuta la maximizarea recuperării și a funcțiilor pentru cei afectați.
Factori de risc
Factorii de risc pentru paraplegie sunt, în esență, factori care cresc probabilitatea de a suferi leziuni ale măduvei spinării sau boli care ar putea duce la paralizia membrelor inferioare:
- vârsta - în timp ce leziunile măduvei spinării pot apărea la orice vârstă, anumite grupe de vârstă sunt mai vulnerabile la cauze specifice; de exemplu, persoanele mai tinere (în special cele cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani) sunt mai predispuse la leziuni traumatice ale măduvei spinării din cauza unor activități precum sporturile de mare impact sau comportamente riscante; pe de altă parte, adulții mai în vârstă sunt mai predispuși la căderi, care pot duce la leziuni ale coloanei vertebrale;
- sexul - bărbații sunt, statistic, mai predispuși să sufere leziuni ale măduvei spinării decât femeile, în primul rând pentru că sunt mai des implicați în comportamente și ocupații cu risc ridicat;
- implicarea în comportamente riscante - participarea la sporturi cu risc ridicat fără echipament adecvat sau nerespectarea directivelor de siguranță poate crește riscul; conducerea imprudentă, nepurtarea centurii de siguranță sau scufundările în ape adânci pot crește, de asemenea, riscul de leziuni ale măduvei spinării;
- tulburări osoase sau articulare - afecțiuni precum osteoporoza pot slăbi oasele, ceea ce face ca leziunile măduvei spinării să fie mai probabile după o cădere;
- afecțiuni medicale preexistente - unele afecțiuni medicale, cum ar fi spina bifida, cresc probabilitatea unor complicații care ar putea duce la paraplegie;
- accidente de autovehicule - accidentele de mașină și de motocicletă se numără printre principalele cauze ale leziunilor măduvei spinării;
- căderi - în special la adulții în vârstă sau de la înălțimi semnificative, acestea pot duce la leziuni ale măduvei spinării;
- violența - actele de violență, cum ar fi rănile prin împușcare sau cuțit, pot provoca leziuni ale măduvei spinării;
- riscuri profesionale - locurile de muncă care implică muncă fizică semnificativă sau lucrul la înălțime pot prezenta un risc mai mare;
- abuzul de alcool sau de substanțe - o judecată afectată și comportamentele riscante asociate cu abuzul de alcool sau de substanțe pot crește riscul de leziuni ale măduvei spinării;
- lipsa de conștientizare sau de precauții de siguranță - neînțelegerea riscurilor asociate unor activități specifice sau nerespectarea unor măsuri de precauție adecvate poate crește riscul.
Simptome
Simptomele paraplegiei pot varia în funcție de nivelul și amploarea leziunii măduvei spinării, precum și de cauza acesteia:
- pierderea mișcării - persoanele cu paraplegie se confruntă adesea cu paralizie sau slăbiciune la nivelul picioarelor și, uneori, al trunchiului; această pierdere poate fi completă sau parțială;
- pierderea senzației - poate exista o scădere sau o pierdere completă a senzației sub nivelul leziunii; aceasta include nu numai capacitatea de a simți atingerea, ci și temperatura ori durerea;
- spasticitate musculară - mușchii pot deveni rigizi sau pot prezenta contracții musculare involuntare, ceea ce duce la spasme la nivelul membrelor afectate;
- disfuncție intestinală și vezicală - capacitatea de a controla funcțiile intestinului și ale vezicii urinare poate fi afectată, ceea ce duce la incontinență sau retenție;
- disfuncție sexuală - paraplegia poate duce la modificări ale funcției sexuale, ale fertilității și senzațiilor;
- afectarea reglării temperaturii - capacitatea organismului de a regla temperatura la nivelul membrelor afectate poate fi compromisă, ceea ce face ca indivizilor să le fie mai greu să simtă când le este prea frig sau prea cald;
- plăgi de presiune (ulcere de decubit) - mobilitatea și senzația reduse pot face ca persoanele cu paraplegie să fie mai predispuse la apariția plăgilor de decubit, mai ales dacă rămân într-o singură poziție pentru perioade lungi de timp;
- durere cronică - unele persoane cu paraplegie se confruntă cu dureri cronice, care pot fi neuropatice (legate de leziuni nervoase) sau musculo-scheletice;
- complicații respiratorii - în cazul în care leziunea este la un nivel toracic înalt, ea ar putea afecta mușchii abdominali și intercostali, ceea ce ar putea duce la complicații respiratorii;
- osteoporoză și fracturi osoase - în timp, lipsa de mobilitate poate duce la pierderea densității osoase, ceea ce face ca oasele să fie mai fragile;
- boli cardiovasculare - persoanele cu paraplegie s-ar putea confrunta cu un risc crescut de boli cardiovasculare;
- tromboză venoasă profundă (TVP) - mobilitatea redusă poate crește riscul de formare de cheaguri de sânge în venele profunde, în special la nivelul picioarelor;
- disreflexia autonomă - la unele persoane, în special la cele cu leziuni la nivelul T6 sau mai sus, anumiți stimuli (cum ar fi o vezică plină) pot duce la o creștere bruscă și periculoasă a tensiunii arteriale.
Diagnosticare
Diagnosticarea paraplegiei implică o combinație de evaluări clinice, studii imagistice și alte teste. Diagnosticul și managementul inițial încep adesea în cadrul unei urgențe, după un eveniment traumatic:
Examinarea clinică
Primul pas este o examinare neurologică completă, în care medicul va evalua:
- forța musculară;
- funcția senzorială sub nivelul suspectat de leziune;
- activitatea reflexă.
Studii imagistice
Acestea ajută la identificarea localizării și gravității leziunii măduvei spinării:
- radiografii pentru a detecta probleme vertebrale sau fracturi;
- imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) - aceasta poate oferi imagini detaliate ale măduvei spinării și ale țesuturilor înconjurătoare, evidențiind orice zone potențiale de deteriorare sau compresie;
- tomografie computerizată (CT) - aceasta poate oferi o privire detaliată a oaselor din jurul măduvei spinării și poate ajuta la detectarea fracturilor sau a herniilor de disc.
Teste funcționale
- electromiografie (EMG) și studii de conducere nervoasă - acestea pot evalua activitatea electrică din mușchi și viteza de transmitere a semnalelor nervoase, oferind informații despre gradul de afectare a nervilor.
Teste suplimentare
În funcție de circumstanțe, ar putea fi necesare și alte teste. De exemplu, dacă se bănuiește o cauză netraumatică (cum ar fi o tumoră sau o infecție) a paraplegiei, ar putea fi necesare teste specializate suplimentare și investigații de laborator.
Evaluare continuă
De-a lungul timpului, în special în timpul reabilitării, medicii vor evalua în permanență progresele pacientului, pentru a actualiza diagnosticul și pentru a adapta abordările de tratament.
Mai mulți specialiști ar putea fi implicați în diagnosticarea, tratarea și gestionarea paraplegiei:
- medicii de urgență - adesea, aceştia sunt primii care văd un pacient, mai ales dacă cauza este traumatică;
- neurologii - sunt specializați în afecțiuni ale sistemului nervos, inclusiv ale măduvei spinării;
- neurochirurgii sau chirurgii ortopedici - dacă este necesară o intervenție chirurgicală, cum ar fi o operație de decompresie sau stabilizarea coloanei vertebrale;
- specialiști în medicină fizică și reabilitare (fiziatri) - aceștia joacă un rol cheie în faza de reabilitare, ajutând la optimizarea recuperării funcționale și a calității vieții;
- urologi - pentru abordarea complicațiilor legate de vezica urinară;
- gastroenterologi - pentru complicațiile legate de intestin.
Alți profesioniști din domeniul medical, cum ar fi kinetoterapeuții, ergoterapeuții, psihologii și asistenții sociali sunt, de asemenea, parte integrantă a îngrijirii și reabilitării complete a persoanelor cu paraplegie.
Tratament
Tratamentul paraplegiei urmărește să stabilizeze coloana vertebrală, să prevină alte leziuni, să abordeze complicațiile și să restabilească cât mai multe funcții și independență posibil. Tratamentul cuprinde intervenții imediate după accidentare și strategii de reabilitare și gestionare pe termen lung.
Tratament imediat după leziune:
- stabilizare - asigurarea faptului că pacientul este stabil, menținerea căilor respiratorii, a respirației și a circulației;
- imobilizare - pentru a preveni deteriorarea în continuare a măduvei spinării, coloana vertebrală a pacientului poate fi imobilizată cu ajutorul colierelor cervicale sau al paturilor specializate.
Intervenție chirurgicală
În funcție de natura și gravitatea leziunii, poate fi necesară o intervenție chirurgicală pentru:
- îndepărtarea fragmentelor osoase sau a herniilor de disc;
- stabilizarea coloanei vertebrale cu ajutorul unor tije sau plăci metalice;
- decomprimarea măduvei spinării.
Medicamente
- corticosteroizi - ar putea fi utilizaţi la scurt timp după leziune pentru a reduce inflamația și pentru a minimiza deteriorarea celulelor nervoase;
- relaxante musculare - pentru a controla spasmele musculare;
- analgezice - durerea cronică este o nemulțumire frecventă în rândul persoanelor cu paraplegie și ar putea fi utilizate diverse medicamente, inclusiv analgezice.
Reabilitare
- kinetoterapie - se concentrează pe întărirea mușchilor, pe îmbunătățirea mobilității și pe învățarea tehnicilor de desfășurare a activităților zilnice;
- terapie ocupațională - ajută pacienții să învețe noi modalități de a efectua sarcinile zilnice și recomandă echipamente adaptative;
- instruirea în scaun cu rotile - educarea pacienților cu privire la mobilitatea și îngrijirea în scaunul cu rotile;
- gestionarea vezicii urinare și a intestinelor - tehnici și strategii de gestionare a funcției urinare și intestinale;
- consiliere sexuală - îndrumare privind sănătatea sexuală, fertilitatea și planificarea familială;
- terapie vocațională - formare și educație pentru a ajuta persoana să se întoarcă la locul de muncă sau să găsească o nouă ocupație, dacă este necesar.
Dispozitive asistive și echipament adaptiv
- scaune cu rotile - scaunele cu rotile manuale sau electrice pot oferi mobilitate;
- aparate ortopedice sau dispozitive ortotice - pot oferi sprijin suplimentar;
- echipament specializat - cum ar fi cateterele pentru gestionarea vezicii urinare, vehicule adaptate pentru transport și modificări în casă (cum ar fi rampele).
Urmărire regulată
Este esențial ca persoanele cu paraplegie să aibă controale medicale regulate pentru a le monitoriza starea de sănătate, pentru a aborda orice complicații și pentru a ajusta tratamentele, după caz.
Sprijin și consiliere psihologică
A trăi cu paraplegie poate fi o provocare emoțională. Accesul la psihologi, consilieri sau grupuri de sprijin poate fi benefic pentru bunăstarea emoțională.
Este important de reținut că rezultatele și tratamentele specifice pot varia în funcție de gravitatea și nivelul leziunii spinale. Planurile de tratament individualizate sunt cruciale pentru a asigura cea mai bună îngrijire posibilă și calitatea vieții pentru cei cu paraplegie.
Complicații
Paraplegia poate fi asociată cu o serie de complicații care pot apărea direct din cauza pierderii funcțiilor motorii și senzoriale sub nivelul leziunii sau se pot dezvolta în timp din cauza fiziologiei modificate și a constrângerilor de mobilitate:
Disfuncția vezicii urinare și a intestinelor
- vezica urinară neurogenă - pierderea controlului vezicii urinare, ceea ce duce la incontinență sau retenție urinară;
- disfuncție intestinală - constipație sau pierderea controlului intestinal;
- plăgi de presiune (ulcere de decubit) - reducerea senzației și imobilitatea pot duce la apariția ulcerelor de presiune, în special în zone precum fesele, șoldurile și călcâiele;
- spasme musculare și spasticitate - contracțiile musculare involuntare pot fi dureroase și perturbatoare;
- tromboza venoasă profundă (TVP) - mobilitatea redusă crește riscul de formare de cheaguri de sânge în venele profunde, în special la nivelul picioarelor;
- osteoporoză - mobilitatea redusă și susținerea greutății pot duce la o pierdere de densitate osoasă, ceea ce face ca oasele să fie mai fragile și mai predispuse la fracturi;
- contracturi articulare - mobilitatea redusă poate face ca articulațiile să devină imobile și rigide, ceea ce duce la contracturi;
- durere cronică - durerea neuropată, durerea musculo-scheletală sau durerea cauzată de complicații secundare pot fi probleme;
- complicații respiratorii - în funcție de nivelul leziunii măduvei spinării, respirația poate fi compromisă, ducând la pneumonie sau alte probleme respiratorii;
- disreflexia autonomă - o afecțiune care poate pune în pericol viața, în care sistemul nervos autonom reacționează exagerat la stimuli, provocând o creștere rapidă a tensiunii arteriale; poate fi declanșată de o vezică plină, de o impactare a intestinului sau chiar de haine strâmte;
- boală cardiovasculară - persoanele cu paraplegie au un risc mai mare de a dezvolta probleme cardiovasculare;
- creșterea în greutate și modificările metabolice - mobilitatea alterată poate duce la creșterea în greutate care, la rândul ei, crește riscul altor probleme de sănătate, cum ar fi diabetul;
- probleme de sănătate mintală - depresia, anxietatea și alte afecțiuni de sănătate mintală sunt mai frecvente în rândul persoanelor cu paraplegie;
- disfuncții sexuale - în funcție de nivelul leziunii, senzația și funcția sexuală pot fi afectate;
- infecții ale rinichilor sau ale tractului urinar - din cauza disfuncției vezicii urinare și a utilizării de catetere;
- pierderea termoreglării - dificultate în reglarea temperaturii corporale, deoarece este posibil ca organismul să nu transpire sau să tremure sub nivelul de rănire.
Prevenție
Prevenirea paraplegiei implică evitarea circumstanțelor care pot duce la leziuni sau boli ale măduvei spinării. Iată câteva măsuri care ajută la reducerea riscului unor astfel de leziuni:
Siguranța rutieră:
- purtați întotdeauna centura de siguranță atunci când conduceți sau mergeți cu mașina;
- evitați să conduceți sub influența alcoolului sau a drogurilor;
- folosiți căști de protecție atunci când mergeți pe motociclete sau biciclete;
- respectați regulile de circulație și conduceți defensiv.
Prevenirea căderilor:
- ţineţi-vă de balustrade când folosiţi scările;
- evitați să stați pe scaune sau pe alte obiecte instabile;
- asigurați sau îndepărtați pericolele de împiedicare, cum ar fi covoarele sau corzile libere;
- îmbunătățiți iluminatul casei.
Pentru adulții mai în vârstă, luați în considerare utilizarea dispozitivelor de asistență, cum ar fi bastoane sau cadre de mers.
Siguranța sporturilor și a activităților recreative:
- folosiți întotdeauna echipamentul de siguranță recomandat pentru sport, cum ar fi căștile, protecțiile și ochelarii de protecție;
- asigurați-vă că zonele de scufundare sunt suficient de adânci și fără obstacole înainte de a vă scufunda;
- învățați și respectați tehnicile și orientările de siguranță pentru activități precum schiatul, călăria sau cățăratul.
Siguranța la locul de muncă:
- urmați protocoalele de siguranță, în special la locurile de muncă cu un risc ridicat de căderi sau accidente, cum ar fi construcțiile;
- folosiți hamuri de siguranță atunci când lucrați la înălțime.
Siguranța armelor:
- tratați întotdeauna armele ca și cum ar fi încărcate;
- depozitați armele de foc neîncărcate și încuiate;
- depozitați muniția separat;
- nu îndreptați niciodată o armă spre ceva în care nu intenționați să trageți.
Preveniți sau gestionați afecțiunile medicale:
- căutați tratament în timp util pentru infecții sau boli care ar putea afecta măduva spinării, cum ar fi tuberculoza sau cancerul;
- gestionați afecțiuni precum artrita reumatoidă sau osteoporoza, care pot afecta coloana vertebrală.
Conștientizare:
- educați comunitățile, în special tinerii, cu privire la riscurile activităților care pot provoca leziuni ale măduvei spinării;
- susțineți sau participați la campanii de promovare a siguranței rutiere și a altor măsuri preventive.
Bibliografie
- Kandola, Aaron. “What Is Paraplegia? Definition, Causes, and Treatment.” Www.medicalnewstoday.com, 6 May 2020, www.medicalnewstoday.com/articles/what-is-paraplegia
- Mayo Clinic. “Spinal Cord Injury - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, mayo clinic, 2 Oct. 2021, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/spinal-cord-injury/symptoms-causes/syc-20377890
- John Hopkins Medicine. “Acute Spinal Cord Injury.” Johns Hopkins Medicine, 2019, www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/acute-spinal-cord-injury
- Biggers, Alana. “Paraplegia: Definition, Causes, Treatment, and More.” Healthline, 3 May 2021, www.healthline.com/health/body/paraplegia
- “Paraplegia: Definition, Causes, Symptoms, Types & Treatment.” Cleveland Clinic, 10 Aug. 2022, www.my.clevelandclinic.org/health/symptoms/23984-paraplegia
Alte afecțiuni similare
Paralizia Bell
Paralizia Bell este o afecțiune care provoacă slăbiciune bruscă a mușchilor de pe o parte a feței. În cele mai multe cazuri, slăbiciunea este temporară, se instalează pe...
Vezi detalii
Paralizia corzilor vocale
Paralizia corzilor vocale este o afecțiune care implică una sau ambele corzi vocale, care nu se mișcă așa cum ar trebui. Corzile vocale sunt două benzi de mușchi în...
Vezi detalii
Paralizie cerebrală
Paralizia cerebrală este cea mai frecventă dizabilitate motrică din perioada copilăriei. Termenul se referă la un grup de tulburări care afectează capacitatea unei...
Vezi detalii
Parestezie
Parestezia este o tulburare a sensibilității care se manifestă prin senzații anormale la nivelul pielii, cum ar fi furnicături, amorțeală, mâncărimi sau senzația de...
Vezi detalii
Parodontoza
Boala parodontală sau parodontoza, cum este cunoscută de majoritatea pacienților, este o afecțiune a structurilor de suport dentare. Parodontiul cuprinde osul alveolar...
Vezi detalii
Pavor nocturn
Pavorul nocturn, sau teroarea nocturnă, reprezintă termenul care descrie episoadele care provoacă frică noaptea, în special la copii. Acestea se manifestă ca niște...
Vezi detalii
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.