Banner Osmolaritate urinară

Osmolaritate urinară

Află informații utile despre această analiză:

  • Când este recomandată
  • Care este procedura de recoltare
  • Ce semnifică rezultatele obținute

Informații generale

Osmolaritatea urinară se referă la concentrația substanțelor active din urină. În practica medicală sunt folosiți doi termeni diferiți, dar extremi de asemănători, pentru a face referire la măsurarea substanțelor osmotic active din urină: osmolaritate și osmolalitate. Deși ambii termeni fac referire la același tip de determinare, diferența între ei este dată de formula de calcul: osmolaritatea se exprimă în număr de particule pe litru, iar osmolalitatea se măsoară în particule pe kilogram.

Determinarea osmolarității poate fi comparată, ca principiu, cu determinarea substanțelor pe care le-am amestecat într-un pahar cu apă: ulei, zahăr etc. Urina conține și ea apă și în acest solvent se regăsesc o serie de substanțe care nu-și pierd proprietățile, iar determinarea lor precisă, în laborator, ajută la stabilirea unui diagnostic sau la determinarea stării organismului cu privire la aspecte certe pe care le urmărește medicul care prescrie această analiză de laborator, cum ar fi hidratarea organismului.

Osmolaritatea urinară este o determinare făcută în laborator care ajută la identificarea substanțelor prezente în urină, în special a sodiului, clorului, potasiului, ureei și glucozei.

Prin identificarea acestor substanțe și a cantităților în care sunt prezente, se poate evalua capacitatea rinichilor de a menține echilibrul hidroelectric din organism. În anumite situații, în scopul evaluării funcției rinichilor, un test pentru osmolaritate urinară este făcut în paralel cu unul pentru osmolaritate serică (din sânge) și rezultatele sunt comparate. În situații normale, raportul între osmolaritatea urinară și cea serică se încadrează în intervalul 0.2-4.7, valorile mai mari de 3 indică deja o deshidratare a organismului pe timp de noapte.

Pentru stabilirea osmolarității urinare se face un calcul precis pe baza substanțelor determinate în urină. Formula de calcul pentru stabilirea osmolarității urinare este: (Na u + K u) x 2 + (Uree u / 5.6), unde u reprezintă valorile urinare.

La pacienții care au un aport normal de lichide și o dietă echilibrată, osmolalitatea urinară este de 500-850 mosmol/kgH2O. În cazul în care există un raport excesiv de lichide, osmolalitatea determinată ajunge la valori de 40-80 mosmol/kgH2O. La polul opus, atunci când se instalează deshidratarea, osmolalitatea urinară este de 3-4 ori mai mare decât cea serică.

Probă Osmolaritate urinară Medlife

Când este recomandată determinarea osmolarității urinare

Determinarea osmolarității urinare este utilizată atât pentru a stabili nivelul de hidratare al organismului, dar și pentru a stabili indicii precise pentru formularea unui diagnostic.

Testul pentru osmolaritate urinară este recomandat în:

  • Investigarea echilibrului hidro-electrolitic și acido-bazic;
  • Evaluarea capacității de concentrare a rinichilor în insuficiența renală acută și cronică;
  • Sindromul de secreție inadecvată de ADH (hormon anti diuretic);
  • Amiloidoză;
  • Evaluarea deshidratării;
  • Monitorizarea afecțiunilor renale;
  • Monitorizarea pacienților cărora li s-au administrat substanțe radioopace;
  • Diabet insipid.

Variațiile de osmolaritate urinară joacă un rol important în reglarea nivelului de sodiu din organism dar și a osmolarității plasmatice. Osmoreceptorii situați în hipotalamus mediază aceste răspunsuri prin influențarea secreției de ADH (hormon anti diuretic) și a senzației de sete.

După ce bem o cantitate mai mare de apă, osmolaritatea urinară scade temporar și astfel este suprimat procesul de eliberare a ADH în organism. Această scădere a absorbției de apă în organism duce la excreția apei în exces prin urina diluată. În oglindă, atunci când organismul nu primește un aport de apă suficient, osmolaritatea urinară crește. Este secretat un nivel mai mare de ADH, o cantitate mai mare de apă este reabsorbită în organism, iar rinichii vor excreta o urină mai concentrată.

Procedura recoltare

Analiza pentru osmolaritate urinară este realizată, așa cum îi arată și numele, dintr-o probă de urină emisă spontan. Recoltarea se face într-un recipient special, steril, din urina excretată dimineața.

Pentru a obține o determinare relevantă a osmolarității urinare, pacientul trebuie să aibă, cu 3 zile înainte de recoltarea probei biologice, o dietă bazată în special pe proteine. La masa de seară este recomandat să nu fie consumate lichide. În plus, cu cel puțin 8 ore înainte de recoltarea probei pentru analiză nu se consumă lichide deloc.

Interpretare rezultate

Valorile obținute la determinarea osmolarității urinare depind de vârsta pacientului, de dieta pe care o are, dar și de consumul de apă, în special de cel avut în ziua precedentă recoltării probei biologice pentru analiză.

Valorile de referință* pentru osmolaritatea urinară sunt:

  • La pacienții care nu au consumat lichide cu 12-14 ore înainte de recoltarea probei biologice: > 850 mosmol/kg H2O;
  • La pacienții la care a fost recoltată o probă de urină aleator, în condiții normale de dietă și aport de lichide: 50-1200 mosmol/kg H2O;

În vederea stabilirii concentrației urinare, osmolaritatea este mai precisă decât densitatea urinară și este extrem de utilă pentru evaluarea capacității de concentrare și diluție a rinichilor.

*Valorile de referință sunt date de aparatură, de metoda de lucru și de reactivii folosiți și pot diferi de la un laborator la altul.

Interferențe și limite

Determinarea osmolarității urinare este relevantă pentru a obține indicii cu privire la funcționarea rinichilor și a secreției ADH (hormon antidiuretic).

O valoare mai mare de 150 mosmol/kg H2O obținută pentru osmolaritatea urinară indică reducerea reabsorbției apei la nivelul tubilor colectori, care poate avea drept cauză fie lipsa secreției de ADH (hormon antidiuretic), fie incapacitatea rinichilor de a răspunde la stimularea ADH. În prima situație, afecțiunea suspicionată este diabetul insipid central, în cea de-a doua este diabetul insipid nefrogen, care poate fi congenital sau dobândit în urma unor intoxicații.

Secreția ADH poate să fie influențată de apariția unor tumori, de intervenții chirurgicale, de traumatisme, de infecții la nivelul hipofizei sau hipotalamusului, de infarct, dar și de sarcină.

Valori scăzute

Dacă în cazul deshidratării osmolaritatea urinară crește, atunci când organismul primește mai multă apă decât are nevoie, osmolaritatea urinară scade.

De asemenea, o valoare scăzută sub nivelul de referință a osmolarității urinare este indiciu pentru o afecțiune, în special la nivelul rinichilor.

Osmolaritate urinară scăzută se întâlnește în:

  • Insuficiență renală cronică;
  • Diabet insipid;
  • Hipokaliemie;
  • Hiperkaliemie;
  • Polidipsie primară;
  • Hipercalcemie;
  • Ingestie excesivă de apă;
  • Lipsa secreției de hormon antidiuretic ADH (diabet insipid central);
  • Incapacitatea rinichiului de a răspunde la stimularea ADH (diabet insipid nefrogen).

Valori crescute

Osmolaritatea urinară poate să crească fie atunci când aportul de apă în organism nu este suficient, fie atunci când sunt prezente o serie de afecțiuni, nu doar la nivelul rinichilor.

Osmolaritate urinară crescută se întâlnește în:

  • Deshidratare;
  • Amiloidoză;
  • Hiponatremie;
  • Diabet zaharat;
  • Supraîncărcare azotată a sângelui;
  • Administrarea de glucoză, uree sau manitol;
  • Azotemia prerenală;
  • Insuficiență cardiacă congestivă;
  • Sindromul de secreție inadecvată de hormon antidiuretic (ADH);
  • Boala Addison.

Bibliografie

  1. Kipp, Ryan, and Peter C. Brazy. “Disorders of Water Metabolism.” Pathophysiology of Kidney Disease and Hypertension, 2009, pp. 29–39, www.sciencedirect.com, 10.1016/b978-1-4160-4391-1.50009-6
  2. Wong, Lisa L., and Joseph G. Verbalis. “Systemic Diseases Associated with Disorders of Water Homeostasis.” Endocrinology and Metabolism Clinics of North America, vol. 31, no. 1, Mar. 2002, pp. 121–140, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, 10.1016/s0889-8529(01)00007-x
  3. FUKAGAWA, AKINORI, et al. “Chronic Hypernatremia Derived from Hypothalamic Dysfunction: Impaired Secretion of Arginine Vasopressin and Enhanced Renal Water Handling.” Endocrine Journal, vol. 48, no. 2, 2001, pp. 233–239, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, 10.1507/endocrj.48.233

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu