ADHD: ce trebuie să știi despre tulburarea de hiperactivitate și deficit de atenție
Ce înseamnă ADHD
Tulburarea de hiperactivitate si deficit de atenție (ADHD), cunoscută și sub numele de tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție (THDA), este o tulburare de neurodezvoltare, manifestată prin hiperactivitate, comportament impulsiv, incapacitate de relaxare si atentie deficitara.
Termenul ADHD a devenit oficial în 1987, atunci când a fost lansat în Statele Unite ale Americii Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale, Ediția a III-a Revizuita. Acesta este manualul de referință pentru diagnosticarea problemelor de sănătate mintală. Simptome similare celor ale ADHD au fost descrise în literatura de specialitate din secolul al XVIII-lea, dar diagnosticarea și tratamentul afecțiunii au fost controversate chiar și după anii 1970, perioadă în care tulburarea a fost cunoscută sub numele de reacție hiperkinetică a copilăriei. Afectiunea a fost recunoscută și denumită oficial ca tulburare de deficit de atenție (ADD) în perioada 1980–1987.
Conform statisticilor, între 2,5% și 5% din populația globală suferă de ADHD, afecțiunea fiind recunoscută de Organizația Mondială a Sănătății. Astăzi este recunoscut faptul că atât adulții, cât și copiii pot fi diagnosticați cu ADHD, însă afecțiunea debutează, de cele mai multe ori, înaintea vârstei de 7 ani.
O persoană care suferă de tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate prezintă dificultăți în menținerea atenției, gestionarea nivelului de energie și controlul impulsurilor. De aceea, ADHD poate limita capacitatea unei persoane de a învăța sau de a lucra și poate produce suferinta intensa, anxietate și depresie.
Modalitățile de abordare si tratament pentru ADHD includ medicația, tehnicile de management al comportamentului și alte strategii practice.
Tipuri de ADHD
Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) a fost grupată în trei categorii sau tipuri.
Tipul predominant neatent
Persoanele cu ADHD în care predomină neatenția se confruntă frecvent cu probleme de atenție, distractibilitate, afectarea memoriei pe termen scurt și a proceselor de învățare, dificultăți de finalizare a sarcinilor și de respectare a instrucțiunilor.
Acest tip este întâlnit frecvent atât la copii, cât și la adulți, însă este adesea subdiagnosticat, deoarece nu implică comportamente disruptive evidente. La nivel clinic, este raportat mai frecvent la sexul feminin, posibil datorită manifestărilor mai „discrete” comportamental.
În viața de zi cu zi, aceste persoane pot părea visătoare, lente în reacții sau ușor de distras, deși capacitatea cognitivă poate fi normală sau chiar peste medie.
Tipul predominant hiperactiv
Acest tip de ADHD se caracterizează prin comportament impulsiv, dominat de un autocontrol slab. Se manifestă prin:
- agitație permanentă;
- întreruperea interlocutorilor în timp ce vorbesc;
- lipsa de răbdare, dificultate de a se concentra asupra sarcinilor.
ADHD-ul în care predomină hiperactivitatea și impulsivitatea este cel mai frecvent în rândul persoanelor de sex masculin. Acest tip este observat mai des în copilărie și este mai ușor de identificat datorită comportamentului vizibil activ și uneori disruptiv în mediul școlar sau social. În timp, la adolescenți și adulți, hiperactivitatea motorie poate scădea, dar impulsivitatea și neliniștea internă pot persista.
Tipul combinat hiperactiv-impulsiv și neatent
Tipul combinat hiperactiv-impulsiv și neatent este cel mai comun tip de ADHD, majoritatea persoanelor afectate intrând în această categorie.
Persoanele afectate de tipul combinat manifestă simptome de neatenție și de hiperactivitate, precum incapacitatea de a-și concentra atenția asupra unei sarcini/teme, tendința de a fi impulsive, nivel ridicat de energie vitală.
Acest tip de ADHD are un impact funcțional semnificativ, deoarece combină două arii simptomatice majore, ceea ce face ca adaptarea în mediul școlar, profesional și social să fie mai dificilă fără intervenție terapeutică.
Atenție!
Tipul de ADHD de care suferă o persoană adultă sau un copil va determina alegerea unei scheme de tratament. Tipul de ADHD se poate schimba în timp, astfel încât metodele de tratament pot deveni și ele diferite.
Cauzele ADHD
De cele mai multe ori, tulburările ADHD prezintă o componentă genetică, o treime dintre părinții copiilor cu ADHD fiind afectați de această boală, dar există cazuri în care pot fi și dobândite.
Cauzele de apariție a ADHD nu sunt pe deplin cunoscute, dar au fost identificați câțiva factori de risc precum:
- fond genetic, un istoric familial comun − aproximativ 80% dintre cazuri;
- afectarea cerebrală − leziuni cerebrale dobândite: aproximativ 20% dintre cazuri;
- ambele cauze;
- factorii familiali și sociali − absența mamei, viața în centre de plasament, mediul haotic de viață.
Unii factori de risc pot afecta nou-născutul:
- expunerea femeii însărcinate la stres, consum de alcool sau tutun în timpul sarcinii;
- expunerea femeii însărcinate la toxinele din mediu sau a copilului de la o vârstă fragedă;
- o greutate mică la naștere;
- naștere prematură.
Unele cercetări sugerează că persoanele diagnosticate cu ADHD prezintă o afectare a funcției unor neurotransmițători, respectiv o reducere a dopaminei, serotoninei, noradrenalinei, substanțe care ajută la transmiterea semnalelor de la un neuron la altul și care joacă un rol în declanșarea răspunsurilor și manifestărilor emoționale.
Alte cercetări sugerează existenta unor modificari de structura cerebrala, astfel că persoanele cu ADHD prezintă dimensiuni mai mici ale volumului cerebral total, ale lobului frontal, ganglionilor bazali, cerebelului, corpului calos. Acestea provoacă în mod direct persoanelor afectate probleme de:
- vorbire;
- atenție;
- luare a deciziilor;
- control al mișcărilor.
Studii recente susțin legătura dintre ADHD și modelul de funcționare a rețelelor neuronale.
Alte tulburări asociate cu ADHD sunt:
- probleme de limbaj și exprimare;
- probleme de învățare și redare;
- întârziere în dezvoltarea neurocognitivă;
- tulburări de somn;
- tulburari de alimentație;
- probleme de comportament și coordonare;
- epilepsie;
- abuz de alcool și alte substanțe psihoactive;
- anxietatea sociala;
- tulburari de spectru
- suicidul sau comportament antisocial la vârste mature.
Manifestările ADHD
Simptomele ADHD sunt grupate în:
- neatenție;
- hiperactivitate;
- impulsivitate.
Simptomele ar trebui să fie prezente în două sau mai multe domenii, de exemplu: școala sau munca și spațiul domestic.
Adulții și copiii tind să experimenteze aceleași simptome ale ADHD; acestea pot crea dificultăți în gestionarea relațiilor personale și sociale, la locul de muncă și acasă.
Simptomele pot varia foarte mult de la o persoană la alta. De asemenea, o persoană poate constata că manifestările sale de ADHD se schimbă în timp.
Trebuie reținut faptul că nu toate persoanele cu ADHD se manifestă zgomotos sau perturbă activitatea celor din jur. Unele persoane pot fi extrem de liniștite aparent, confruntându-se cu probleme pe care nu le pot exprima.
Neatenția sau lipsa de atenție
Unele sau toate dintre următoarele simptome pot fi evidente la o persoană, adult sau copil, cu ADHD:
- „visarea” cu ochii deschiși;
- este ușor de distras de stimuli fără importanță;
- nu poate acorda atenție detaliilor;
- are o memorie deficitară, uită frecvent;
- nu se poate concentra asupra sarcinilor și a temelor;
- face greșeli din neatenție la efectuarea temelor școlare, la muncă sau în spațiul domestic;
- pare să nu asculte în timp ce vorbesc alte persoane;
- prezintă dificultăți cu gestionarea timpului;
- nu poate organiza sarcini sau activități;
- pierde frecvent lucruri personale, în viața de zi cu zi;
- evită realizarea sarcinilor care necesită concentrare și gândire prelungită;
- prezintă dificultăți în a urma instrucțiuni;
- nu respectă instrucțiunile sau regulile și nu este în stare să își termine activitățile deși înțelege instrucțiunile;
- poate evita efectuarea unor sarcini care necesită un efort mental susținut;
- uită frecvent.
Hiperactivitatea
Unele sau toate dintre următoarele simptome pot fi evidente la o persoană, adult sau copil, cu ADHD:
- se foiește pe loc, se joacă mereu cu mâinile sau cu picioarele;
- se ridică de pe scaun atunci când ar trebui să stea jos;
- se mișcă excesiv sau manifestă neliniște;
- are dificultăți în a efectua activități în liniște;
- vorbește excesiv de mult.
Impulsivitatea
Unele sau toate dintre următoarele simptome pot fi evidente la o persoană, adult sau copil, cu ADHD:
- dă răspunsuri pripite, înainte că întrebările să fie complet formulate;
- nu are răbdare să își aștepte rândul în conversații și activități;
- întrerupe sau deranjează pe alții, intervenind în discuțiile sau activitatea altora;
- își asumă riscuri inutile.
Cum se diferențiază ADHD de comportamentul normal
Una dintre cele mai frecvente întrebări este cum pot distinge simptomele reale ale ADHD de un comportament normal, specific vârstei sau contextului. Copiii sunt prin natura lor energici și pot fi uneori neatenți sau impulsivi — aceasta nu înseamnă în mod automat că suferă de ADHD.
Ca regulă generală, diagnosticul de ADHD se pune atunci când simptomele sunt persistente, severe și se manifestă în mai multe contexte diferite (acasă, la școală, în grupul de prieteni). De exemplu, dacă un copil este neatent doar la anumite materii, dar se concentrează excelent la activitățile care îi plac, este mai puțin probabil să fie vorba de ADHD.
La adulți, tabloul clinic poate fi mai puțin evident decât la copii, deoarece mulți adulți cu ADHD au dezvoltat de-a lungul timpului mecanisme de compensare. Totuși, dificultățile în organizarea timpului, amânarea sarcinilor (procrastinarea), instabilitatea emoțională și problemele de relație pot fi indicii importante. Numai un medic poate stabili un diagnostic corect.
Dacă ai observat anumite semne de alarmă, programează o consultație la medicii buni de la MedLife pentru a beneficia de un diagnostic corect!
Complicațiile ADHD și impactul asupra calității vieții
ADHD poate avea efecte extinse asupra vieții persoanelor afectate, în special în copilărie și adolescență. Copiii și adolescenții diagnosticați cu ADHD sunt mai predispuși la accidente, comportamente impulsive și dificultăți de adaptare în mediul școlar. Acest lucru se poate traduce prin rezultate școlare mai slabe, conflicte frecvente cu colegii și încălcarea regulilor de comportament.
În plus, adolescenții cu ADHD prezintă un risc crescut de a adopta comportamente nocive, precum fumatul, consumul de alcool sau utilizarea altor substanțe psihoactive, ceea ce poate agrava problemele existente. De asemenea, studiile arată o probabilitate mai mare de implicare în comportamente antisociale sau chiar în activități infracționale, comparativ cu adolescenții fără ADHD.
La vârsta adultă, hiperactivitatea fizică tinde să se reducă, însă persistă frecvent probleme precum neatenția, agitația interioară și dificultatea de a-și controla emoțiile. Aceste manifestări pot influența negativ relațiile personale, stabilitatea profesională și performanța la locul de muncă.
Cum se pune diagnosticul de ADHD
Nu există un test singular prin care să se poată identifica ADHD, iar simptomele se pot suprapune cu cele ale altor afecțiuni. Acest lucru poate face dificilă diagnosticarea. Pentru a diagnostica afecțiunea, medicul psihiatru va evalua simptomele manifestate în ultimele șase luni.
Criteriile de diagnostic pentru ADHD includ:
- debutul simptomelor înainte de vârsta de 12 ani;
- prezența, de cel puțin 6 luni, a unor manifestări persistente de neatenție și/sau hiperactivitate-impulsivitate; pentru copii și adolescenți de până la 16 ani, diagnosticul presupune existența a minimum 6 simptome active, în timp ce la persoanele de 17 ani și peste sunt suficiente cel puțin 5 simptome persistente;
- manifestarea simptomelor în cel puțin două contexte diferite, cum ar fi acasă, la școală sau la locul de muncă;
- simptomele trebuie să afecteze în mod clar performanța academică, profesională sau relațiile sociale.
Medicul poate dori să afle mai multe detalii despre modelele comportamentale ale pacientului. Astfel, medicul poate solicita colectarea de informații de la profesori sau membri ai familiei și poate utiliza liste de verificare și scale de evaluare, pentru a revizui simptomele.
Diagnosticul prevede și efectuarea unui examen fizic pentru a verifica existența altor probleme de sănătate
- probleme de auz;
- probleme de vedere;
- anxietate;
- depresie;
- dificultăți de învățare;
- dificultăți de învățare;
În funcție de diagnostic, medicul poate solicita efectuarea unui consult medical interdisciplinar ce include neurologie, ORL, oftalmologie, endocrinologie etc.
ADHD la copii
ADHD este astăzi considerată una dintre cele mai frecvente tulburări de neurodezvoltare ale copilăriei. ADHD în cazul copiilor este asociat cu probleme în mediul școlar, pe fondul hiperactivității sau al deficitului de atenție. Diagnosticul de ADHD este de două ori mai frecvent în cazul băieților decât al fetelor. În unele cazuri, copiii sunt hiper-vorbăreți sau, dimpotrivă, foarte visători.
Majoritatea copiilor cu ADHD pot primi un diagnostic încă din școala primară, dar în cazul altora, diagnosticul poate fi pus în adolescență sau la maturitate. Totuși, este bine de știut faptul că multe simptome ale ADHD pot fi doar comportamente tipice copilăriei care dispar odată cu intrarea în adolescență.
ADHD la adulți
Mai mult de jumătate dintre copiii cu ADHD prezintă simptome ca adulți, însă, cu timpul, simptomele devin mai puțin frecvente. Persoanele de sex feminin cu ADHD pot fi mai susceptibile la a avea dificultăți de atenție, în timp ce persoanele de sex masculin cu ADHD manifestă preponderent hiperactivitate și impulsivitate. Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care mai mult bărbații decât femeile sunt diagnosticați cu ADHD, hiperactivitatea putând fi mai ușor de depistat.
Tratamentul pentru ADHD
Tratamentul ADHD este important pentru adaptarea la locul de muncă și în societate. Lipsa unui tratament poate avea un impact negativ asupra multor aspecte ale vieții. Simptome precum probleme de gestionare a timpului, memorie pe termen scurt deficitară și lipsa de răbdare pot provoca probleme la locul de muncă, la școală, în spațiul casnic și în viața de zi cu zi.
Tratamentul pentru ADHD include, de obicei, terapii comportamentale, medicamentoase sau de ambele tipuri. Tratamentul are ca obiectiv diminuarea frecvenței comportamentelor inadecvate, îmbunătățirea relațiilor sociale, a performanțelor școlare sau la locul de muncă, creșterea independenței persoanei și a stimei de sine.
De obicei, medicul va stabili un plan de tratament complex, potrivit nevoilor persoanei afectate.
Planul poate include:
- terapie comportamentală și consiliere;
- tratament medicamentos;
- regim alimentar adecvat.
Terapie comportamentală și consiliere pentru ADHD
Ca tipuri de terapie merită menționata terapia cognitiv-comportamentala.
În cadrul psihoterapiei, persoana afectată discută despre modul în care ADHD îi afectează viața și despre modalitățile de gestionare.
Terapia comportamentală poate ajuta persoana afectată să își monitorizeze și să își gestioneze comportamentul. Un terapeut poate acorda sprijin persoanei pentru dezvoltarea unei game largi de abilități, cum ar fi:
- construirea și menținerea relațiilor;
- stabilirea și respectarea normelor;
- planificarea și finalizarea sarcinilor;
- elaborarea și respectarea unui program;
- monitorizarea simptomelor ADHD.
În general, o persoană cu ADHD poate beneficia, în mod specific, de terapie pentru:
- managementul stresului;
- tehnici de management al comportamentului în clasă;
- a dezvolta noi modalități de abordare și adaptare la situațiile de zi cu zi;
- terapie de familie.
În cazul celor mici, terapeuții pot ajuta părinții să dezvolte modalități constructive de a răspunde la comportamentele care pot rezulta din ADHD.
Următoarele strategii pot fi aplicate de către părinți în mediul familial:
- urmărirea unui program scris al tuturor sarcinilor;
- împărțirea sarcinilor mai mari în unele mai mici, mai ușor de gestionat;
- organizarea articolelor școlare și a jucăriilor;
- stabilirea unor reguli clare și coerente;
- recompensarea copilului, atunci cand îndeplinește corect sarcini;
- încurajarea copiilor de a se angaja în activități care le fac plăcere pentru a-și spori stima de sine;
- implicarea în activități sportive care pot îmbunătăți starea generală a copilului.
În cazul adulților, următoarele strategii pot fi aplicate în mediul familial:
- utilizarea de note de memento, alarme, calendare și planificatoare care pot ajuta la gestionarea programului zilnic;
- păstrarea lucrurilor utilizate în fiecare zi, în locuri precise.
Tratament medicamentos pentru ADHD
Tratamentul medicamentos este urmat pe termen lung și implică administrarea unor medicamente precum:
- antidepresive in caz de anxietate sau depresie asociate
- antipsihotice pentru controlul impulsivitatii
- stabilizatoare de dispoziție;
- psihostimulante.
În mod diferențiat, tratamentul poate include:
- medicamente stimulante ale sistemului nervos central care cresc nivelurile de dopamină și norepinefrină și astfel amelioreaza atentia –dexametamfetamină, lisdexamfetamina, metilfenidat;
- medicamente non-stimulante, în cazul în care medicamentele stimulante au efecte secundare, precum atomoxetina, guanfacina sau clonidina. Anumite medicamente nonstimulante funcționează prin creșterea nivelului de noradrenalină din creier.
Printre cele mai frecvente efecte adverse ale medicamentelor stimulante se numără:
- durerile abdominale;
- creșterea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac;
- anxietatea crescută și iritabilitatea;
- problemele de somn;
- schimbările de personalitate.
Regimul alimentar pentru ADHD
În cazul ADHD, din regimul alimentar al persoanei trebuie să fie eliminate următoarele categorii de produse:
- salicilații;
- coloranții, conservanții;
- aromele artificiale;
- cofeina;
- băuturile răcoritoare care au conținut ridicat de zahăr sau cofeină;
- băuturile energizante.
Remedii naturale pentru ADHD
Printre remediile naturale recomandate de specialiști se numără:
- o dietă sănătoasă și echilibrată;
- cel puțin 60 de minute de activitate fizică pe zi;
- cel puțin 8 ore de somn nocturn;
- limitarea timpului petrecut în fața televizorului, a calculatorului sau a telefonului mobil;
- petrecerea timpului în aer liber;
- practicarea unor tehnici de adaptare în cazul copiilor.
ADHD este o afecțiune întâlnită atât la copii cât și la persoanele adulte și poate fi tratată prin diferite scheme de tratament specifice nevoilor acestora. Cele mai multe persoane care suferă de ADHD se bucură de vieți împlinite și de succes. Pentru mai multe informații și recomandări personalizate de tratament, discută cu medicii buni de la MedLife!
Întrebări frecvente despre ADHD
De la ce vârstă poți fi diagnosticat cu ADHD?
ADHD poate fi diagnosticat la copiii de vârstă școlară, de regulă începând cu 6-7 ani, atunci când simptomele devin evidente în context educațional. Cu toate acestea, semnele timpurii pot apărea și înainte de intrarea în școală. Conform criteriilor actuale de diagnostic, simptomele trebuie să fi fost prezente înainte de vârsta de 12 ani. La adulți, diagnosticul poate fi pus oricând, dacă simptomele nu au fost recunoscute în copilărie.
ADHD se vindecă sau dispare cu vârsta?
ADHD nu dispare complet, însă simptomele se pot ameliora semnificativ cu vârsta. Mai mult de jumătate dintre copiii diagnosticați cu ADHD continuă să prezinte simptome și la maturitate, dar intensitatea acestora poate scădea. Tratamentul adecvat — medicamentos și comportamental — împreună cu strategiile de adaptare pot ajuta persoana afectată să ducă o viață normală și împlinită.
Poate fi confundat ADHD cu alte afecțiuni?
Da, simptomele ADHD se pot suprapune cu cele ale altor afecțiuni, cum ar fi tulburările de anxietate, depresia, tulburările de somn, dislexia sau chiar probleme de vedere și auz. De aceea, diagnosticul de ADHD necesită o evaluare complexă, care exclude alte cauze posibile ale simptomelor. Medicul specialist va efectua un examen fizic și poate solicita consultații interdisciplinare (neurologie, psihiatrie) pentru a stabili un diagnostic corect.
Ce tipuri de terapie sunt recomandate pentru ADHD?
Tratamentul ADHD combină, de regulă, terapia comportamentală cu medicația. Psihoterapia, terapia cognitiv-comportamentală (TCC) ajută persoana să dezvolte strategii de gestionare a comportamentului, de organizare a timpului și de reglare emoțională. Terapia de familie este recomandată în special în cazul copiilor, sprijinind părinții să adopte tehnici eficiente de comunicare și disciplinare. Medicamentele stimulante și non-stimulante pot fi prescrise de medic pentru a îmbunătăți concentrarea și a reduce impulsivitatea.
ADHD afectează la fel bărbații și femeile?
Nu, ADHD se manifestă diferit în funcție de gen. Băieții/bărbații sunt diagnosticați mai frecvent decât fetele/femeile, parțial deoarece manifestă preponderent hiperactivitate și impulsivitate — simptome mai vizibile și mai ușor de observat. Fetele/femeile cu ADHD prezintă adesea tipul predominant neatent, cu simptome mai subtile (visare, uitare, dezorganizare), care trec mai ușor neobservate. Acest lucru poate duce la un diagnostic tardiv la persoanele de sex feminin, cu impact asupra stimei de sine și a sănătății mintale.
Bibliografie
- Nall, Rachel, “What to know about ADHD.”, Medical News Today, 2020, https://www.medicalnewstoday.com/articles/323667. Accesat in 22.07.2021.
- Traci, Angel. “Everything You Need to Know About ADHD.”, Healthline, 2020, https://www.healthline.com/health/adhd. Accesat in 22.07.2021.
- University at Buffalo. “Detecting ADHD with near perfect accuracy.” Science Daily, 2021, https://www.sciencedaily.com/releases/2021/01/210127171838.htm. Accesat in 22.07.2021.
- “Adult Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder (ADHD) - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2026, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/adult-adhd/symptoms-causes/syc-20350878. Accesat in 05.05.2026.
- “Attention Deficit Hyperactivity Disorder.” MedlinePlus , National Library of Medicine, 2023, medlineplus.gov/attentiondeficithyperactivitydisorder.html. Accesat in 05.05.2026.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Ce efecte are decesul unei persoane apropiate asupra copiilor și adolescenților?
Moartea este o fațetă a realității cu care se confruntă fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu. Nu putem să nu recunoaștem că și nouă, adulților, ne e greu să o acceptăm, dar și mai greu este să le explicăm copiilor de ce o ființă dragă dispare definitiv din viața lor. Cel mai adesea, cei mi...
Moartea (pierderea) unui părinte sau prieten: cum poate fi procesată de copii
Moartea unui părinte sau a unui prieten apropiat schimbă profund viața unui copil. Pentru tine, ca adult, durerea este clară și copleșitoare. Pentru copil, emoțiile apar diferit: uneori intense, alteori fragmentate, alteori ascunse în comportamente greu de înțeles.Felul în care reacționează depinde ...
Îmbunătățirea memoriei și atenției: metode și tehnici pe care trebuie să le știi
Memoria și concentrarea sunt două funcții cognitive importante care joacă un rol crucial în viața de zi cu zi. Memoria le permite oamenilor să stocheze și să își amintească informații, în timp ce atenția ajută oamenii să se concentreze asupra unei sarcini sau a unei informații pentru o perioadă de t...