Medic chirurg în cadrul Spitalului LOTUS, specializat în chirurgia laparoscopică, colonoscopie și endoscopie, dar și în chirurgie plastică și reparatorie, chirurgie oncologică și Management sanitar, realizează la Spitalul Lotus intervenții de o mare complexitate, din sfera chirurgiei.
Dr. Iuri Munteanu este asistent universitar la Facultatea de Medicină, Universitatea Titu Maiorescu din București, și a contribuit la numeroase publicații naționale și internationale despre chirurgia generală și laparoscopică.
Director Medical la Spital Lotus, Dr. Iuri Munteanu ne vorbește despre importanţa medicinei laparoscopice și avantajele incontestabile ale acesteia.
I: Domnule doctor, în zilele noastre, auzim tot mai mult vorbindu-se de chirurgia minim invazivă. Ce înseamnă aceasta?
R: Chirurgia a evoluat mult în ultimii ani. Progresul tehnologic a permis atingerea unui obiectiv urmărit de mult timp și anume o chirurgie de calitate care se obține cu un traumatism minim ușor de suportat chiar și de un pacient fragil.
I: Care sunt avantajele tehnicii laparoscopice, faţă de chirurgia convenţională?
R: Avantajele sunt multiple. Unele se referă la recuperarea rapidă, altele la rezultatele estetice deosebite. Traumatismul minim la care este supus pacientul permite includerea pe lista de așteptare a pacienților cu contraindicații pentru o operație clasică. Avantajele intraoperatorii sunt legate de o mai bună vizualizare a detaliilor. Riscul de complicații postoperatorii se reduce considerabil. Pericolul infecțiilor este minim. Toate acestea determină avantaje economice incontestabile atât pentru pacienți cât și pentru societate.
I: Spre ce credeţi că va evolua chirurgia minim invazivă, în viitor?
R: Cred că viitorul chirurgiei moderne este stric legat de chirurgia minim invazivă inclusiv chirurgia robotică. Viteza cu care se dezvoltă noile tehnologii este uluitoare și realitatea chirurgicală confirmă acest lucru. Traumatismul chirurgical va fi minimalizat la extrem ceea ce va permite o scurtare importantă a actului medical cu reintegrarea imediată a pacienților .
I: Ce proceduri se pot efectua şi în Spitalul Lotus?
R: La Spital Lotus pot fi efectuate toate intervențiile chirurgicale ce presupun abord minim invaziv laparoscopic. Cele mai frecvente sunt: Colecistectomia laparoscopică, apendicectomia, cura herniilor sau a eventrațiilor, histerectomia, operațiile pentru chist de ovar, varicocel, chist de uraca, hernie hiatala s.a.m.d., culminând cu operațiile pentru micșorarea stomacului, operații pentru obezitate morbidă. Practic toate operațiile cunoscute în chirurgia clasică au și o alternativă minim invazivă.
I: Există vreo contraindicaţie pentru acest tip de procedură?
R: Desigur există și contraindicații. În mare parte acestea sunt aceleași ca și în chirurgia clasică: legate de starea biologică a pacienților, de anumite tratamente urmate, de bolile neoplazice, de convingerile personale ale pacienților. Există și anumite contraindicații specifice care se referă la rezervele pulmonare ce pot afecta funcțiile respiratorii, excursia pulmonară, foarte solicitate în cazul laparoscopiei. Limitarea tehnică a metodei este posibilă la pacienții cu multiple intervenții chirurgicale cu risc de periviscerită postoperatorie stransă. Este încurajator faptul că de la an la an contraindicațiile s-au restrâns constant.
I: Ce trebuie să facă pacienţii pentru a beneficia de un asemnea tip de intervenţie?
R: Pacienții carora li s-a indicat un anume tip de intervenție chirurgicală le recomand să ceară și o a doua opinie în ceea ce privește abordul minim invaziv. Suntem pregătiți să explicăm cu răbdare toate beneficiile chirurgiei potrivite fiecărui caz în parte.
I: Ce v-a determinat pe dumneavoastră, medic specializat în chirurgia laparoscopică, să vă îndreptaţi atenţia şi către medicina plastică și reparatorie?
R: Tot timpul am căutat un anume echilibru în utilizarea tehnicilor chirurgicale și a efectului estetic postoperator. Din păcate deseori în iureșul desfășurării unui act medical ne axăm pe efectul final, uitând că pacientul e mai mult decât o verigă a acestuia. Odată cu depășirea etapei acute și degrevarea situației ramân urmele cu care pacientul va trebui să coexiste pentru viitor. Unii vor rămâne cu sechele importante, gravitatea variind de o simplă jenă, la adevărate depresii sau chiar tragedii. A doua specialitate a aparut din dorința de a corecta aceste neajunsuri. Sunt mândru de a mă număra printre elevii Prof. Dr. Nicolae Antohi.
I: Povestiți-ne despre intervențiile care v-au adus cele mai mari satisfacții, cum s-au recuperat pacienții.
R: Mă bucur pentru fiecare intervenție pe care o efectuez. Pentru mine chirurgia a devenit mai mult decât o pasiune. Mă identific cu ea. Mă bucur pentru fiecare reușită și sufăr atunci când ceva nu-mi reușește așa cum mi-am dorit. Recuperarea pacienților poate fi diferită de la caz la caz. Am avut evoluții mai dificile la pacienții cu operații mici și evoluții spectaculoase la pacienții care au avut intervenții majore. E foarte important să fii alături de pacienții tăi și să le transmiți acea siguranță și încredere ca totul va fi bine și în final totul va fi așa cum ne-am propus.
I: Știu că vă place să țineți legătura cu pacienții dumneavoastră. Cât de importantă este această legătură?
R: Acest feedback determinat de relația profesională dintre medic și pacient este cea care ne dă încredere și ne încurajează să mergem înainte. La fel este și elementul care ne aduce cu picioarele pe pământ și uneori ne trimite înapoi către carte, către școală. Mă refer la noi tehnologii, cursuri profesionale, competențe, schimb de experiențe. Am ajuns la Spital Lotus Ploiești în toamna lui 2016 fără a fi fost cunoscut pe plan local și mă bucur nespus că dupa un an de zile am ajuns să fiu salutat pe stradă în scurtele mele ieșiri prin Ploiești.
I: Cum ați descrie medicina în România zilelor noastre, pentru omul de rând? Ce ne sfătuiți?
R: O medicină de extreme. Există servicii comparabile cu cele oferite în strainatate dar în același timp există unități medicale care practică o medicină modestă în limita dotărilor și a posibilităților de selecție și pregătire de personal. În condițiile în care Spital Lotus Ploiești are de oferit un pachet important de servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, oamenii sunt tratați cu maximă responsabilitate indiferent de statutul social.
I: Ca profesor la Univeristate, ce ne puteți învăța pe noi, cei care suferim de o afecțiune și avem nevoie de sprijin? În ce să credem?
R: Aveți încredere în medicii dumneavoastră. Credeți în profesionalism, responsabilitate, bun simț, în familie, în iubire, în toate lucrurile mărunte care ne fac viața atât de complicată și atât de frumoasă în același timp. Doamne ajută!