Cele mai cunoscute reflexe arhaice ale nou-născutului
Reflexul de supt
Reflexul de supt este unul dintre cele mai importante reflexe ale nou-născutului. Se atinge obrazul sau buzele nou-născutului și răspunsul constă în deschiderea gurii și mișcări ritmice de supt. Este un reflex de supraviețuire, fiind esențial pentru alăptare și hrănire. Reflexul acesta este prezent de la naștere și dispare de obicei în jurul vârstei de 1 an.
Reflexul de fixare pentru supt
Când se atinge ușor obrazul sau marginea gurii bebelușului, răspunsul constă în deschiderea gurii și întoarcerea bărbiei spre stimul. Acesta este reflexul arhaic de fixare pentru supt și este de asemenea esențial pentru supraviețuire.
Și acest reflex dispare până la sfârșitul primului an de viață, pe măsură ce sugarul învață să întoarcă capul voluntar spre sursa de hrană.
Reflexul punctelor cardinale
La atingerea tegumentelor peribucale cu indexul, nou-născutul își întoarce capul de partea excitată, schițând reflexul de supt. Acesta este reflexul punctelor cardinale, o variantă a reflexului de căutare și, de asemenea, are rolul de a-l ajuta pe nou-născut să găsească sânul sau biberonul. Dispare, în general, în primele luni de viață.
Reflexul optic-tonic al cefei (reflexul Peiper)
Reflexul Peiper este un reflex arhaic, involuntar, care apare ca răspuns la stimularea luminoasă puternică a ochilor nou-născutului. Dacă se apropie o lumină de ochii nou-născutului, acesta va da capul pe spate cu contractura cefei până la poziția de opistotonus, cu pupila în mioză.
Reflexul poziției de spadasin (reflexul lui Magnus și Klein)
Când nou-născutul este în decubit dorsal, i se întoarce ușor capul într-o parte, iar el își va ridica membrul superior de partea facială cu antebrațul în extensie pe braț și mâna în pronație. Membrul superior de partea occipitală este mai ridicat decât cel de pe partea facială cu antebrațul în flexie pe braț și mâna în flexie pe antebraț, membrul inferior de partea facială este în flexie, iar membrul inferior de partea occipitală este în extensie.
Acest reflex dispare în jurul vârstei de 5-7 luni.
Reflexul Moro (reflexul de îmbrățișare)
Dacă nou-născutul este în decubit dorsal și i se aplică o excitație bruscă (se trage scutecul brusc de sub el, un zgomot puternic, suflarea bruscă pe fața copilului), acesta va avea o mișcare rapidă de extensie și abducție a membrelor superioare cu revenirea lentă în flexie și adducție.
Reflexul Moro dispare în jurul vârstei de 4 luni, însă poate persista până la vârsta de 6 luni. Persistența acestui reflex peste vârsta de 6 luni este dovada unei suferințe cerebrale cronice.
Reflexul de apucare (de agățare)
Nou-născutul manifestă două reflexe de prindere (sau agățare) primare ce pot observate atunci când se excită palma sau planta cu indexul nostru și nou-născutul își flectează degetele cu agățare.
Reflexul palmar este adesea atât de puternic încât bebelușul poate fi ridicat în aer. Acest reflex este tranzitoriu, dispărând pe măsură ce se dezvoltă controlul voluntar al mișcărilor.
Reflexul de redresare a capului
Tracționarea de antebrațe a nou-născutului, până ce este adus în șezut, produce căderea posterioară a capului urmată de aducerea lui înainte. Acesta este un precursor al controlului voluntar al capului.
Reflexul mano-bucal
La presiunea palmară bilaterală cu policele, nou-născutul ridică capul și deschide gura. Acest reflex combină stimularea palmară cu activarea circuitelor care leagă planșeul oral și poziția capului, și poate fi considerat un reflex de coordonare între membre și regiunea oro-faringiană.
Reflexul ascensorului (reacția de cădere)
Dacă nou-născutul este ținut din axile deasupra capului examinatorului și se imprimă o mișcare bruscă de cădere, nou-născutul va depărta brațele de trunchi cu degetele în evantai, ca aripile unei păsări, având tendința să planeze, să-și micșoreze viteza de cădere.
Reflexul poziției statice
Se ține nou-născutul în poziție verticală la marginea unei mese, fața dorsală a piciorului se atinge ușor de marginea mesei, nou-născutul va ridica piciorul și îl va așeza cu fața plantară pe masă. Acest reflex face parte din automatismul de mers.
Reflexul automat de mers (reflexul lui André Thomas)
Dacă nou-născutul este așezat cu plantele pe masă și se imprimă o mișcare de cădere în față, sugarul va păși având tendința să-și redreseze poziția corpului. Deși dispare la aproximativ două luni, având rolul vital de a ajuta nou-născutul să ajungă la sân după naștere, el nu este pierdut definitiv. Mișcările reflexe revin mai târziu, spre un an, ca parte a procesului conștient de a învăța să meargă.
Reflexul de extensie încrucișată a membrelor inferioare
La ciupirea pielii gambei, nou-născutul flectează și apoi extinde membrul inferior opus cu abducția care va aduce călcâiul în contact cu locul excitat. Acesta este reflexul arhaic de extensie încrucișată a membrelor inferioare.
Reflexul Landau
Nou-născutul este ținut în poziție orizontală, cu fața privind în jos: dacă se extinde capul, trunchiul și membrele inferioare se extind, descriind un cerc cu convexitatea inferioară; dacă se flectează capul, se flectează și trunchiul și membrele inferioare, realizând un arc de cerc cu convexitatea superioară.
Acest reflex apare în primele luni de viață și dispare pe măsură ce copilul dobândește control postural voluntar.
Reflexele tonice cervicale și labirintice
În cazul acestui tip de reflexe, rotarea bruscă a capului într-o parte face ca membrele care privesc fața să ia o poziție în extensie, iar cele care privesc occiputul în flexie.
