Publicat la: 
12/12/2018

dulciuri Craciun

Specialistii de la Universitatea Birmingham si de la Universitatea Loughborough au descoperit, printr-un nou studiu, ca exista cateva sfaturi simple care ii ajuta pe oameni sa reduca consumul excesiv de alimente si de bauturi in perioada sarbatorilor, iar astfel sa nu acumuleze kilograme in plus, potrivit eurekalert.org.

La acest studiu au participat 272 de voluntari, fiind repartizati in doua grupuri. Primul grup a fost de ”interventie”, iar al doilea de ”comparatie”. Cei din primul grup au fost rugati sa se cantareasca de cel putin doua ori pe saptamana, chiar si in fiecare zi daca este posibil, si sa isi inregistreze greutatea pentru a fi mai usor de monitorizat aportul de alimente si de bauturi. De asemenea, au primit o lista cu 10 sfaturi si o lista a activitatilor fizice necesare pentru arderea caloriilor gasite in alimentele si bauturile populare in perioada sarbatorilor.

De exemplu, este nevoie de 21 de minute de alergare pentru a arde caloriile dintr-o placinta cu carne si de 33 de minute de mers pe jos pentru a arde caloriile gasite intr-un pahar mic de vin fiert.  

Grupul de comparatie a primit doar cateva informatii prin care li se explica ce inseamna un stil de viata sanatos, fara sa primeasca si sfaturi dietetice.

Studiul a inceput in anul 2016 si s-a terminat in anul 2018. Participantii au fost cantariti in lunile noiembrie, decembrie, ianuarie si februarie ale fiecarui an.

Rezultatele au demonstrat ca cei din grupul de interventie au trecut peste sarbatori fara sa acumuleze kilograme in plus, spre deosebire de cei din grupul de comparatie. De asemenea, cei din primul grup au sustinut ca se simt mai capabili sa isi restranga consumul de alimente si de bauturi si ca isi pot controla greutatea corporala mai bine.

In ziua de Craciun consumam 6000 de calorii

”Sezonul festiv coincide in majoritatea tarilor, fiind oportunitatea perfecta pentru consumul prelungit de alimente si bauturi daunatoare si pentru sedentarism. Numai in ziua de Craciun o persoana consuma, in medie, 6000 de calorii, adica de trei ori mai mult decat valoarea recomandata”, spune Frances Mason, autorul principal al studiului.

”In medie, o persoana acumuleaza un kilogram in plus in fiecare an, iar sarbatorile de iarna sunt, de cele mai multe ori, responsabile pentru acest lucru. Greutatea castigata nu este pierduta ulterior si, desi un kilogram pare putin, in 10 ani ar duce la o crestere semnificativa a greutatii corporale”, explica Amanda Daley, de la ”Scoala de Sport, Exercitii si Stiinte Medicale”.

Specialistii atrag atentia asupra faptului ca interventiile din aceasta perioada ar putea preveni acumularea greutatii si, ulterior, obezitatea.

10 sfaturi utile pentru sarbatorile de iarna

  1.          Urmati acelasi regim alimentar, nu distrugeti rutina. Indiferent ca mancati de doua sau de cinci ori pe zi, este important sa va pastrati obiceiurile alimentare.
  2.          Nu consumati alimente bogate in grasimi
  3.          Mergeti pe jos. Mergeti 10.000 de pasi in fiecare zi, adica echivalentul a 60-90 de minute de activitate fizica moderata.
  4.          Luati gustari sanatoase. Daca simtiti nevoia sa luati o gustare, faceti o alegere sanatoasa, cum ar fi fructe proaspete sau iaurt.
  5.          Cititi etichetele alimentelor. Verificati mereu cantitatea de grasimi si de zahar de pe etichetele produselor.
  6.          Aveti grija la marimea portiilor.
  7.          Stati in picioare. Stati in picioare 10 minute in fiecare ora.
  8.          Alegeti cu atentie bauturile. Beti apa sau bauturi fara zahar. Sucul de fructe fara indulcitori contine zahar natural, asa ca limita este de un pahar pe zi, adica 200 ml. Alcoolul contine foarte multe calorii, este recomandat un pahar pe zi pentru femei si doua pahare pe zi pentru barbati.
  9.          Nu faceti alte activitati cand luati masa. Mancati la masa si bucurati-va de mancare. Nu mancati pe fuga sau in fata televizorului.
  10.          Mancati cel putin cinci portii de fructe si legume pe zi, adica 400 de grame.

Sursa: www.eurekalert.org

Specialitate: 
Adaugă comentariu nou

Echipa medicala MedLife - Nutritie

Nutritionist

Articole similare

Pe masura ce inaintam in varsta organismul nostru metabolizeaza mai incet caloriile, iar stilul nostru de viata sufera schimbari. Mahmureala este mai dura, iar o noapte de rasfat cu produse fast food ne face sa ne simtim mult mai rau decat inainte. Odata cu trecerea anilor este posibil ca surplusul de grasime sa fie mai greu de eliminat, iar in...
Am auzit cu totii povesti despre cunostinte care au tinut o dieta si au reusit sa slabeasca, insa reteta nu a functionat la fel si in alte cazuri. Acest lucru se intampla pentru ca suntem diferiti si abia acum incepem sa intelegem aceasta diversitate, scrie med.stanford.edu. Ce dieta alegem pentru a slabi? Niciuna dintre aceste optiuni nu este...
Dr. Sandica Bucurica / Foto: MedLive.ro Stilul de viata modern are repercursiuni atat asupra psihicului cat si asupra organismului. Actualele obiceiuri alimentare, dietele nesanatoase si orele prelungite de lucru afecteaza sistemul digestiv, motiv pentru care tot mai multe persoane sufera de constipatie. La ce interval de timp este normal sa avem...
Un nou studiu publicat in revista Journal of the American Geriatrics Society a descoperit ca persoanele care au consumat bauturi carbogazoase dietetice, timp de noua ani, si-au triplat grasimea abdominala, spre deosebire de cei care nu au avut acest obicei. Studiul a analizat datele colectate de la 749 de persoane cu varsta de peste 65, care au...
Fructele, legumele si cerealele integrale pot reprezenta un tratament surprinzator pentru astmul alergic, potrivit studiilor pe animale. Testele efectuate pe soareci, publicate in revista Nature Medicine, au aratat ca o dieta bogata in fibre ar putea reduce inflamatia de la nivelul plamanilor. Cercetatorii sustin ca trecerea la alimente procesate...