MEDICINA GENERALA

16 Octombrie 2013

MedLife lansează Centrul de Chirurgie Oncoplastica

Rezerva in Centrul de Chirurgie Oncoplastica

MedLife, liderul pieței de servicii medicale private, intră pe o nouă nișă și deschide un centru de diagnostic, tratament și reconstrucție a sânilor după mastectomie, încurajând depistarea precoce a cancerului mamar și tratarea acestuia în stadii incipiente - Centrul de Chirurgie Oncoplastică MedLife.

Centrul cuprinde o gamă complexă de proceduri și intervenții chirurgicale precum: screening ecografic, excizii sectoriale simple, ghidate ecografic sau cu reper metalic, puncție biopsie mamară, biopsia ganglionului santinelă, mastectomii simple sau modificate, intervenții pentru reconstrucția imediată sau tardivă a sânilor după mastectomie, dar și reconstrucția mamară în același timp cu mastectomia.

Noul centru dispune de aparatură de ultimă generație, include o sală de operație dotată cu echipamente performante, serviciu de gardă pe zona de ATI, servicii de urgență, unitate de transfuzii și rezerve moderne pentru spitalizare. Potrivit reprezentanților companiei, Centrul se adresează tuturor femeilor, dar mai ales celor care se regăsesc în una din categoriile cu risc: au avut în familie cazuri de cancer mamar; au avut primul copil după vârsta de 30 de ani; au avut cancer mamar.

“Suntem bucuroși că avem ocazia să oferim femeilor din România o alternativă serioasă pentru diagnosticul și tratamentul cancerului mamar. Avantajul major pe care îl punem la dispoziție acestora  este posibilitatea de a efectua operația de reconstrucție mamară în același timp cu mastectomia, restabilind pe loc integritatea anatomică a zonei afectate. În acest fel, nu numai că ajutăm pacienta să evite perioada de traumă psihică prin care trece după mutilarea post mastectomie, dar o și readucem în activitatea cotidiană mult mai rapid, externarea fiind realizată în 24 de ore” a declarat dr. Radu Ionescu, medic primar chirurgie plastică, Coordonator Centru.

Statisticile arată ca anul trecut 6000 de românce au fost diagnosticate cu cancer de sân, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, și mai mult de 90% dintre paciente au aflat despre boală lor într-o fază avansată, ceea ce scade dramatic șansele de supraviețuire ale acestora. Rata de supraviețuire în situația descoperirii din timp a cancerului de sân, în stadii incipiente, este de 96-98%.

Pentru a veni în întâmpinarea femeilor care sunt preocupate de sănătatea lor, MedLife lansează, odată cu Centrul de Chirurgie Oncoplastică, campania de screening ”Poveștile despre cancerul la sân nu sunt povești...”. Astfel, toate femeile care nu au mai fost de mult la un control, pot beneficia de prețuri speciale pentru serviciile de screening mamar. Oferta este valabilă până la data de 31 decembrie 2013, programările fiind realizate la numărul de telefon 021 9646.

Despre MedLife: MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală. Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternităţi, laboratoare, farmacii, acestea constituind Sistemul Medical MedLife. În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 9 Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov şi Arad; 8 laboratoare proprii de analize; 6 spitale în Bucureşti, Braşov şi Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecolgie; 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 28 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, 9 centre de excelenţă cu specializare unică, 6 farmacii proprii reunite sub reteaua PharmaLife, şi în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată ţara. Recent, MedLife a obținut acreditarea pentru Maternitatea MedLife București în calitate de Spital Prieten al Copilului, procesul de certificare fiind derulat de către Organizatia Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF, Maternitatea MedLife fiind totodată și prima maternitate privată din Capitală care deține acest statut. Alte două maternități din rețeaua MedLife sunt în curs de acreditare pentru acest program. Conform studiului internaţional realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al patrulea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria “Clinică Privată”, iar în ultimii cinci ani, studiile de piaţă IMAS derulate la nivel naţional plasează constant MedLife drept brandul cu cea mai mare notorietate pe toate segmentele: spital privat, clinică-centru medical, laborator medical. De asemenea, MedLife a câștigat anul acesta premiul „Superbrands” la categoria „Clinici private”.



Medici CHIRURGIE-RECONSTRUCTIVA-DE-SAN

Doctor Stingu Catalin Emanuel
Stingu Catalin Emanuel
Medic Primar
Stingu Catalin Emanuel
Medic Primar

Vezi toți medicii

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.