Publicat la: 
19/10/2017

Ruxandra Sersa, psiholog clinician:

Ruxandra Sersa, psiholog clinician, psihoterapeut in cadrul clinicii MindCare a discutat intr-un interviu acordat pentru Medlife despre felul in care trebuie sa gestionam crizele copiilor si motivele pentru care acestea apar.

De ce apar aceste crize de "nu vreau" la copii?

Sunt crize normale, naturale. Noi, ca si oameni, ca si structura, avem o parte agresiva in noi. De fapt, asa ne-am si dezvoltat prin partea aceasta si bineinteles ca fiecare vrea sa fie unic si vrea sa faca exact ceea ce isi doreste el cel mai mult. Nu vrea reguli, nu vrea limite si atunci este de datoria celorlalti din jur, mai ales ca traim intr-o societate, sa le arate, mai ales celor mici, care sunt regulile societatii in care traim.

De aceea apar si aceste crize "nu vreau": "nu vreau sa mananc", "nu vreau sa ies in parc", " nu vreau sa plec din parc", "nu vreau sa merg la gradinita", pentru ca sunt intr-o perioada pe care eu o numesc o adolescenta, in care ei descopera lumea, se desopera pe ei ca si persoane, ca indivizi si vor sa domine cumva, sa cunoasca cat mai mult, sa se cunoasca pe ei.

Insa ei au nevoie de indrumarea adultilor ca sa cunoasca cat mai bine mediul si sa stie care sunt regulile: "de aici pana aici e voie, dincolo e periculos, dincolo nu pot sa ma duc" si aici intervine adultul.

Cum gestioneaza adultul aceste crize normale ale copiilor?

Cu mare dificultate, pentru ca e o arta si o finete. Copiii stiu, intr-adevar, pe ce butoane trebuie sa apese ca sa trezeasca niste mici monstri in adulti si parinti.

De cele mai multe ori, parintii spun: "uite mai, exact ceea ce nu-mi place, asta face" si asta asa este, pentru ca cei mici simt foarte bine si noi ii simtim pe ei si atunci, practic, trebuie sa te dai tu ca si adult un pas in spate, sa te analizezi si sa-ti dai seama ca cel mic are nevoie de ajutorul tau si cu blandete, cu fermitate sa-i trasezi anumite reguli.

Adica sa-i punem limite copilului. In ce situatii trebuie sa impunem limite copiilor?

Inca de cand se naste copilul are nevoie de limite. De exemplu, atunci cand este mic si suge la sanul mamei si o musca, mama ii poate spune: "ma doare, uite, te rog sa sugi cu blandete sau sa nu ma mai tragi atat de tare".

Apoi cand incepe sa mearga de-a busilea sau cand se duce la prize, automat vrea sa descopere si sa descopere lumea, sa darame, sa mearga prin colturi, unde bineinteles ca nu este voie si atunci intervine iarasi adultul si ii spune: "uite, aici nu ai voie, e periculos.

Un alt exemplu este cand trage pe cineva de par, o trage pe mama de par, mama poate sa ii spuna: "ma doare, uite poti sa o faci mai cu blandete, sa pui mana frumos sa ma mangai.

Limitele intervin inca din primele zile de viata.

Noi impunem limite dar cum il determinam pe copil sa coopereze? Intelege pur si simplu daca ii spunem?

Da, o sa inteleaga, insa atunci cand punem o limita trebuie sa fim noi ferm convinsi ca punem acea limita pentru binele copilului si pentru siguranta lui si nu o punem doar asa, pentru ca ne convine noua sau ca vrem sa fim in pas cu nu stiu ce moda.

Trebuie sa fim ferm convinsi si sa perseveram, pentru ca daca spunem "uite, nu ai voie sa faci anumit lucru sau nu te duci intr-un colt sau nu bagi mana in priza" si de fapt nu esti convinsa de acest lucru, copilul este mai rau bulversat si primeste un mesaj ambiguu: "nu ai voie"- transmis prin vorbe si alt mesaj care este transmis inconstient - acela de nesiguranta, a adultului care traseaza o limita si nu stie exact ce mesaj transmite atunci.

Ce facem cand copilul este intr-o criza?

Depinde de criza, depinde de varsta copilului, ce a dus la aceasta criza, ce ce intampla atunci, insa ca sa va dau un exemplu, crizele pot aparea dupa un an si ceva, atunci cand apar si interdictiile din partea adultilor.

In primul rand, trebuie sa linistim copilul. Dupa ce l-am linistit, putem sa-i spunem ce s-a intamplat, putem sa-i explicam de ce am actionat asa, pentru ca am actionat pentru binele lui si, mai ales, putem sa-i punem in cuvinte emotiile si starile noastre si starile lui. Poate s-a simtit furios, s-a simtit neajutorat, suparat. Noi trebuie sa-i explicam fiecare stare si fiecare emotie pe care el nu o stie si nu o intelege si din cauza careia simte o mare agitatie in corpul lui.

Exista o varsta la care apar cu precadere aceste crize, iesiri ale copiilor?

De pe la 2 pana la 4 ani, este varsta descoperirilor, varsta in care cei mici sunt ca niste cercetatori, sunt curiosi, se descopera pe ei, descopera mediul si bineinteles ca au nevoie de ajutor din partea adultilor si de anumite restrictii si limite.

Dupa 4 ani, lucrurile reintra pe un fagas normal?

Si da si nu. Intervin alte situatii, insa este o perioada critica, ca o adolescenta a copilului mic. El intra in colectivitate, apare separarea de acasa, care vine cu multe anxietati, nu mai este el cel care domina casa, nu mai este buricul pamantului in intrega familie, trebuie sa mearga in alta parte, in alt colectiv, la o gradinita, trebuie sa fie integrat, descopera copiii, jocul, socializarea, isi descopera propriile agresivitati, violenta, jocul si bineinteles ca aici intervin si limitele.

Taguri Medlife: 

Alte articoleVezi toate articolele

Ruxandra Sersa, psiholog clinician, psihoterapeut in cadrul clinicii MindCare a discutat intr-un interviu acordat pentru Medlife despre felul in care trebuie sa gestionam crizele copiilor si...
Moartea, un subiect tabu / Foto: Reuters Moartea este o fateta a realitatii cu care se confrunta fiecare dintre noi, mai devreme sau mai tarziu. Nu putem sa nu recunoastem ca si noua, adultilor,...