Oxalat urinar

Informații generale

Oxalatul este o substanță care derivă din metabolismul glioxalatului și gliceratului și pe care, în cantități mult mai mici, o absorbim din alimente, în special din carne, dar și din legume și fructe. Potrivit datelor medicale, nivelul de oxalat este, de obicei, mai crescut la persoanele care au o dietă vegetariană sau vegană.

Pentru că nu avem enzime în organism care să degradeze oxalatul, rinichii sunt direct responsabili de excreția sa. Oxalatul se poate combina cu calciul și astfel se formează calculii renali sau ceea ce numim popular pietre la rinichi.

Concentrațiile crescute de oxalat sunt toxice pentru organism și duc la apariția unor afecțiuni renale. Când în urină se adună prea multe minerale, la nivelul rinichilor se pot forma acei calculi care, în cele mai multe situații, nu dau semne și simptome, dar care, atunci când ating dimensiuni mai mari, nu doar că declanșează o serie de simptome, dar nu se pot elimina natural. Important de reținut este că nu toți calculi renali se formează din pricina oxalatului.

Testul care determină nivelul de oxalat în urină poate indica dacă există cantități mari ale acestei substanțe în organism, dar nu poate indica precis cauza acestei creșteri, caz în care sunt necesare analize de laborator suplimentare.

Când se recomandă recoltarea oxalatului urinar

Testul pentru oxalat urinar este recomandat pacienților la care se suspicionează formarea calculilor renali din oxalat și calciu. În funcție de dimensiunea calculilor renali, pacientul poate să aibă sau nu semne și simptome. Totuși, atunci când acestea apar, se manifestă ca:

• sânge în urină;
• greață;
• dureri de spate, fie în partea stângă, fie în partea dreaptă;
• dificultăți la urinare;
• nevoia de a urina mai des;
• senzația de arsură la urinare;
• urină tulbure;
• miros înțepător al urinei;
• febră (în cazul în care calculii au produs infecții).

Există pacienți care prezintă risc crescut de a dezvolta calculi renali. Pe lista factorilor de risc regăsim:

• boli digestive, cum sunt sindromul de intestin iritabil și boala Crohn;
• obezitatea;
• o dietă bogată în proteine, sare, zahăr și oxalați;
• deshidratarea.

Determinarea de oxalat urinar este recomandată și în monitorizarea pacienților cu litiază renală pentru a vedea cum răspund la tratament, dar și pentru stabilirea diagnosticului de hiperoxalurie primară și secundară, alături de alte teste specifice.

Procedura recoltare

Cu 48 de ore înainte de recoltare, pacientul nu trebuie să ia suplimente pe bază de vitamina C, să consume ouă, broccoli, roșii sau cartofi.

Analiza se realizează dintr-o probă de urină recoltată din urina strânsă în 24 ore. Prima urină de dimineață nu este folosită, dar următoarele emisii vor fi adunate într-un vas special, până la urinarea din următoarea dimineață, care va fi și ea colectată. Întreaga cantitate colectată în intervalul celor 24 de ore va fi măsurată. Această urină trebuie păstrată la o temperatură constantă de 2-8 grade Celsius.

În dimineața următoare, după măsurarea cantității, urina strânsă va fi omogenizată (se agită uşor recipientul în care este colectată) și, după aceea, într-un recipient steril, conceput special pentru depozitarea unei astfel de probe biologice (urocolector), se va transfera o cantitate de aproximativ 100 ml. Atât recipientul în care este colectată urina la 24 de ore, dar și paharul de plastic în care este transportată proba la laborator trebuie să aibă capac.

Urina colectată la 24 de ore și proba biologică pentru analiză trebuie păstrate, înainte de transport și în timpul acestuia, la temperatura de 2-8 grade Celsius.

Interpretare rezultate

Pentru nivelul de oxalat urinar au fost stabilite valori de referință similare pentru femei și bărbați, indiferent de vârstă: < 44 mg/24 h.

Valorile peste această cantitate indică fie o dietă alimentară dezechilibrată, un aport prea mare de vitamina C în organism, fie o disfuncționalitate la nivelul tractului gastro-intestinal sau la nivel renal.

Rezultatul determinării de oxalat urinar trebuie interpretat de medic în context clinic și/sau alături de alte teste de laborator, cum ar fi sumarul de urină, proteine în urină sau bilirubina.