Primii pași, primele provocări. Cum se dezvoltă mersul la bebeluși?

Dezvoltarea mersului la bebeluși este una dintre cele mai emoționante și semnificative etape ale copilăriei timpurii. Această abilitate simbolizează începutul independenței fizice și deschide noi orizonturi pentru explorare și învățare. Cu toate acestea, mersul nu este o simplă acțiune mecanică – el presupune o coordonare complexă între sistemul nervos, mușchi, simțuri și motivație. În continuare, explorăm cum apare mersul, ce factori îl influențează și ce provocări pot apărea în drumul către primii pași.
De la reflexe la control motor voluntar
La naștere, bebelușii nu controlează voluntar mișcările corpului. Cu toate acestea, sunt prezente reflexe primitive, precum reflexul de mers, vizibil atunci când un nou-născut este susținut vertical, cu tălpile atingând o suprafață plană – el va face mișcări care imită mersul. Acest reflex dispare de obicei în primele săptămâni. Pe măsură ce sistemul nervos central se maturizează, copilul începe să dobândească control voluntar asupra mișcărilor.
Mersul sprijinit și mersul liber
După ce copilul reușește să se ridice în picioare, urmează mersul sprijinit – copilul se ține de mobilier și se deplasează lateral. Acest proces dezvoltă echilibrul și încrederea. Treptat, copilul încearcă să meargă și fără sprijin, începând cu câțiva pași ezitanți. Mersul liber este considerat dobândit atunci când copilul poate parcurge distanțe scurte fără ajutor, fără a cădea la fiecare doi-trei pași. În săptămânile următoare, mersul se rafinează și devine tot mai sigur.
Echilibrul și coordonarea
Pentru a merge, copilul are nevoie de echilibru, forță musculară și coordonare. Sistemul vestibular, localizat în urechea internă, joacă un rol esențial în menținerea echilibrului. Prin exercițiu și repetiție, conexiunile neuronale responsabile cu mersul se consolidează. Mulți copii încep să alerge sau să urce trepte la scurt timp după ce învață să meargă – semn că echilibrul lor devine tot mai stabil.
Mersul ca expresie a motivației
Dincolo de aspectul fizic, mersul este influențat și de dorința de explorare. Copiii merg pentru că vor să ajungă la o jucărie, la un părinte sau pur și simplu pentru că sunt curioși. Motivația interioară joacă un rol semnificativ, iar părinții pot încuraja acest comportament prin joacă, reacții pozitive și un mediu sigur. Astfel, mersul devine o expresie a încrederii și a dorinței de independență.
Când încep copiii să meargă?
În primul an de viață copilul învață treptat să își coordoneze mușchii. Înainte să pornească „pe propriile picioare”, micuțul învață să se rostogolească, să stea în funduleț, iar în jurul vârstei de opt luni se ridică în picioare susținut. Din acest moment, totul e o problemă de încredere în sine și echilibru. Majoritatea copiilor fac primii pași între 9 și 12 luni și devin siguri pe ei în jurul vârstei de 14–15 luni. Nu vă îngrijorați însă dacă micuțului îi ia mai mult timp să se hotărască. Pentru unii copii, este absolut normal să înceapă să meargă chiar și la vârsta de 16–17 luni.
Cum se dezvoltă mersul?
În primele săptămâni, copilul își mișcă picioarele și împinge cu putere în podea, dacă e ținut în poziție verticală, dând senzația că e nerăbdător să meargă. Gestul este însă unul reflex, care va dispărea în următoarele 2 luni. Picioarele micuțului nu sunt nici pe departe suficient de puternice la această vârstă să îi susțină greutatea.
La aproximativ 3 luni copilul reușește să se întoarcă dintr-o parte pe spate, iar spre 4 luni se întoarce deja de pe burtă pe spate.
După vârstă de 6 luni copilul va începe să se miște singur, după care va putea să stea în fund fără să fie susținut (în jur de 6-7 luni). Bebelușul va învață încet-încet să se miște cu încredere, evoluând de la a stă în fund la a merge de-a bușilea (într-o perioadă de câteva luni).
Mai întâi învață să se balanseze pe mâini și genunchi, după care începe să se miște împingând cu genunchii, întărindu-și în același timp musculatura. În următoarele luni, aceasta va fi activitatea lui preferată.
În jurul vârstei de 8 luni, copilul va începe să se ridice singur în picioare, ajutându-se de marginea pătuțului sau de orice obiect are la dispoziție și îl poate susține (de exemplu mobila). Pe măsură ce se perfecționează, începe să capete curaj și să facă câțiva pași, ținându-se în continuare de mobilă și reușește chiar să stea în picioare fără susținere pentru câteva secunde. De aici până la primii pași nu mai e mult.
La vârsta de 9-10 luni micuțul învață să își flexeze genunchii și să se așeze după ce a stat în picioare, mișcare care este mai greu de realizat decât vă închipuiți.
La 11 luni copilul probabil e deja expert în statul în picioare. Poate nu are curaj să facă încă primii pași, dar, la fel de bine, poate să meargă deja ținut de mânuță.
La 13 luni trei sferturi din copii știu deja să meargă singuri, deși sunt încă nesiguri. Totuși, dacă micuțul tău nu a făcut încă pasul acesta, nu e încă momentul să te îngrijorezi până la vârsta de 16–17 luni. Unii copii așteaptă mai mult.
După ce au făcut primii pași spre independență, copiii încep să își perfecționeze mobilitatea.
La 14 luni copilul poate sta singur în picioare, se poate așeza și ridica din nou și poate chiar încerca să meargă cu spatele.
La 15 luni copilul merge de obicei destul de bine și se distrează împingând și trăgând jucării după el.
În jurul vârstei de 16 luni copilul începe să fie interesat de scări, deși cel mai probabil nu va reuși să le urce sau să le coboare în următoarele câteva luni.
La 18 luni, majoritatea copiilor sunt deja aproape experți în arta mersului. Mulți urcă deja scările și se distrează cocoțându-se pe orice piesă de mobilier le e la îndemână.
După vârsta de 2 ani, multe din mișcările de bază vor fi devenit deja a doua natură a micuțului tău. Deja mersul, alergatul sau săriturile nu îi mai solicită atenția și concentrarea, deși unele acțiuni, precum statul pe vârfuri sau într-un singur picior, s-ar putea să le mai dea încă bătăi de cap.
Rolul părinților
Copilul învață destul de ușor să stea în picioare. Mai multe dificultăți întâmpină atunci când vrea să se așeze din nou. Dacă devine derutat și începe să plângă după ajutor, nu îl ridica direct pentru ca apoi să îl așezi fix în poziția în care dorește, ci arată-i cum să își flexeze genunchii astfel încât să se poată așeza singur și apoi lasă-l să exerseze.
De asemenea, îl poți încuraja să meargă stând în fața lui și ținându-l de mânuțe în timp ce el se îndreaptă spre tine. Unii experți avertizează în legătură cu folosirea premergătorului deoarece facilitează mersul copilului și nu permite musculaturii coapsei să se dezvolte normal.
Factori care influențează dezvoltarea mersului
Există o multitudine de factori care influențează dezvoltarea mersului, la care ne vom referi în continuare.
Factori fiziologici
Mușchii, oasele și sistemul nervos trebuie să fie suficient de dezvoltate pentru a susține mersul. Tonusul muscular scăzut (hipotonie) poate face dificilă menținerea posturii, în timp ce un tonus muscular prea crescut (hipertonie) poate afecta fluiditatea mișcărilor. În plus, proporțiile corpului influențează mersul – copiii cu picioare mai scurte sau tors mai greu pot începe să meargă mai târziu. De asemenea, echilibrul se dezvoltă în ritm propriu la fiecare copil.
Greutatea corporală și ritmul individual
Un copil mai greu are nevoie de mai multă forță pentru a se ridica și a face pași. Aceasta nu înseamnă neapărat că are o întârziere. Fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare motorie, influențat de factori genetici, metabolism, alimentație și activitate fizică. A începe mersul la 10 luni sau la 16 luni poate fi perfect normal, atât timp cât alte repere de dezvoltare sunt atinse corespunzător.
Stimularea mediului
Copiii învață prin explorare. Un mediu sigur, cu suprafețe stabile, fără pericole, încurajează mersul. Podelele libere, spațiile largi și accesul la jucării încurajează deplasarea. În schimb, un mediu prea restrâns, cu obstacole sau lipsit de stimulare, poate inhiba dorința copilului de a face pași. Mobilierul joacă un rol important – obiectele de care copilul se poate sprijini oferă încredere și stabilitate în fazele incipiente ale mersului.
Rolul părinților și al încurajării
Atitudinea părinților poate accelera sau încetini progresul. Copiii superprotejați, care sunt mereu ținuți în brațe sau cărora li se interzice să exploreze, pot fi mai puțin înclinați să facă primii pași. În schimb, copiii încurajați cu calm, lăsați să încerce și care se simt în siguranță, tind să fie mai activi și mai curajoși. De asemenea, presiunea de a merge „mai devreme” poate avea efecte negative, conducând uneori la frustrare sau stres.
Genetica și temperamentul
Moștenirea genetică influențează dezvoltarea generală. Dacă părinții au mers mai târziu, este posibil ca și copilul lor să urmeze un traseu similar. Totodată, temperamentul copilului are un impact: un copil activ, curios și îndrăzneț va fi mai motivat să exploreze mersul devreme; un copil mai prudent sau mai anxios poate aștepta mai mult până când simte că are controlul necesar.

Semne de alarmă și când este necesară evaluarea medicală
Deși există o marjă largă de normalitate, sunt cazuri în care absența mersului poate indica o problemă. Dacă un copil nu merge deloc până la vârsta de 18 luni sau nu prezintă interes pentru deplasare, este recomandat să fie evaluat de un medic pediatru. Întârzierea mersului poate fi izolată sau poate face parte dintr-un tablou mai complex de întârziere în dezvoltarea motorie.
Semne neurologice și musculare de urmărit
Lipsa tonusului muscular adecvat, rigiditatea excesivă, mișcările asimetrice sau refuzul constant de a sta în picioare pot fi semne ale unei tulburări neurologice sau neuromusculare. Dacă copilul se folosește întotdeauna doar de o parte a corpului sau își trage un picior în mod evident, aceste semne nu trebuie ignorate. Ele pot sugera probleme precum paralizia cerebrală infantilă sau displazii ortopedice.
Evaluarea posturală și ortopedică
În unele cazuri, întârzierile pot fi cauzate de probleme ortopedice: picior plat sever, displazie de șold, inegalitate de membre inferioare sau malformații osoase. Un consult ortopedic și eventuale investigații imagistice (ecografie, radiografie) pot clarifica diagnosticul. Cu cât intervenția este mai timpurie, cu atât șansele de recuperare sunt mai mari.
Rolul medicului pediatru și al kinetoterapeutului
Pediatrul este prima linie de evaluare. Acesta poate recomanda investigații suplimentare sau direcționa copilul către specialiști în neurologie pediatrică, ortopedie sau kinetoterapie. Kinetoterapeutul evaluează postura, forța musculară, echilibrul și poate propune un plan personalizat de exerciții care să stimuleze dezvoltarea mersului.
Când întârzierea nu înseamnă boală
Este important de reținut că nu orice întârziere este patologică. Unii copii învață alte abilități mai devreme (vorbitul, dexteritatea manuală) și amână mersul fără a avea o problemă. Aprecierea dezvoltării copilului trebuie făcută holistic, în contextul tuturor ariilor de dezvoltare (motorie, cognitivă, socială, afectivă).
Intervenții recomandate și greșeli frecvente
Părinții pot susține dezvoltarea mersului prin activități simple, dar eficiente: încurajarea statului în picioare, oferirea de obiecte de sprijin (mobilier stabil), jocuri de echilibru și exerciții care stimulează mișcarea naturală. Jocurile de tip „vino la mine” sau „adu-mi jucăria” dezvoltă încrederea și curajul de a merge.
Importanța jocului și a explorării
Joaca liberă pe podea este esențială. Copilul trebuie lăsat să exploreze în ritmul său, într-un mediu sigur, fără a fi constrâns sau grăbit. Timpul petrecut în picioare, în poziție verticală, ajută la întărirea musculaturii picioarelor și a trunchiului. Este recomandat ca bebelușii să petreacă cât mai puțin timp în dispozitive pasive precum balansoare sau premergătoare.
Greșeala frecventă: utilizarea excesivă a premergătorului
Deși popular în trecut, premergătorul este descurajat de majoritatea specialiștilor. Acesta poate întârzia dezvoltarea mersului, deoarece nu permite copilului să își dezvolte corect echilibrul, tonusul postural și coordonarea naturală. În plus, există și riscuri de accidentare. Academia Americană de Pediatrie recomandă evitarea utilizării premergătorului.
Atenție la încălțăminte
Pantofii ar trebui introduși abia după ce copilul merge independent în exterior. În casă, mersul desculț sau cu șosete antiderapante este benefic. Piciorul copilului are nevoie să simtă contactul cu solul pentru a învăța controlul echilibrului și al mișcării. Pantofii rigizi sau nepotriviți pot afecta mersul corect.
Nu compara copilul cu alții
Fiecare copil este unic. Compararea cu frați, veri sau copii din parc poate crea anxietate inutilă. Important este ca părinții să urmărească progresul individual al copilului, nu să-l forțeze să atingă etape pe baza unui „calendar ideal”. Respectarea ritmului propriu este cheia unei dezvoltări sănătoase.
Primii pași ai copilului sunt un moment magic, dar și o etapă complexă în dezvoltarea lui fizică și psihologică. În spatele mersului se află o rețea de procese neurologice, musculare, motivaționale și sociale, toate interconectate. Înțelegerea acestor procese îi ajută pe părinți să-și susțină copiii cu răbdare și încredere. Indiferent dacă primii pași apar la 11 luni sau la 16 luni, esențial este ca fiecare copil să fie încurajat, observat cu atenție și sprijinit cu iubire în această călătorie esențială a copilăriei.
Disclaimer: Informațiile din acest articol nu înlocuiesc consultul medical sau recomandările specialistului.
Bibliografie
- “How Babies Build up to Their First Steps.” BBC Tiny Happy People, 2021, www.bbc.co.uk/tiny-happy-people/articles/zvwjd6f, accesat la 28.07.2025;
- News Medical. “News-Medical.” News-Medical, 7 May 2025, www.news-medical.net/news/20250507/Babys-first-steps-influenced-by-genetics.aspx, accesat la 28.07.2025;
- “On a Baby’s First Steps.” Psychology Today, www.psychologytoday.com/us/blog/the-baby-scientist/201906/babys-first-steps, accesat la 28.07.2025.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Laptele praf: ce alegi pentru bebelușul tău
Laptele praf este o opțiune importantă pentru părinții care, din diverse motive, nu pot alăpta sau aleg să completeze hrănirea naturală a bebelușului. Alegerea formulei potrivite poate fi o sarcină dificilă, având în vedere numărul mare de opțiuni de pe piață, fiecare promițând be...

Calendar an școlar 2025-2026: informații utile pentru părinți și elevi
Planificarea unui nou an școlar necesită date clare despre structura cursurilor, vacanțe și activitățile speciale. În acest articol găsești informații despre calendarul oficial pentru anul școlar 2025-2026, inclusiv detalii privind modul de desfășurare a programelor extracuriculare....

Ce tipuri de medicamente trebuie evitate cand alaptati
Multe mame care își hrănesc copiii la sân se întreabă ce pot face în momentul în care intervin probleme de sănătate și în ce măsură medicamentele luate de ele pot influența sănătatea bebelușului. Durerile de cap, durerile de dinți sau de stomac pot pune mama în dificultate în le...