Un psihiatru prin pandemie

un psihiatru prin pandemie

Trebuie sa recunosc ca, in momentul in care mi s-a propus, acum cateva saptamani, sa scriu ceva despre pandemia actuala, m-am simtit complet debusolata si orice idee a murit in fasa.

Am asteptat in speranta ca ma va lovi inspiratia la un moment dat si, desi in fiecare zi mi se invarteau diverse aspecte demne de discutat prin minte, a doua zi le abandonam ca fiind desuete, neinteresante si redundante.

Ce sa mai poti spune in plus despre aspectele psihologice sau psihiatrice ale acestei perioade, atata timp cat de 6 luni media vuieste pe aceasta tema, prezentand  analize, sfaturi, studii pe aceasta tema, iar  profesionisti, mult mai informati si experimentati decat mine, au distribuit deja opinii valoroase in acest sens?

M-am gandit atunci ca, poate, experienta mea personala  in aceasta perioada, fara a avea pretentia de a descrie una reprezentativa pentru toti cei din domeniul sanatatii mintale, ar putea starni interesul celor care sunt dornici sa afle cum este vazuta aceasta incercare din interior.

Recunosc ca am intrat in tavalug cu mult optimism si cu senzatia, naiva, ca voi sti exact ce e de facut. Nu a fost chiar asa.

Am privit inapoi in istorie si, cumva, m-a surprins faptul ca am fost atat de convinsi de puterea noastra ca specie, incat nu ne-am asteptat sa traim astfel de vremuri. De cand exista omenirea, generatii intregi au trecut prin razboaie, catastrofe, pandemii, dezastre naturale, crize economice, foamete, si nu cred ca printre inaintasii nostri au fost multi care sa fi dus o existenta idilica.

Ciuma Iustiniana (541-542) - 50 miloane de decese, Ciuma Bubonica (1347-1351) - 200 de milioane de decese,  Variola (1520) - 54 de milioane de decese, A treia ciuma (1885) - 12 milioane de decese, Gripa Spaniola (1918-1919) - 50 de milioane de decese, HIV-SIDA (1981-prezent) - 35 de milioane de decese – acestea sunt doar cateva dintre pandemiile care au incercat omenirea de-a lungul istoriei. Din pacate, sau din fericire, avem tendinta sa ignore lectiile istoriei, traind intr-o societate care promoveaza imagini nerealiste despre existenta idealizata catre care trebuie sa tinda fiecare dintre noi.

Dar, revenind la zilele noastre, cred ca profesionistii din sanatate s-au confruntat in aceasta perioada cu un scenariu invatat in teorie, dar care, practic, i-a supus unor incercari neasteptate.

Primele ganduri s-au centrat pe siguranta mea si a pacientilor. Ar fi o minciuna sa spun ca nu m-a cuprins teama. Mi-a fost frica sa nu ma imbolnavesc, dar, mai ales, sa nu ii imbolnavesc cu cei dragi. Povestind cu colegii mei, fiecare a recurs la strategii de adaptare din acest punct de vedere, fiecare cu neajunsurile si avantajele sale. Si-au izolat parintii, si-au trimis copiii la bunici, unii s-au mutat de acasa, si-au facut ritualuri de dezinfectare, igienizare consumptive, altii pur si simplu si-au luat masurile individuale de protectie si au sperat sa fie suficiente.

Pacientii s-au ingrijorat la randul lor. In primul rand ca vor ramane fara medic si  medicamente, fara pensii, fara locuri de munca, fara spitale accesibile. Si, inevitabil, s-au ingrijorat ca vor contracta virusul. Asadar, pe langa stigma preexistenta a mersului la psihiatru, s-a adaugat teama de a accesa un serviciu medical in aceasta perioada. Multi dintre acesti pacienti traiesc in continuare cu anxietati teribile, izolati in casa si macinati de ambivalenta in fata perspectivei de a cere ajutor de specialitate. Din fericire pentru acestia, a functionat sistemul de consultatii online, o experienta bizara pentru un domeniu al medicinei in care contactul cu pacientul este esential, dar totusi salvatoare in multe situatii. Uneori cu fustrare, alteori cu umor, colegii mei s-au adaptat la psihiatria virtuala si au mers mai departe.

Pe fundalul acestor trairi emotionale, se desfasurau tragedii in tarile europei, schimbari de legi si ordonante, stare de urgenta, stare de alerta, informatii uneori contradictorii legate de evolutia pandemiei, caracteristicile bolii, tratamentele potentiale, prognosticul neclar si, mai ales, lupta individuala a fiecaruia dintre noi in a accepta ca nu ne poate spune nimeni cand si cum se va sfarsi acest proces in care capacitatea noastra de adaptare este solicitata la maxim.

Ce am mai aflat? Am aflat ca am colegi care s-au imbonavit, ca altii au asistat cu adevarat in tari ale Europei la situatii in care au fost nevoiti sa aleaga in a salva  viata unui pacient in detrimentul altuia, ca altii si-au pierdut, paradoxal, locul de munca,  iar cei din clinica lupta din greu sa trateze urgentele psihiatrice. Mi-a fost greu sa inteleg, in aceste conditii, cum putem inca sa ne pozitionam impotriva vaccinarii sau sa negam existenta pandemiei, afundandu-ne in complicate teorii ale conspiratiei, sa refuzam sa purtam masti, sa refuzam distantarea sociala si izolarea. Dar oamenii reactioneaza diferit si cateodata ilogic la stresuri majore, si acceptarea acestui lucru face parte din adaptare.

Ce vad acum ? Vad consecintele acestei perioade. Explodeaza cazurile de depresie si anxietate, a crescut consumul de alcool, se decompenseaza pacienti stabilizati de ani de zile, familiile sunt reticiente in  a sprijini demersuri pentru internare, si incercam sa ne adaptam si la aceste schimbari, cumva anticipate.

Dar, in acelasi timp, mai vad intreaga omenire mobilizata impresionant in lupta impotriva unui dusman comun, vad, in sfarsit, ca nu mai exista ostilitate gratuita impotriva medicilor, ca exista front comun intre medici si pacienti, ca exista o putere de adaptare fantastica in copiii nostri, ca evolutia lucrurilor e mai putin catastrofica la noi, ca foarte multi oameni au inteles ce e de facut, ca se pot descoperi legaturi interumane noi si pe timpuri de distantare fizica, dar si ca avem marele avantaj al tehnologiei care ne-a mentinut interconectati.

Ce m-a ajutat in perioada aceasta? Pe langa legaturile afective, cred ca cel mai mult m-a ajutat faptul ca am continuat sa consult. Cu dificultati, cu imperfectiuni poate, cu ingrijorari si cu consum emotional, dar cu tot ce am putut eu face si cat de bine am reusit ca “doctor de suflete”.

Si, da, m-au ajutat si pomii infloriti in luna aprilie.

#aigrijadetine #aigrijadesanatateata #stiinta&emotie

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării