Cum ați ales acest domeniu? Ce v-a îndreptat spre profesia de asistent medical?
Din copilărie mi-am dorit să fiu asistent medical. Am avut persoane în familie care lucrau în domeniu și eram fascinată de tot ceea ce îmi povesteau despre situațiile medicale pe care le întâlneau în spital, despre acțiunile întreprinse ajutând pacienții să treacă mai ușor peste momentele dificile. În clasa a XII-a mă pregăteam să dau examen de admitere la Facultatea de Drept. Eram acasă, ascultam o emisiune la radio și au anunțat că se înființează școlile postliceale sanitare. În acel moment am știut că asta vreau să fac. Fiind olimpică la chimie, am aprofundat doar biologia și am reușit să mă reorientez către ceea ce mă atrăgea.
Cu ce așteptări v-ați început cariera profesională?
Am terminat cei trei ani de școală postliceală sanitară, după care au urmat studiile superioare, la Facultatea de Asistență Medicală din Arad. Noi făceam orele de practică îndrumați de medicul șef de secție, care spunea: „Am o fractură deschisă. Cine merge să vedem ce se întâmplă acolo și apoi să hotărâm cum facem pansamentul?”. Am avut norocul să fac o școală adevărată, cu accent atât pe teorie, cât și pe practică.
După terminarea studiilor, am primit repartiție la sala de operație, în cadrul Spitalului Orășenesc Huși. Acolo mi-am început activitatea ca asistent medical. Am întâlnit oameni speciali care, într-adevăr, m-au făcut să îmi placă această meserie.
Cum ați ajuns în București?
În octombrie ’94 mi-am întâlnit jumătatea. Aveam 23 de ani când m-am căsătorit și m-am mutat în București, angajându-mă la Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului (IOMC).< br\ > M-am integrat foarte repede. Aici am lucrat 13 ani și am acumulat foarte multă experiență confruntându-mă cu o mare varietate de situații pe care am reușit să le gestionez cu succes.
Care a fost punctul care v-a marcat destinul profesional?
Interacțiunea cu MedLife a început în 2006, când un medic din IOMC m-a rugat să vin la doamna doctor Mihaela Marcu, la cabinet. Această colaborare m-a dus și mai aproape de ceea ce-mi doream în activitatea profesională.
Am continuat colaborarea part-time până în aprilie 2007, când s-a deschis Spitalul Life Memorial și am făcut pasul către mediul privat de sănătate. Împreună am reușit să configurăm de la zero tot ce trebuie pentru deschiderea unei secții de pediatrie.
Din 2011, de când s-a înființat Spitalul de Pediatrie MedLife, coordonați atât activitatea administrativă, cât și pe cea medicală. Cum au fost începuturile?
În 2011, la înființarea primului spital de pediatrie privat, a fost o altă provocare, pentru că s-au adăugat responsabilități și situații pe care în continuare am reușit să le depășesc cu brio. Am luat-o din nou de la zero. Și acum nu doar pe secția de pediatrie, ci pe tot spitalul. Îmi aduc aminte că, până am venit aici, făcusem deja necesarul de materiale și aparatură pentru tot ce înseamnă acest spital. Când ne-am mutat, am deschis cele patru etaje, în etape, pornind inițial de la două etaje. Au urmat și celelalte foarte repede, având în vedere numărul mare de pacienți ce ne-au acordat încrederea. Privind în urmă, mă bucură faptul că am reușit să îmbin cu succes atât activitatea de asistent medical, cât și pe cea de coordonator. Cu toate că e o muncă extraordinară, e un ritm alert, niciodată nu am dat înapoi în momentele de cumpănă, ci le-am considerat o provocare.
E dificilă meseria de asistent medical la pediatrie?
Este dificilă, dar și extraordinar de frumoasă. Cu un adult poți comunica mult mai facil, însă în cazul copiilor e mai mult de lucru. Dar și satisfacțiile sunt pe măsură. Cei mici sunt neajutorați, uneori când ne văd se sperie chiar și de uniformele noastre. Secretul e să fii empatic atât cu cel mic, cât și cu părintele.
Fiecare copil reacționează într-un mod unic. Noi trebuie să îi înțelegem, sa-i ajutăm și să ne facem treaba: „Uite, îți punem un fluturaș (adică o branulă), cu un furtun prin care îi dăm să bea suc pentru că îi este foarte sete”. Întotdeauna ajuți copilul când îi cânți ori îi povestești ceva interesant sau amuzant.
Ce sfaturi aveți pentru tinerii asistenți?
Să fie răbdători și să învețe să-și facă meseria cu drag. Doar dacă investești pasiune, reușești să faci performanță în acest domeniu. Am format peste 20 de asistenți debutanți, care își desfășoară în continuare activitatea cu drag și dedicare. Așa cum este și normal, așteptările pacienților sunt ridicate, iar noi depunem în permanență toate eforturile astfel încât să păstrăm un standard ridicat al actului medical. Mereu am avut încredere că împreună vom reuși și totul a fost bine.
Cum arată o zi de muncă?
În fiecare dimineață încep activitatea cel târziu la ora 6:00. Pentru că vreau să fiu în contact cu toți colegii, să prind ambele ture. Astfel, sunt conectată permanent la toate informațiile privind activitatea, situațiile întâmpinate și modul de gestionare a acestora. Dacă se întâmplă să depășesc ora 6:00, e o rumoare care începe de jos, de la Camera de Gardă. Ce s-a întâmplat de nu a ajuns Angela? Teoretic, termin programul la ora 15:00, însă în activitatea medicală sunt situații în care această oră este doar de referință. Nu pot să spun: Gata, am terminat programul!
Și care este secretul? Ce vă motivează?
Oamenii! Pun foarte mult suflet în echipa cu care lucrez. Peste tot în acest domeniu există situații-limită, dar nimic nu se compară cu o echipă formată din oameni frumoși, entuziaști și uniți.
Articol publicat în revista InfoLife nr. 98, ediția din martie 2022.
