Parestezie

Despre parestezie

Parestezia este o tulburare a sensibilității care se manifestă prin senzații anormale la nivelul pielii, cum ar fi furnicături, amorțeală, mâncărimi sau senzația de arsură. Aceste senzații pot apărea oriunde pe corp, dar sunt mai frecvente la nivelul membrelor sau pe față. Parestezia nu este o boală în sine, ci mai degrabă un simptom care poate indica o serie de afecțiuni diferite, de la boli cronice, leziuni ale nervilor, până la efecte secundare ale medicamentelor.

Orice persoană, indiferent de vârstă sau sex, poate fi afectată de parestezie. Cu toate acestea, este mai frecventă la persoanele cu anumite boli cronice, cum ar fi diabetul zaharat sau scleroza multiplă. De asemenea, poate apărea ca urmare a leziunilor nervoase sau ca efect secundar al unor medicamente.

Chiar dacă parestezia nu este o boală gravă în sine, impactul pe care îl poate avea asupra calității vieții nu trebuie ignorat. Senzațiile neplăcute pot cauza disconfort, pot perturba somnul și pot limita capacitatea unei persoane de a efectua unele activități. De aceea, persoanele care experimentează astfel de simptome trebuie să solicite asistență medicală pentru a determina cauza și pentru a începe un tratament adecvat.

Factori de risc

Există o serie de factori de risc care pot crește probabilitatea unei persoane de a dezvolta parestezie:

• afecțiuni medicale;
• stilul de viață. Consumul excesiv de alcool, fumatul, sedentarismul sau o alimentație nesănătoasă pot contribui la deteriorarea nervilor și la apariția simptomelor de parestezie;
• factorii genetici. Unii factori genetici pot face nervii mai vulnerabili la daune sau pot afecta modul în care organismul răspunde la leziuni nervoase;
• expunerea la toxine. Toxinele sau chimicalele, cum ar fi plumbul sau mercurul, pot dauna nervilor și pot crește riscul de parestezie;
• unele medicamente sau tratamente, cum ar fi chimioterapia, pot cauza parestezie ca efect secundar.

Diagnosticare

Parestezia poate fi diagnosticată de mai mulți specialiști în funcție de cauzele și simptomele asociate. În general, procesul de diagnosticare implică o serie de examinări fizice, teste de laborator și teste de imagistică medicală. Printre medicii care pot fi implicați în diagnosticarea paresteziei se află:

• medicul de familie sau medicul generalist: acesta poate fi primul punct de contact și poate efectua o evaluare inițială a simptomelor;
• neurologul: este specialistul în afecțiuni ale sistemului nervos și poate diagnostica parestezia cauzată de leziuni nervoase sau boli neurologice;
• endocrinologul: poate fi consultat dacă se suspectează că parestezia este legată de diabet sau alte tulburări endocrine;
• reumatologul: poate evalua parestezia asociată cu afecțiuni reumatice sau autoimune;
• ortopedul: poate diagnostica parestezia legată de probleme musculo-scheletale, cum ar fi hernia de disc.

Consultul medical este adesea prima etapă în procesul de diagnosticare a paresteziei. Medicul va discuta cu pacientul despre simptomele sale și va colecta informații despre istoricul său medical. Aceasta poate include întrebări despre boli cronice, medicamentele luate și chiar despre istoricul familial al bolilor neurologice. Apoi se pot efectua:

Teste fizice

După consultarea medicală, medicul poate efectua o serie de teste fizice pentru a evalua simptomele paresteziei. Acestea pot include teste de sensibilitate a pielii, de reflexe sau de echilibru. Medicul poate verifica dacă există semne de leziuni nervoase sau alte probleme de sănătate care ar putea cauza parestezia.

Teste de laborator

Acestea pot include o serie de teste de sânge pentru a verifica anumite condiții de sănătate care ar putea fi legate de parestezie, cum ar fi nivelurile de vitamine sau minerale, funcția tiroidiană și funcția renală. Carențele de vitamine și minerale, de exemplu, pot provoca simptome de parestezie.

Alte teste

În funcție de simptomele pacientului și de rezultatele evaluării inițiale, pot fi necesare alte teste diagnostice. Acestea pot include:

• o electromiografie (EMG) pentru a măsura activitatea electrică a mușchilor;
• imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) sau tomografia computerizată (CT) pentru a vizualiza structurile interne ale corpului;
• o puncție lombară pentru a examina lichidul cefalorahidian.

Diagnosticarea paresteziei necesită o abordare multidisciplinară. În plus față de examenele fizice și testele de laborator, medicul poate lua în considerare și alte aspecte, cum ar fi sănătatea generală a pacientului, stilul său de viață și factorii de mediu.

Prevenție

Prevenirea paresteziei este strâns legată de modificările stilului de viață:

• se recomandă să se adopte o dietă echilibrată, bogată în vitamine și minerale, care ajută la menținerea sănătății sistemului nervos;
• exercițiile fizice regulate contribuie la îmbunătățirea circulației sangvine și la prevenirea unor boli care pot duce la parestezie;
• este important să se evite consumul de alcool și tutun, precum și să se mențină o greutate corporală sănătoasă, pentru a preveni complicațiile asociate cu parestezia;
• controlul bolilor cronice este un alt pas important în prevenirea paresteziei;
• prevenirea leziunilor nervoase este esențială în prevenirea paresteziei. Leziunile nervoase pot fi provocate de o varietate de factori, inclusiv ridicarea greutăților în mod incorect sau statul pe perioade lungi în aceeași poziție. Prin urmare, este important să se ia măsuri de precauție atunci când se efectuează astfel de activități;
• monitorizarea regulată a sănătății contribuie la detectarea semnelor timpurii ale paresteziei. Este recomandat să se efectueze controale medicale de rutină pentru a identifica la timp orice semn de parestezie. Dacă apar simptome precum amorțeli sau furnicături, este important să se consulte un medic.