Revenirea la serviciu dupa un atac de cord

Oamenii de stiinta sustin ca pacientii care au suferit un atac de cord se pot intoarce la munca daca isi doresc, fara sa le fie viata pusa in pericol, potrivit escardio.org.
”Dupa un atac de cord, se intampla foarte rar ca pacientul sa nu isi mai poata indeplini sarcinile anterioare, chiar si cand vine vorba de munca grea”, spune Rona Reibis, de la Universitatea Potsdam, Germania.
Între 67% si 93% dintre pacientii care sufera de un sindrom coronarian acut si de angina instabila (dureri in piept) se intorc la munca in aproximativ doua-trei luni. Totusi, dupa un an, unul din patru renunta. In cazul persoanelor care au peste 55 de ani, procentul femeilor care se angajeaza din nou este mai scazut decat cel al barbatilor.
Probabilitatea revenirii la serviciu depinde de decizia pacientului. Urmeaza factorii psihologici, precum lipsa de incredere, depresia si anxietatea. De asemenea, conditia medicala a pacientului, impreuna cu tipul de munca, pot avea un impact. Daca implica efortul fizic, oamenii cu insuficienta cardiaca, cu instabilitate a ritmului cardiac, sau cu ischemie, ar putea intampina probleme, deoarece acestea reduc performanta fizica. Cei care au dispozitive cardiace implantate trebuie sa evite locurile de munca cu campuri electrice.
”Exista aceasta idee traditionala cum ca barbatii trebuie sa se intoarca la serviciu deoarece sunt sustinatorii familiei. Desi femeile se pot reintegra la fel de bine, de multe ori nu isi doresc. In plus, femeile tind sa aiba mai multe indoieli cu privire la capacitatea lor de a-si indeplini sarcinile anterioare”, explica Reibis.
Conform statisticilor, oamenii care fac munca fizica, cu un nivel scazut socio-economic si de educatie, au cele mai mari sanse sa renunte dupa un an. Acest lucru este valabil in special pentru cei care sunt si fumatori sau supraponderali.
Cum sa reveniti cu succes la serviciu dupa un atac de cord
- Participati la reabilitarea cardiaca, care presupune consilierea cu privire la un stil de viata sanatos si sfaturi personalizate de la un cardiolog, psiholog, fizioterapeut, asistent social, sau terapeut ocupational, cu privire la revenirea la locul de munca.
- Nu schimbati frecvent locurile de munca.
- Faceti totul treptat. Lucrati mai putine ore la inceput, lucrati de acasa, faceti mai multe pauze.
- Pastrati legatura cu medicul de familie.
- Ajustati volumul de munca la starea de sanatate.
”Cea mai buna cale este sa te intorci la slujba pe care o stii. Pacientii care au avut un atac de cord mai putin grav, cu restaurarea completa a fluxului de sange, care isi iau medicamentele si care nu au un dispozitiv implantat se pot intoarce la locul de munca fara alte masuri de precautie. Daca in primele doua luni simtiti ca nu puteti tine pasul, schimbati slujba, nu asteptati pana devine imposibil de gestionat si renuntati. Este, de asemenea, recomandat sa reduceti stresul”, spune Reibis.
Pacientii care nu prezinta semne de depresie sau anxietate, care sunt pozitivi si care sunt capabili sa isi indeplineasca cerintele fizice, nu necesita monitorizare dupa reluarea activitatii. Exceptie fac persoanele de varsta mijlocie, obeze, care fumeaza, sau care au diabet.
Marturia unui pacient. Akos Gesztes.
”Acum patru ani am avut un atac de cord sever, la varsta de 42 de ani. M-am prabusit intr-o farmacie si, in ciuda interventiei rapide si a insertiei a doua stenturi, inima mea nu a fost atat de puternica incat sa circule suficient sange. Am fost in coma o saptamana. Doua stenturi suplimentare mi-au fost inserate in timpul reabilitarii. A fost un soc pentru mine. Mi s-a spus ca nu voi mai lucra niciodata. Am reinceput munca dupa o luna si jumatate de la eveniment, mai intai de acasa. Dupa trei luni, m-am intors la locul de munca in mod obisnuit. M-a ajutat foarte mult faptul ca am fost pozitiv. De asemenea, e important sa inteleg cauzele atacului de cord, faptul ca am un risc crescut de a se repeta si necesitatea tratamentului. Mi-am schimbat viata. Merg pe bicicleta, am o dieta cu colesterol scazut si imi iau toate medicamentele prescrise. Reabilitarea a fost foarte importanta. Nu doar fizic, ci si mental si emotional”.
Sursa: https://www.escardio.org/The-ESC/Press-Office/Press-releases/Getting-back-to-work-after-a-heart-attack
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

De ce femeile dezvolta boli autoimune mai des decat barbatii?
Bolile autoimune reprezinta unul dintre marile mistere ale medicinei, care afecteaza vietile a milioane de oameni. De ce sistemul imunitar al femeilor se confrunta mai des cu ele, decat cel al barbatilot? De ce de doua ori mai multe femei decat barbati dezvolta boli autoimune, cum ar fi lupusul?...

In cazul bolilor pulmonare, vocea sparta si respiratia suieratoare ar putea fi mai mult decat un semn de raceala
Oamenii de stiinta de la Universitatea din Michigan au descoperit, printr-un nou studiu, ca vocea sparta si respiratia suieratoare ar putea fi sunetele unei boli care progreseaza. Cercetarea descrie cum mecanismul prin care se produc aceste zgomote in timpul respiratiei ar putea fi o cauza a lezi...

Hormonul de crestere actioneaza pentru a preveni scaderea in greutate
Oamenii de stiinta de la Universitatea Sao Paulo, Brazilia, au descoperit, printr-un nou studiu, ca hormonul de crestere (GH), care stimuleaza maturizarea scheletica, cresterea osului liniar si ajuta la mentinerea tesuturilor si organelor pe tot parcursul vietii, actioneaza direct asupra creierului ...