Toxoplasma gondii IgG, IgM - Western – Blot

Infecția cu Toxoplasma gondii face parte din zoonoze. Agentul patogen este prezent la ierbivore, omnivore, carnivore. Infecția se transmite de obicei prin carne insuficient preparată termic (porci, oi), care conține cisterci sau apă, fructe de marecontaminate cu ooochiști; în forma congenitală transmisia se face transplacentar de la mama infectată.
Toxoplasma Gondii este un parazit grupat în trei genotipuri: tipul III- frecvent la animale, tipul II -asociat cu infecția cronică la om ( in 65% din cazurile AIDS); tipul I - în special în toxoplasmoza congenitală.
Pisica ingeră unul din aceste genotipuri iar ciclul de replicare începe la nivelul intestinului subțire.
Toxoplasma gondii este un protozoar apartinand ordinului Coccidia, clasa Sporozoare, foarte apropiat de genul Isospora. Ciclul de viață presupune 3 forme:
- trofozoit: forma invazivă responsabilă de manifestările acute ale infecției;
- chist: responsabil de infecția persistentă si latentă;
- oochist: nu se întalneste la om, ci numai la pisică (gazda obligatorie), cu rol în ciclul evolutiv al Toxoplasmei si în transmiterea infecției.
Parazitul este ubicuitar în natură, putând infecta orice mamifer, însă ciclul evolutiv complet se realizează numai la familia Felidae (din care face parte si pisica), unde parazitul se reproduce și este eliminat prin materiile fecale sub formă de oochisti.
Toxoplasma este un parazit intracelular obligatoriu, care are predilecție pentru neuroni, microglii, celulele coroidei si retinei, precum și pentru celulele care aparțin sistemului reticuloendotelial.
Transmiterea de la om la om nu este cunoscută, cu excepția celei in utero. Modalități mai rare de transmitere a infecției sunt transfuziile de sânge provenit de la persoane aflate în stadiul de parazitemie și infecțiile de laborator.
Receptivitatea față de infecție este generală. Nu se cunosc date suficiente despre gradul si durata imunitatii.Este cunoscut faptul ca anticorpii specifici IgG persistă toata viata
Frecventa infecției variază in functie de grupe de vârstă și populație intre 20% si 80%, procentul creste cu vârsta, așa cum rezultă din prezența testelor serologice pozitive, al căror procent crește cu vârsta. Infecția evoluează în majoritatea cazurilor asimptomatic. Atunci când infecția devine clinic manifesta, pacientul prezintă un sindrom mononucleozic autolimitant cu astenie fizică și adenopatii. Perioada de parazitemie nu este bine definită, dar are loc înainte de producerea seroconversiei. La pacientii HIV-pozitivi precum și la cei cu defecte ale limfocitelor T sau corticoterapie prelungită se produce mai frecvent o parazitemie cronică.
Infecția fetală în cursul primului trimestru de sarcină se produce mai rar, dar se asociază cu un risc crescut de avort spontan și apariție a anomaliilor fetale. Infecția contractată într-o perioadă avansată a sarcinii este mai frecventă, dar prezintă un risc mai scazut de a induce anomalii fetale.

Cel mai mare risc de boală congenitală severă apare atunci cand infecția este dobandită între săptămânile 10-24 de sarcină, iar cel mai mare risc de transmitere verticală se produce în cursul  săptămânilor 26-40.

Infecția primară a mamei imediat înaintea concepției sau în primele 10 săptămâni de sarcină are o rată de transmitere verticală de 2%, dar peste 80% dintre fetușii infectați vor dezvolta o boală severă cu microftalmie, corioretinita, hidrocefalie și calcificări intracraniene.

Între săptămânile 24 și 30 prevalența infecției severe scade de la 80% la 20%, iar după săptămana 30 se reduce la 6%, deși peste 80% dintre gravidele care prezintă infecție primară în această perioadă vor transmite infecția fătului.

Răspunsul imun la infecție este reprezentat în faza precoce de apariția anticorpilor IgM în decursul primei săptămâni de boală, care ating un nivel maxim într-o lună, scad progresiv într-un interval de 3-6 luni, cu posibilitatea persistentei  în titruri scăzute până la 2 ani. Determinarea anticorpilor de tip IgM este utila în diagnosticul infecției recente.
Anticorpi IgG apar mai târziu și ajung la titrul maxim în circa 1-2 luni persistând îndelungat.
Pentru a evita complicațiile din cursul sarcinii se recomandă evaluarea statusului imun înainte de concepție. Se consideră astfel că femeile seropozitive înainte de a rămâne însarcinate sunt protejate în ceea ce privește transmiterea infecției viitorului făt. Pe de altă parte, femeile seronegative prezintă risc de a contracta infecția în cursul sarcinii, in acest caz se aplica măsuri profilactice.