Bebe la opt luni - Dezvoltare și informații utile

Mama și copilul
20 Februarie 2024
Autor: Echipa medicală MedLife
bebe la opt luni dezvoltare si informatii utile

Bebelușul la opt luni pare să învețe ceva nou în fiecare zi. Are mai multe aptitudini, înțelege de multe ori ce i se spune și încearcă, la rândul său, să comunice ceea ce dorește. Joaca este activitatea preferată și râde mult, dar are nevoie și de o supraveghere mult mai atentă.

Dezvoltarea bebelușului la opt luni

Greutatea medie a bebelușului la opt luni este de 7-9 kilograme, în timp ce înălțimea poate varia între 68 și 74 de centimetri. Până la opt luni, bebelușul se poate rostogoli în ambele direcții cu ușurință, stă singur așezat, se leagănă înainte și înapoi și poate da ture rapide ale încăperii târându-se pe jos, dacă este lăsat. Unii bebeluși reușesc la opt luni să se ridice singuri în picioare și unii chiar fac primii pași, în timp ce se țin de marginea unei mese scunde sau de o parte a canapelei. Bebelușului îi place să apuce obiecte și să le tragă aproape de el ori să le arunce. Începe să apară anxietatea de separare și trebuie învățat cu ideea că dispariția temporară din raza lui vizuală este normală și că părintele se întoarce întotdeauna.

Ce știe să facă un bebe la opt luni

Bebe la opt luni pare să înțeleagă mai bine când i se vorbește și pare să se exprime cu mai multă ușurință, prin expresii faciale și sunete. Folosește des sunete bisilabice, râde mult și țipă atunci când nu îi convine ceva sau dorește să atragă atenția.

La opt luni, bebelușul trece, în mod normal, printr-un nou puseu de creștere, care se va observa și la nivel cognitiv. Memoria lui va fi vizibil îmbunătățită și va forma atașamente puternice față de persoane sau de anumite jucării. Maturizarea emoțională presupune, în același timp, capacitatea bebelușului de a exprima teama sau de a răspunde corespunzător expresiilor faciale ale persoanei care îl îngrijește. Bebelușul de opt luni începe să facă legătura între cuvinte și obiecte, înțelege limbajul corporal și se oprește din ceea ce face dacă este certat sau aude un cuvânt care exprimă dezaprobarea. Reușește să imite anumite sunete, iar învățarea are loc mai ales prin joacă și prin imitare.

Cât doarme un bebe la opt luni

Un bebe la opt luni doarme între 12-14 ore pe zi, incluzând două sau trei reprize scurte de somn în timpul zilei, în afara orelor consecutive în care doarme în timpul nopții. Programul de somn este mult mai previzibil la această vârstă. Dacă încă nu există o rutină privind programul de somn, la această vârstă se poate institui una, deoarece copilul este mai cooperant.

Alimentație bebe la opt luni

Un bebe la opt luni reușește să se hrănească din ce în ce mai bine singur folosind lingura sau degetele. Face în continuare mizerie în timpul acestui proces, uneori și din distracție. Îi place să mestece îndelung, să țină mâncare în mâini sau să o stoarcă. În trecut se evita să i se dea bebelușului alimente care pot declanșa alergii, cum ar fi ouă sau pește, însă medicii susțin că poate primi și acest gen de alimente, în cantități mici și cu o consistență moale, fiind atent supravegheat.

Nu se recomandă să fie hrănit cu orez, deoarece acesta poate conține arsenic în cantități dificil de tolerat pentru bebeluș. De asemenea, nu este tolerat laptele de vacă decât în brânzeturi sau iaurturi, nu ca atare. Mierea nu este recomandată până la vârsta de un an, deoarece există riscul de botulism. În continuare se aleg alimente moi, care pot fi mestecate și înghițite cu ușurință, pentru a se evita înecarea.

În același timp nu este nevoie să fie grăbit acest proces de obișnuire cu hrana solidă, laptele matern sau laptele formulă fiind, în mod normal, suficiente pentru dezvoltarea sa.

Câte scaune are un bebe de opt luni

Un bebe la opt luni poate avea unul sau două scaune pe zi sau un scaun la două zile. Se recomandă consultul medical în cazul în care bebelușul este constipat și nu reușește să aibă scaun mai mult timp sau dacă apar scaune diareice mai multe zile consecutiv.

Cât urinează un bebe de opt luni

Bebe la opt luni poate avea nevoie de aproximativ patru scutece schimbate pe zi. Numărul acestora poate varia în funcție de cantitatea de lichid pe care o consumă bebelușul.

Comportament normal bebe opt luni

Bebe la opt luni este foarte atras de jucării care fac zgomot sau care scot sunete pe care le poate declanșa el, apăsând pe butoane. Există jocuri care presupun găsirea unui obiect sau îndepărtarea unor obstacole, folositoare pentru dezvoltarea bebelușului. Cu ajutorul lor, el poate deprinde noi aptitudini. În același timp, atunci când se joacă împreună cu un adult, bebelușul se simte iubit și în siguranță. Se pot alege mișcări de gimnastică, de exemplu mișcarea piciorușelor ca și cum ar merge pe bicicletă, în joacă. Totuși, se recomandă precauție în tendința de a învârti bebelușul sau ridicarea lui deasupra capului, pentru a nu provoca amețeli sau vărsături. În același timp, bebelușul nu trebuie, sub nicio formă, scuturat sau zguduit. Acest tip de mișcări pot provoca sângerări și afecțiuni ale creierului.

Este folositor să i se vorbească bebelușului, în special prin cuvinte care descriu acțiuni sau obiecte. El este deja atent și începe să învețe să le recunoască astfel.

Mișcările trebuie să fie încurajate la această vârstă, deoarece îl ajută la dezvoltarea musculaturii. În același timp, sunt indicate plimbări și joacă în aer liber, cu atenție asupra expunerii la soare. Pentru bebeluș, mediul înconjurător trebuie să fie explorat, iar în aer liber are ocazia de a vedea multe elemente noi și interesante.

Motive de îngrijorare la bebelușul de opt luni

Următoarele simptome pot reprezenta motive de îngrijorare cu privire la sănătatea și dezvoltarea bebelușului la opt luni:

  • Bebelușul de opt luni nu urmărește cu privirea obiecte aflate în mișcare;
  • Bebelușul de opt luni nu are contact vizual cu persoana care îl îngrijește;
  • Bebelușul de opt luni nu se exprimă vocal, nu repetă silabe;
  • Bebelușul de opt luni nu își poate ține spatele drept;
  • Bebelușul de opt luni nu este sceptic față de persoane străine;
  • Bebelușul de opt luni nu caută prezența mamei sau a persoanei care îl îngrijește;
  • Bebelușul de opt luni se sperie când piciorușele îi ating podeaua și nu își poate susține greutatea;
  • Bebelușul de opt luni nu întoarce capul în direcția în care se aud sunete sau spre persoana care îi vorbește;
  • Bebelușul de opt luni privește cruciș;
  • Bebelușul de opt luni nu își poate exprima sentimentele prin expresii faciale;
  • Bebelușul de opt luni nu se rostogolește;
  • Bebelușul de opt luni își folosește mai des o mânuță decât cealaltă;
  • Bebelușul de opt luni nu poate sta așezat fără să fie susținut;
  • Bebelușul de opt luni uită sau nu mai e capabil să facă lucruri pe care reușea să le facă la început;

Alte informații utile referitoare la bebelușii de opt luni

În afară de suplimentul de vitamina D, bebelușul are nevoie de fier pentru a se dezvolta corespunzător și pentru a nu exista anemii și întârzeri în procesele cognitive. Fierul poate fi furnizat prin intermediul alimentelor ca cereale de orz sau ovăz, precum și din carne roșie sau ficat. La indicaţia medicului de familie sau a pediatrului, sugarul poate primi şi preparate cu fier pentru profilaxia anemiei. Medicul pediatru este cel care poate da indicații legate de modul în care bebelușul poate prelua vitaminele și minerale necesare, în cazul în care unele lipsesc sau au un nivel scăzut.

Fiecare bebeluș are propriul ritm de creștere, așa că nu trebuie să existe îngrijorări dacă sunt ratate anumite ținte de dezvoltare. Medicul pediatru este cel care decide dacă evoluția bebelușului are loc în parametri normali pentru vârsta lui.

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării