După 14 diagnostice greșite, medicii MedLife au descoperit cauza reală: un cancer urologic rar. Conf. dr. Florin Elec: „O intervenție chirurgicală cu tentativă de păstrare a rinichiului ar fi fost un dezastru pentru pacientă”
Parcursul Danielei Bogaerts, inginer chimist din Cluj-Napoca, a fost unul dificil. În doar două luni, de la un CT de control și până la diagnosticul final, a ajuns la 14 medici, inclusiv profesori universitari din România și din străinătate, fără a primi un răspuns clar. Formațiunea descoperită la nivelul rinichiului crescuse de la 4 la 6 cm, însă recomandarea era aceeași: „Să mai așteptăm încă trei luni, să vedem ce se întâmplă.”
„Am trăit în iad în acele două luni, vă rog să mă credeți”, mărturisește pacienta.
Convinsă că ceva este profund în neregulă, a decis să caute încă o opinie medicală. Al 15-lea medic consultat a fost conf. dr. Florin Ioan Elec, urolog în cadrul Spitalului MedLife Humanitas Cluj, care a pus diagnosticul corect după prima ecografie.
„Atât am căutat până când am găsit persoana potrivită în care să am încredere, pe mâinile căreia să-mi las viața, cu care pot să vorbesc deschis fără să fie deranjată de ce-i spun, care dă soluții și care e și om. Am întâlnit la domnul conferențiar doctor Elec: dialog, profesionalism și suflet, în ce ordine doriți“, spune Daniela Bogaerts.
Două luni de incertitudine și simptome apărute progresiv
În această perioadă, diagnosticele primite oscilau între trei variante diferite, iar medicii recomandau amânarea oricărei intervenții. Incertitudinea însă îi afecta profund viața.
„Veneam acasă de la consultații, nu mă puteam odihni, aveam o mie de întrebări care mi se învârteau în cap și mă tot gândeam cum să le explic medicilor că eu totuși am alte temeri. Ajungeam acolo și simțeam că nu sunt înțeleasă. Am trăit în iad în acele două luni, vă rog să mă credeți“, povestește pacienta.
Inițial asimptomatică, Daniela a început să observe dureri în flanc, modificări ale urinei („spumă ca de șampanie“) și ulterior hematurie.
Diagnosticul corect: carcinom urotelial în stadiu local avansat
Momentul în care a ajuns la conf. dr. Elec s-a dovedit decisiv. Medicul i-a cerut doar imaginile recente de la investigațiile tomografice, nu și interpretările anterioare.
„Cât timp s-a încărcat CT-ul în computer, mi-a făcut o ecografie abdominală și mi-a spus din start: e o tumoră. După ce s-a uitat și pe CT i s-a confirmat ipoteza de tumoră. Mi-a și propus atunci nefrectomie, iar eu am întrebat dacă pot să trăiesc 20 de ani, cât e speranța mea de viață de-aici încolo cu un rinichi. Mi-a spus că da și atunci așa a rămas“, își amintește pacienta.
Conf. dr. Elec descrie momentul evaluării inițiale:
„La prima consultație am ridicat suspiciunea de tumoră renală, cu posibilitatea de a fi localizată chiar la nivelul bazinetului, deși inițial nu am marșat pe această ipoteză de tumoră urotelială.“
Înainte de a ajunge la MedLife, pacienta primise cel mai frecvent diagnosticul de abces renal, fiind tratată cu antibiotice și având montat un tub de drenaj intern.
„Într-adevăr, aspectul imagistic era atipic și putea sugera chiar o tumoră renală parenchimatoasă, dar putea sugera și un abces. Eu am ridicat problema tumorală și am indicat că trebuie efectuată cât de repede posibil extirparea rinichiului, ieșind din discuție orice tentativă de nefrectomie parțială, pentru că nu era fezabilă în acest caz. Ulterior, de altfel, s-a dovedit că ar fi fost un dezastru să încercăm așa ceva“, subliniază conf. dr. Elec.
Intervenția chirurgicală: nefrectomie radicală, singura soluție sigură
Carcinomul urotelial este un cancer care poate apărea oriunde pe traiectul uroteliului - de la bazinet la uretră.
„Practic, este vorba despre o tumoră de câmp urotelial care poate să fie multicentrică și care poate să apară în orice parte dintre cele enumerate. La dumneaei era vorba despre o tumoră localizată la nivelul bazinetului spre polul inferior“, explică medicul.
Operația a fost realizată laparoscopic, în manieră retroperitoneală. Ulterior, rezultatul histopatologic a confirmat stadiul avansat.
„Tentativa de nefrectomie parțială ar fi fost un dezastru - pentru tumora urotelială acest tip de operație este o contraindicație absolută! Ar fi avut loc o diseminare a tumorii în retroperitoneu, care i-ar fi scăzut major supraviețuirea“, precizează conf. dr. Elec.
Un rol important în stabilirea diagnosticului corect l-a avut și prof. dr. Radu Badea, printr-o ecografie cu substanță de contrast (CEUS) realizată preoperator.
Recuperarea: de la o intervenție majoră la dans, în două săptămâni
Rezultatele intervenției au fost foarte bune, iar marginile de rezecție au fost negative.
„Când ringul de dans era gol, eu mă duceam și le spuneam prietenelor: mă duc să scot la dans nefrectomia domnului conferențiar Elec. N-am avut nicio problemă, nicio jenă, nimic, în schimb am avut o poftă de viață care i-a scos pe toți la dans“, povestește pacienta.
În ciuda diagnosticului rar și sever, Daniela spune:
„Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă nu găseam medicii potriviți.“
Monitorizare atentă: controale la fiecare trei luni
Carcinomul urotelial este o boală cu risc mare de recidivă, motiv pentru care pacienta urmează un protocol strict:
„Planul este de monitorizare foarte atentă la trei luni și repetarea ureteroscopiei flexibile cu citologie, eventual biopsii tisulare și folosirea de sisteme de înaltă performanță de vizualizare a mucoaselor uroteliale“, detaliază conf. dr. Elec.
Medicul avertizează că recurențele pot apărea inclusiv în alte zone ale sistemului urinar:
„De obicei, pacienții merg bine, avem pacienți pe care-i urmărim de mulți ani. Din păcate, sunt pe dializă, dar viața e mai importantă.“
Mesajul pacientei pentru cei aflați în incertitudine
Daniela Bogaerts spune că încrederea și comunicarea sunt esențiale:
„Atât am căutat până când am găsit persoana potrivită în care să am încredere, pe mâinile căreia să-mi las viața, cu care pot să vorbesc deschis fără să fie deranjată de ce-i spun, care dă soluții și care e și om. Am găsit la dumnealui dialog, profesionalism și suflet, în ce ordine doriți. Când să ne oprim din căutat? Când vine liniștea interioară pentru că înseamnă că atunci ai găsit persoana potrivită care ți-a dat încredere.“
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Tumori tiroidiene lipite de inimă, operate minim invaziv la MedLife Medical Park. Pacienta: „Puteam să mor subit oricând. Mi-au salvat viața și după două zile eram acasă”
Uneori, chiar și tumorile benigne pot deveni amenințătoare de viață. Florentina Manole, o pacientă de 45 de ani, a descoperit întâmplător două formațiuni tumorale în torace: una lipită de inimă, cealaltă presând pe vena cavă superioară. Se simțea doar mai obosită, fără alte simptome importante, însă...
Medicii MedLife i-au redat unei paciente șansa la o viață fără dureri, după o operație complexă de endometrioză. Dr. Gabriel Mitroi: „Aspectul de pelvis înghețat este foarte frecvent în rândul pacientelor cu endometrioză profundă”
Endometrioza este una dintre cele mai dureroase boli cronice ale femeilor, afectând peste 190 de milioane de paciente la nivel mondial. Poate provoca dureri severe, tulburări digestive, probleme urinare și infertilitate, ajungând să scadă dramatic calitatea vieții. Femeile pot trăi ani întregi în du...
Risc de cancer tiroidian eliminat prin tehnica TOETVA, la o pacientă cu noduli. „Am vrut să nu existe durere, să nu existe semne vizibile. Și exact așa a fost”
Nodulii tiroidieni pot deveni periculoși atunci când cresc și depășesc anumite dimensiuni. În aceste situații, riscul de malignizare crește, iar intervenția devine necesară pentru a preveni evoluția spre cancer tiroidian. Cu cât nodulii sunt descoperiți și evaluați mai devreme, cu atât tratamentul p...