Milia (puncte de grăsime): cauze, simptome, tratament

Nutriție
08 Martie 2024
Autor: Echipa medicală MedLife
milia puncte de grasime cauze simptome tratament

Informații generale despre milia

Milia este o afecțiune comună a pielii care provoacă mici chisturi albe sub piele sau pe suprafața pielii. Este frecvent întâlnită la nou-născuți, dar poate apărea şi la adulţi. Nu necesită, de obicei, tratament, deoarece este o condiție dermatologică inofensivă care, de regulă, dispare de la sine. Aceste chisturi se pot dezvolta pe parcursul câtorva săptămâni.

Milia este cel mai frecvent întâlnită pe față și are un impact preponderent estetic. Este deseori confundată cu acneea din pricina aspectului, dar, în fapt, acestea nu sunt deloc asemănătoare.

Există mai multe tipuri de milia:

  • Milia neonatală - afectează sugarii și provoacă formarea de chisturi albe pe pielea bebelușului, cel mai adesea pe sau în jurul nasului. Acest tip de milia este prezent la naștere;
  • Milia primară - se manifestă cu chisturi mici, frecvent pe pleoape, frunte, obraji sau organe genitale. Afectează atât copiii, cât și adulții;
  • Milia secundară (milia traumatică) – se manifestă prin chisturi mici, care apar după deteriorarea pielii, fie din cauza arsurilor, erupțiilor cutanate, veziculelor sau expunerii la soare. Ele se pot forma și ca o reacție la o cremă sau un unguent greu tolerat de piele;
  • Milia juvenilă - se manifestă prin chisturi, care sunt un simptom al unei afecțiuni moștenite. Acestea pot fi prezente la naștere sau pot apărea mai târziu în viață;
  • Milia en plaque - este un tip mai rar întâlnit și afectează femeile cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani. Chisturile se adună pe o zonă de piele supradenivelată, de obicei în spatele urechilor, pe pleoapă, pe obraz sau maxilar;
  • Milia eruptivă multiplă - afecțiune rară care determină formarea unor grupuri de chisturi în decurs de săptămâni până la luni, pe față, partea superioară a brațelor și partea superioară a abdomenului. Aceste chisturi pot provoca mâncărimi.

Denumite popular și puncte de grăsime, sunt cel mai frecvent întâlnite în rândul sugarilor, dar afectează, în diferite forme, pe oricine, la orice vârstă. Aproximativ jumătate din toți sugarii sănătoși prezintă aceste puncte de grăsime la naștere. Milia poate apărea și mai târziu, în timpul copilăriei, la prematuri.

Care sunt semnele şi simptomele apariției punctelor de grăsime (milia)

Semnele și simptomele miliei includ:

  • chisturi albe sau galbene pe piele;
  • grupuri de chisturi pe față, pleoape sau corp;
  • în funcție de tipul de milia, unele chisturi pot determina mâncărimi.

Deşi milia afectează pielea corpului, cel mai adesea sunt localizate pe față:

  • pleoapă sau sub ochi;
  • pomeți;
  • frunte;
  • nas;
  • brațe sau picioare;
  • organele genitale;
  • interiorul gurii;
  • piept.

Milia nu este contagioasă, nu se răspândește de la o persoană la alta.

Care sunt cauzele apariției acestora

Milia este provocată de celulele exfoliate ale pielii care formează chisturi sub suprafața epidermei. Corpul elimină, în mod natural, celulele exfoliate, pentru a face loc celulelor noi. Când celulele vechi ale pielii nu se detaşează de pe corp, pielea nouă se regenerează deasupra lor și le prinde dedesubt. Celulele exfoliate ale pielii se întăresc și se transformă în chisturi.

Cauzele suplimentare ale apariției punctelor albe includ:

  • deteriorarea pielii din cauza unei răni sau a expunerii la soare;
  • utilizarea pe termen lung a cremelor sau unguentelor cu steroizi;
  • un simptom al unei afecțiuni genetice;
  • un răspuns autoimun.

Cauzele apariției milia la nou-născuți diferă de cele ale copiilor mai mari și adulților.

La nou-născuți, cauza miliei este necunoscută, dar adesea confundată cu acneea bebelușului, care este declanșată de hormonii transmişi transplacentar de la mamă.

Spre deosebire de acneea bebelușilor, milia nu provoacă inflamație sau edem. Sugarii care au milia se nasc, de obicei, cu aceasta, în timp ce acneea bebelușului apare după două până la patru săptămâni de la naștere.

La copii mai mari și la adulți, milia este, de regulă, asociată cu un anumit tip de leziuni ale pielii, care pot include:

  • vezicule cauzate de o afecțiune a pielii, cum ar fi epidermoliza buloasă, pemfigoid cicatricial sau porfiria cutanată tardivă;
  • leziuni cu vezicule, cum ar fi în dermatita de contact dată de iedera otrăvitoare;
  • arsuri;
  • arsuri solare, pe termen lung;
  • utilizarea pe termen lung a cremelor cu steroizi;
  • proceduri de refacere a pielii, cum ar fi dermabraziune sau laser.

Milia se poate dezvolta și dacă pielea își pierde capacitatea naturală de a se exfolia. Acest lucru se poate întâmpla ca urmare a îmbătrânirii.

Când e recomandat să consulți un specialist

Dacă milia nu dispare după câteva luni, ar trebui să solicitați un consult dermatologic.
Dacă apariția punctelor de milia se înrăutățește, medicul specialist vă poate oferi soluții de tratament pentru a le îndeparta și pentru a restabili aspectul frumos al pielii.

Care sunt opțiunile de tratament

Milia nu are întodeauna nevoie de tratament, dar poate fi inestetică. Tratamentul pentru îndepărtarea miliei ar putea include:

  • aplicarea unor geluri sau unguente, cu sau fără prescripție medicală, de regulă cu folosință antiacneică;
  • îndepărtarea chirurgicală în cabinetul specialistului;
  • crioterapia, procedură care îngheață chisturile pentru a le îndepărta;
  • utilizarea cremelor cu medicament sau a antibioticului pe cale orală, pentru a trata milia în placă.

Acest tip de chisturi nu ar trebui stoarse, ca un coș. Riscați să produceți cicatrici la nivelul pielii sau chiar o infecție cutanată.

Există și soluții la domiciliu pentru a preveni apariția miliei:

  • spălați fața, în fiecare zi, cu apă caldă și săpun delicat, apoi uscați pielea foarte ușor;
  • nu folosiți loțiuni sau uleiuri destinate adulților la un copil; pielea sugarului este delicată;
  • adulții pot încerca un tratament, fără prescripție medicală, de exfoliere a pielii;
  • în aer liber, folosiți protecție solară.

Cum poate fi prevenită apariția punctelor de grăsime (milia)

Milia nu poate fi prevenită complet. Pentru adulți, o îngrijire bună a pielii poate ajuta la prevenirea miliei, dar și a altor afecțiuni.

Folosiți cremă de protecție solară și cremă hidratantă. Milia tinde să apară atunci când expunerea la soare este îndelungă.

milia puncte de grasime cauze simptome tratament

Alte sfaturi utile

Milia nu provoacă probleme pe termen lung. La nou-născuți, chisturile dispar, de obicei, în câteva săptămâni de la naștere. Deși procesul poate dura mai mult la copiii mai mari și la adulți, milia nu este considerată o boală gravă.

Alte remedii naturale folosite pentru tratarea milia sunt:

  • curățarea zilnică a zonei afectate, cu săpun blând, pentru a preveni iritarea pielii;
  • folosirea aburilor pentru deschiderea porilor;
  • exfolierea regulată a pielii feței;
  • folosirea protecției solare;
  • folosirea retinoizilor topici.

Bibliografie

  1. Seymour, Tom. “How Can I Get Rid of Milia?” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 21 Jan. 2020, www.medicalnewstoday.com
  2. Kinman, Tricia. “Milium Cysts in Adults and Babies.” Healthline, Healthline Media, June 2018, www.healthline.com
  3. Wade, Marcia. “Chapped Lips.” WebMD, WebMD, 8 Mar. 2015, www.webmd.com
  4. https://www.facebook.com/WebMD. “What to Know about Milia.” WebMD, WebMD, 28 May 2021, www.webmd.com

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării