Doctorul Mitroi mi-a îndeplinit visul de a deveni mamă

Deși are doar 34 de ani, D.G. se luptă să-și împlinească un vis: acela de a deveni mamă.
Până la a-și împlini visul, bucureșteanca a trebuit să treacă printr-o operație destul de dificilă, și care ar fi putut fi și mai grea dacă nu l-ar fi întâlnit pe medicul Mitroi Gabriel Costin de la Spitalul MedLife Medical Park.
Toată viața sa, D.G. s-a luptat cu niște dureri incredibile la menstruație. Durerile s-au acutizat însă și, în 2018, a ajuns la medic mai ales după ce i-a întârziat menstruația. După o serie de analize, D.G. a aflat că are un chist endometriozic.
„Medicul mi-a dat anticoncepționale și mi-a zis să-l urmărim și dacă nu scade în dimensiuni, facem operație“.
Totul a mers bine până la începutul anului 2022. Chistul scăzuse, și durerile la fel. Doar că, la un moment dat, „am renunțat la anticoncepționale, în încercarea de a rămâne însărcinată.“
Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg spune un proverb românesc. S-a întâmplat la fel și în cazul doamnei D.G.
„Nu doar că nu am rămas însărcinată, dar chistul a și crescut în dimensiuni“, spune D.G. Așa se face că, după un an și câteva luni, doamna G. a ajuns la un medic specialist în infertilitate care i-a recomandat o operație. „Chistul avea deja circa cinci centimetri ca dimensiune și ar fi pus în pericol și sarcina, dacă aș fi rămas însărcinată“.
Inițial, doamna D.G. a vrut să facă direct o fertilizare in vitro (FIV), dar lucrurile s-au așezat altfel. „Am fost la medicul specialist în FIV (fertilizare in vitro) care mi-a zis: «Trebuie operație întâi de toate».Și mi l-a recomandat pe domnul doctor Mitroi. I-am scris și am programat operația“.
Comunicarea cu dr. Mitroi a fost foarte ușoară, spune D.G.. „Mi-a răspuns în aceeași zi în care l-am abordat. Ne-am înțeles din prima. Încă din perioada în care comunicam în scris. Bine, îmi fusese deja recomandat de medicul cu care eu colaboram pentru fertilizarea in vitro. După ce a văzut analizele pe care le făcusem, dr. Mitroi mi-a făcut o programare. A văzut ecografiile și a zis: «Da, e cazul să programăm operația». Am avut apoi o consultație și a urmat apoi operația“. Intervenția a avut loc în ziua de 12 mai 2023.
D.G. a mai avut noroc încă o dată. „Domnul doctor mi-a zis că s-ar putea să fiu printre primele paciente care va fi operată cu ajutorul robotului da Vinci Xi care urma să intre în dotarea Spitalului MedLife Medical Park“. Și așa a și fost.
Apoi doamna D.G. a intrat în operație pentru endometrioză, pe unul dintre ovare și au descoperit că am și niște leziuni pelvine. “Plus că și pe vezica urinară am avut niște leziuni“. A fost motivul pentru care, după operație, D.G. a fost nevoită să folosească de o sondă urinară.
După operația care a durat câteva ore și cele două nopți de spitalizare, pacienta era într-o stare bună „chiar dacă nu mă așteptam să plec acasă cu sonda urinară“. Chiar și așa, faptul că a scăpat de dureri a făcut intervenția să merite cu orice chip. „Plus că, decât să mergi la un medic nespecializat pe endometrioză...mai bine mergi la un doctor care știe exact ce trebuie să facă, așa cum este domnul doctor Mitroi“.
Intervenția a fost cu atât mai necesară cu cât „în eventualitatea în care aș fi rămas însărcinată pe cale naturală, exista pericolul ca, dacă uterul ar fi coborât, să se spargă chistul. Și mai exista riscul ca, în primele opt săptămâni de sarcină, aceasta să se oprească din evoluție. Așa că am fost norocoasă ptr. că l-am întâlnit pe domnul dr. Mitroi”.
După câteva luni de la intervenție, când e clar că operația a reușit, D.G. spune fără rețineri că medicul Mitroi e un medic pe care l-ar recomanda fără ezitare. „Le-aș spune celor care au aceleași probleme ca mine să se opereze fără să stea pe gânduri. Mai ales, femeilor care trec prin dureri crunte. Suferința prin care trec ele lună de lună la menstruație este mult mai mică decât cea prin care ar trece printr-o operație. Sau decât cea de după intervenție“, dezvăluie D.G.
Reușita operației asistată robotic este dovedită de faptul că, după doar șase săptămâni, D.G. putea începe procedurile de FIV. „Fără probleme“, își amintește că i-a spus dr. Mitroi. Acum, tot ce-și mai dorește doamna D.G. este să trimită prima ecografie a pruncului său doctorului Mitroi. Și, eventual, o invitație la botez.
Dr. Gabriel Mitroi este medic primar obstetrică-ginecologie cu supraspecializare în chirurgia endometriozei, chirurgie robotică și activează în cadrul rețelei medicale MedLife.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Pentru mine, Dr. Andrei Dobrea a fost medicul perfect!
Are 36 de ani, un copil de 12 ani și este originar din Iași, dar lucrează ca bucătar peste mări și țări, undeva pe continentul american.Andrei Dulceanu este unul dintre numeroșii pacienți mulțumiți ai medicului Andrei Dobrea de la MedLife și despre care spune că l-a pus pe picioare la ...

Cea mai frumoasă experiență la Maternitatea MedLife Brașov
„Cea mai frumoasă experiență”, așa își începe mărturia despre experiența nașterii, Cornelia, o tânară în vârstă de 33 de ani și proaspăta mămică a unei fetițe.Experiența deosebit de plăcută a fost posibilă și datorită doamnei doctor Alina Bichis de la Maternitatea MedLi...

Născută în ritmul muzicii la Maternitatea MedLife Polisano
Data de 1 noiembrie 2023 va rămâne pentru totdeauna în mintea Anei Petria, o mămică în vârstă de 32 de ani din Sibiu. Este ziua în care și-a cunoscut fiica. Pe Irina. Un copil perfect, neplângăcios și calm, venit pe lume prin cezariană, în ritmurile muzicii, la Maternitatea MedLife Po...