Îmi amintesc cu nostalgie (am aproape 50 de ani acum) cum pe când eram in clasa întâi îmi plăcea tare mult să îmi calc singură gulerașul și manșetuțele albe care împodobeau opțional uniforma școlară. Bunica mă învățase chiar să le stropesc și cu apa pentru efectul de apret. Fetița mea de 6 ani știe măcar unde se află acum în casă fierul de călcat? Bineînțeles că nu – să nu mai vorbim de umblatul cu el! În schimb pe la 2 ani învățase singură engleza uitându-se la cântecele și filmulețe pe youtube, chestie care ne-a surprins pe toți in casă (avea accentul mult mai bun decat al meu). Pe de altă parte, urmărind spontan nivelul psiho-motor și de autoîngrijire la care se plasau in general ea și colegii ei de grădiniță am observat puțin intrigată ca se aflau sub cel atins de fiicele mele mai mari (care acum au in jur de 25 de ani) la o vârstă similară.
Sunt copiii de azi mai puțin capabili decat cei din trecut să performeze acțiuni de autoîngrijire sau sarcini gospodăresti? Cu siguranță că nu. Doar că stimulii și solicitarile la care sunt supusi sunt diferite. Este acesta un progres sau un regres? Bineînțeles că răspunsul e mai complicat decât un simplu da/nu.
În ziua de azi copiii din mediul urban din familii cu nivel de trai mediu sau peste au acces larg la informații în format audio-vizual (televizor, tableta, telefon) – inclusiv la nivel interactiv gen jocuri sau programe educaționale. Este o ușurare pentru părinți să aibă copilul ocupat macar o oră-două pe zi, ca să nu mai vorbim că ”și învață ceva”. Pe de altă parte, tot din comoditate parintii tind sa ajute mai mult copiii la sarcinile simple, chiar cele de autoîngrijire, de obicei pentru a economisi timp. Deci pe acest palier copiii din prezent sunt din ce in ce mai puțin solicitați.
Psihologia dezvoltarii ne învață însă că evoluția inteligenței la copii are loc simultan cu cea a motricității – și în special a manualității fine. Kinetoterapeuții cu experiență care lucrează cu copii cu diverse grade de retard motor știu foarte bine acest lucru. Prin urmare, cu cât copilul este mai puțin solicitat să performeze sarcini motrice – de exemplu să se pieptene, îmbrace sau să se lege la șireturi, cu atât în dezvoltarea lui firească se pierde ceva . Deasemeni, noțiunile abstracte se formează la copii prin manipularea repetată de obiecte concrete – de aceea numărătoarea clasica nu poate fi înlocuită de joculețele matematice pe computer sau tabletă. Bineînțeles că acțiunile de motricitate fină se pot dezvolta și în joc, dar câți copii mai stau să iși îmbrace păpușica (apropo, ați observat cum hainele păpușilor devin din ce în ce mai elementare, fără nasturi, fermoare sau capse?) sau să își monteze singuri mașinuțele Lego, fără tăticul săritor? Și e mult mai comod să lăsăm copilul să facă dezordine în mediul virtual decat să strângem seara jucăriile împrăștiate de aiurea prin toată casa.
Mai există un aspect – copiii preșcolari, incepand de pe la 3 ani, sunt de obicei dornici să ajute la treburile casnice, dar sunt neîndemânatici și mai mult încurcă – și atunci tentația e mare să îi spui ”știi ce, lasă, du-te și te joacă, termin eu treaba ăi pe urma facem ceva distractiv”. Micile sarcini casnice sunt însă oportunitați excelente de dezvoltare psihomotrica. Si ghiciți ce? Dacă nu lăsăm copilul să ne ajute atunci când are bunăvoință, dar nu se prea descurcă, atunci când va crește mare și chiar ne vom aștepta la ajutorul lui nu va mai avea bunavoință!
Sa lăsăm deci copiii să ne ajute la sarcinile casnice atunci când doresc – le putem mai degrabă ajusta pe masura posibilitaților lor, și îi putem încuraja și recompensa atunci când le duc cu bine la capăt. Să îi încurajăm să se îmbrace singuri, să își aleagă hainele, să mănânce singuri de la o vârstă cât mai fragedă. Să ne facem timp să ne jucăm cu ei cu clasicele jucarii – păpușele, mașinuțe, trenulețe. Să nu le mai preluăm sarcinile și proiectele școlare de lucru manual, ci să îi încurajăm să le execute singuri, chiar dacă le vor ieși imperfecte. În felul acesta le vom asigura, pe lângă o bună dezvoltare psihomotorie, și o creștere a stimei de sine și a încrederii in forțele proprii pe termen lung.
