Până la fi nalul adolescenței, creierul uman este dezvoltat aproape complet, iar IQ-ul este „setat”. Însă, după cum s-a dovedit, inteligența cognitivă (IQ) este pusă în valoare cu adevărat, la modul practic, doar dacă este asociată cu o inteligență emoțională (EQ) bine dezvoltată. Iar cu cât o persoană va dobândi mai devreme în viață capacitatea de a-și exprima și gestiona emoțiile, cu atât mai mari sunt șansele pentru o existență echilibrată și de succes.
Un copil cu inteligență emoțională ridicată este capabil să-și înțeleagă emoțiile și să și le controleze, manifestă empatie față de ceilalți și se implică în relații sănătoase. Ca urmare, își va gestiona mai bine diferitele circumstanțe de viață și se va adapta mai ușor față de o persoană cu un nivel de inteligență emoțională mai scăzut. De altfel, studiile arată că o inteligență emoțională ridicată în copilărie și în adolescență este asociată cu o mai bună autocunoaștere și cu încredere în sine ridicată, precum și cu rezultate școlare superioare, inclusiv cu performanțe academice, precum și cu mai puține comportamente problematice.
Primii pași într-ale emoțiilor
Copiii nu se nasc cu sau fără inteligență emoțională, ci își dezvoltă abilitățile în cauză prin modelul oferit de părinți sau de alți adulți semnifi cativi (bunici, frați/surori, profesori) și prin diferitele experiențe de viață. De pildă, atunci când copilul este mic, părintele poate verbaliza emoția în locul lui: „Ești supărat că nu poți ajunge la jucărie?” sau „Văd că ești foarte supărat pe el”. Chiar și simplul fapt de a-l face atent la emoție și la cum aceasta îi infl uențează comportamentul este important. Fiind încurajat în acest sens, copilul va învăța să își exprime emoțiile, verbal și non-verbal, folosind etichetele verbale corespunzătoare: furios, trist, fericit, speriat, cu acțiuni non-verbale care se vor potrivi cuvintelor.
În schimb, dacă părintele îi spune copilului: „Nu mai fi supărat(ă)”, „Nu trebuie să te simți așa, pentru că...” sau „Nu mai fi așa sensibil(ă)”, „Băieții nu plâng”, copilul înțelege că emoția pe care o simte „nu este cea corectă”. Totuși, nicio emoție nu trebuie reprimată, ci exprimată și bine gestionată.
Independența le dă aripi
Orice copil va fi mult mai fericit dacă va fi încurajat de către părinți să se desprindă de ei, să capete încredere în sine prin conștientizarea calităților și capacităților sale. Iar începând cu experiențele noi din mediul școlar, copiii vor întâlni multe provocări și au nevoie să fi e independenți pentru a le face față. În acest sens, este bine ca încă de la vârste mici, să fi e încurajați să capete autonomie prin luarea unor decizii în ceea ce-i privește sau prin realizarea unor activități simple (îmbrăcat, încălțat). Exersarea unor decizii mici în timpul copilăriei va ajuta copilul să ia decizii mai importante în viitor.
Un rezultat similar este obținut prin jocuri care implică luarea unor decizii și care presupun consecințe ale acțiunilor, simulând astfel realitatea. Experimentând în joc, într-o pseudorealitate fără riscuri reale, se consolidează atât procesul de testare a realității, cât și cel de autocunoaștere.
Jocuri care antrenează simțurile și trăirile
Fiecare joc poate dezvolta inteligența emoțională, dar există și jocuri create cu acest scop. De exemplu, pentru un preșcolar, un asemenea joc poate fi „cutia misterioasă”, în care sunt puse diferite lucruri din viața de zi cu zi, astfel încât să poată fi doar pipăite, copilul fi ind legat la ochi. El își va folosi mâinile pentru a explora obiectul, îl va descrie, iar apoi, când se va simți încrezător în presupunere, îl va numi și va verifi ca dacă l-a ghicit. Părintele îi va spune încă de la început că acesta nu e un joc în care să câștige sau să piardă, ci unul în care trebuie să fi e atent la ceea ce simte. Starea de prezență și de conștientizare a senzațiilor este primul pas spre inteligența emoțională. Pentru cei mici, dar și pentru cei mai mari, sunt utile jocurile zilnice care presupun exerciții de autocunoaștere (ce-ai fi dacă ai fi un anotimp / o jucărie / o culoare / un personaj din poveste etc.) sau exerciții care implică emoțiile, fi e că acestea sunt pe rând mimate și recunoscute, desenate, exprimate prin dans sau modelaj. De multe ori, în jocuri, copiii mici încearcă să trișeze pentru că le place să câștige, însă este bine ca părinții să încurajeze mai degrabă onestitatea și testarea realității.
Empatia, cultivată zi de zi
Lecturile părinte-copil și discuțiile iscate pe marginile acestora sunt excelente ocazii de exersare a punerii în locul celuilalt. Astfel, întrebările despre personaje iscate pe durata lecturii, despre emoțiile acestora, despre motivele din spatele acțiunilor sau vorbelor acestora, analizarea deciziilor acestora sau a celorlalte opțiuni pe care le-ar fi avut și cu consecințele asociate sunt exerciții recomandate în cazul fi ecărei povești citite împreună. În acest fel, părintele îl ajută pe copil să-și imagineze ce gândește și ce simte celălalt și să-și dezvolte empatia.
De asemenea, la orice vârstă, inteligența emoțională se poate dezvolta prin ateliere de teatru și de improvizație, prin desen sau prin creație poetică (poezia dezvoltă sensibilitatea și empatia, având chiar un rol terapeutic).
În schimb, ar trebui redus cât mai mult timpul alocat folosirii gadgeturilor, care împiedică interacțiunea. Or, la orice vârstă, numai în contact cu celălalt avem oglinda pentru a învăța despre noi înșine și despre noi în lume.
Articol publicat în revista InfoLife nr. 92, realizat cu sprijinul psihologului Raluca-Elena Cosmescu, psihoterapeut psihoterapie individuală și logoped, Centrul MindCare.
