Tumori tiroidiene lipite de inimă, operate minim invaziv la MedLife Medical Park. Pacienta: „Puteam să mor subit oricând. Mi-au salvat viața și după două zile eram acasă”

11 Decembrie 2025
Autor: Echipa medicală MedLife
Femeie cu tumora de tiroida

Uneori, chiar și tumorile benigne pot deveni amenințătoare de viață. Florentina Manole, o pacientă de 45 de ani, a descoperit întâmplător două formațiuni tumorale în torace: una lipită de inimă, cealaltă presând pe vena cavă superioară. Se simțea doar mai obosită, fără alte simptome importante, însă investigațiile aveau să arate un pericol iminent.

„Puteam să mor subit oricând și nici nu știam”, spune Florentina, la aproape două luni după intervenția chirurgicală realizată minim invaziv, fără secționarea sternului. „Am avut noroc că medicul care mi-a făcut ecografia tiroidiană a fost atent și a cerut investigații suplimentare. Și am avut și mai mare noroc că am ajuns la MedLife, unde o echipă de chirurgi din mai multe specialități m-a operat și mi-a salvat viața. După două zile eram acasă. Acum mă simt ca nouă.”

Cum a început totul: o oboseală ciudată și o ecografie decisivă

Deși avea doar 45 de ani, Florentina a început să obosească mai rapid. Nu părea ceva neobișnuit, însă întârzierea menstruației după un tratament digestiv a dus-o la medicul ginecolog. Acesta i-a recomandat investigarea tiroidei.

Ecografia realizată de medicul endocrinolog a ridicat suspiciuni. Era prezentă o gușă multinodulară de dimensiuni mari, iar unul dintre noduli părea să coboare în torace.

„Pacienta a avut noroc că medicul endocrinolog care i-a făcut ecografia inițială a văzut că există o masă care coboară în torace și a avut prezența de spirit să continue investigațiile cu un CT și un RMN, pentru că în majoritatea cazurilor nu e nevoie decât de ecografie pentru identificarea nodulilor tiroidieni“, explică dr. Cosmin-Lucian Giulea, chirurg endocrin la MedLife Medical Park.

Investigațiile imagistice au confirmat temerile: două tumori mediastinale mari, una în contact direct cu pericardul, vasele mari și vena cavă superioară. Viața pacientei era în pericol, fără ca ea să știe.

„Cea mai mare formațiune era aproape complet intratoracică – 90% din volum era în torace, chiar în fața inimii, în contact cu pericardul, vasele mari și vena cavă superioară“, explică dr. Giulea. „Dacă nu ar fi fost observată la timp, riscul era să se agraveze încet, dar sigur, și să ducă la complicații fatale.“

Florentina își amintește șocul momentului. „Mă simțeam doar mai obosită ca de obicei. Nici prin cap nu-mi trecea că am ceva lipit de inimă. Când mi-au spus că trebuie operată urgent și că de obicei asta implică tăierea sternului, m-am speriat. Dar apoi chirurgii de la MedLife mi-au spus că există o variantă minim invazivă.“

O intervenție rară, planificată la milimetru de o echipă multidisciplinară

În mod obișnuit, tumorile tiroidiene migrate în torace sunt operate prin sternotomie – o procedură agresivă și dificil de suportat. Echipa MedLife a decis însă să evite această tehnică.

„Am decis să abordăm cazul prin două incizii: una cervicală, prin care chirurgul endocrin a scos tiroida și o parte din formațiunile superioare, și una toracică, mică, de câțiva centimetri, fără tăierea sternului“, explică dr. Andrei Dobrea, chirurg toracic la MedLife Medical Park. „A fost o muncă de echipă, iar succesul a depins de coordonarea perfectă dintre specialiști. Niciunul dintre noi nu ar fi putut face singur această operație.“

Intervenția toracoscopică uniportală a permis accesul direct la tumoră printr-o incizie de doar 6–7 cm, fără fracturi costale și fără traumă majoră asupra toracelui.

„Lucrezi într-un spațiu strâmt, între organe vitale. E ca o operație pe gaura cheii, unde nu ai voie să greșești niciun milimetru“, spune dr. Dobrea.

Anestezia, realizată de dr. Otilia Radu, medic specialist ATI, a avut și ea particularități importante, din cauza localizării tumorilor.

Tumori tiroidiene ectopice: rare, dar extrem de periculoase

Analiza histopatologică a arătat că atât formațiunea lipită de inimă, cât și cea care presa vena cavă superioară reprezentau țesut tiroidian ectopic, o malformație congenitală rară.

„Această formă de tiroidă ectopică apare rar, în mediastin, dar poate fi confundată cu alte tipuri de tumori. Important este să fie identificată corect și tratată complet“, subliniază dr. Giulea.

Simptomele pot fi înșelătoare.

„Uneori, pacienții nu au simptome evidente. Doar o oboseală care se accentuează. Dar dacă tumora apasă pe structuri vitale – cum era cazul aici, cu vena cavă și inima – poate duce la complicații severe: tulburări de ritm cardiac, edeme, dificultăți respiratorii. Sau, în cazuri grave, moarte subită“, explică medicul.

Recuperare în doar două zile: beneficiile chirurgiei minim invazive

Florentina își amintește cu emoție momentul de după intervenție:

„Am intrat în operație cu emoții, dar am ieșit fără dureri cumplite, fără tăieturi mari, fără fire metalice în piept. La 48 de ore eram acasă, iar după o săptămână simțeam deja că pot să mă întorc la viața normală.“

Abordul minim invaziv a redus considerabil trauma operatorie.

„Dacă făceam sternotomie, vorbeam de cel puțin o săptămână de spitalizare, dureri intense, risc de infecții și alte complicații. Așa, pacienta a fost bine din primele zile“, explică dr. Dobrea.

Un exemplu de medicină modernă: colaborare, precizie și tratament personalizat

Cazul Florentinei a necesitat cooperarea strânsă a medicilor endocrini, toracici, imagiști și ATI.

„Fiecare caz trebuie analizat în detaliu. Important este să facem ce e mai bine pentru pacient – cu cele mai mici traume posibile“, afirmă dr. Giulea.

„Pentru noi, provocarea a fost să scoatem totul dintr-o bucată, fără să riscăm diseminarea și fără să traumatizăm pacientul. Pentru ea, a fost un noroc medical: să ajungă unde trebuie, la momentul potrivit“, completează dr. Dobrea.

Florentina spune că experiența i-a schimbat complet perspectiva asupra medicinei:

„Să fii operată la inimă, să pleci acasă în două zile și să te simți mai bine ca niciodată… e ceva ce n-o să uit niciodată. Mi-au salvat viața.“

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării