Informații generale
Taenia solium este un vierme, un parazit care se caracterizează prin corp aplatizat, segmentat și un cap de dimensiuni mari care se fixează pe peretele intestinal al unei gazde intermediare. În cazul Taenia solium, gazda intermediară este porcul. Astfel, atunci când un pacient consumă carne de porc infestată și insuficient preparată termic, Taenia ajunge ușor în organismul uman.
În carnea de porc, dar și pe fructe, legume și apă contaminată, se pot găsi ouă de Taenie. Înghițit de porc, oul își continuă dezvoltarea și se transformă în larvă care poartă numele de cisticerc şi care are nevoie de trei săptămâni ca să se dezvolte complet și să devină infectant pentru om.
În corpul uman, parazitul ajunge la maturitate în două luni și produce o afecțiune care poartă denumirea de cisticercoză, cu efecte severe asupra organismului.
Taenia solium se poate localiza în zone diferite ale corpului: sistemul nervos central, musculatură, în ochi, plămâni, ficat și inimă. Dacă larvele ajung la nivelul sistemului nervos central, ele pot provoca și crize de epilepsie sau orbire.
Determinarea prezenței acestui parazit în corpul uman nu se realizează căutând localizat acest tip de vierme, ci prin determinarea prezenței anticorpilor, în urma infectării cu acest parazit.
Analiza anticorpilor anti-Taenia solium IgG determină, așadar, existența anticorpilor specifici eliberați de organism pentru a lupta cu antigenele parazitare. Valoarea anticorpilor IgG specifici identificați este în strânsă legătură cu stadiul evolutiv al cistercilor în sensul în care un organism recent infestat va elibera un număr mai mic de anticorpi.
În anumite cazuri este posibil ca rezultatul determinării anticorpilor anti-Taenia solium IgG să fie negativ dacă infestarea organismului este la debut, recentă. La fel se întâmplă și în cazurile în care determinarea se face într-o fază tardivă – titrul de anticorpi scade semnificativ.
Când este recomandată determinarea anticorpilor anti-Taenia solium IgG
Determinarea anticorpilor anti-Taenia solium IgG este recomandată atunci când medicul suspicionează o posibilă contaminare a pacientului sau când acesta locuiește într-o zonă de risc (în apropiere de o fermă de porci, spre exemplu) și prezența parazitului ar putea explica o serie de manifestări clinice ale pacientului.
Pacienții infestați cu Taenia solium prezintă simptome ușoare sau nu au deloc simptome, în cele mai multe cazuri. Totuşi, când simptomele apar, ele diferă în funcție de localizarea în organism a cistercilor, dar și de numărul lor, mărimea și stadiul de dezvoltare al acestora. Timpul scurs de la momentul contaminării și până la apariția semnelor clinice variază de la câteva luni până la câțiva ani.
Cele mai comune manifestări ale prezenței parazitului în organism sunt: durere abdominală, greață, diaree sau constipație și apar atunci când parazitul s-a dezvoltat complet în intestin, la aproximativ 8 săptămâni de la consumul de carne contaminată.
Dacă parazitul ajunge în sistemul nervos central, manifestările clinice ale pacientului sunt severe. Aproximativ 70% dintre acești pacienți au dureri de cap, stări de confuzie, dificultăți în menținerea echilibrului. În cazurile severe, cisticercoza (boala determinată de Taenia solium) poate duce la convulsii, crize epileptice, orbire și, fără tratamentul adecvat, se poate ajunge chiar la deces.
Diagnosticarea cisticercozei se face prin determinarea anticorpilor anti-Taenia solium, precum și printr-o serie de investigații imagistice.
Examenul coproparazitologic poate constata doar existența ouălor de Taenia solium. Nu toți pacienții la care sunt găsite ouă de Taenia solium în materiile fecale dezvoltă boala – cisticercoză.
Procedura recoltare
Analiza pentru determinarea anticorpilor anti-Taenia solium IgG nu necesită pregătiri speciale. Analiza se realizează dintr-o probă de sânge venos recoltată a jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după masă).
Interpretare rezultate
Rezultatele analizei se prezintă ca pozitiv sau negativ, indicând astfel prezența sau absența parazitului în organism.
Diagnosticul de cisticercoză (boala provocată de Taenia solium) este pus cu certitudine atunci când testul este corelat și cu alte examinări imagistice, istoricul pacientului, manifestările clinice și, în anumite cazuri, alte determinări de laborator.
Bibliografie
- “Taeniasis/Cysticercosis.” Who.int, World Health Organization: WHO, 11 Jan. 2022, www.who.int/
- Garcia, Hector H., et al. “Laboratory Diagnosis of Neurocysticercosis (Taenia Solium).” Journal of Clinical Microbiology, vol. 56, no. 9, Sept. 2018, www.ncbi.nlm.nih.gov, 10.1128/jcm.00424-18
- Rodriguez, Silvia, et al. “Immunological and Molecular Diagnosis of Cysticercosis.” Pathogens and Global Health, vol. 106, no. 5, Sept. 2012, pp. 286–298, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, 10.1179/2047773212y.0000000048
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.
