Cancer mamar

Cauze

Ca orice altă formă de cancer, cancerul mamar este determinat de mai mulți factori care acționează împreună, simultan. Deși mulți factori care sunt implicați în apariția cancerului mamar au fost identificați (exces de estrogeni, fumat, obezitate, mutații la nivelul unor gene cunoscute sub denumirea de BRCA etc.) și mulți alții sunt în curs de validare ca factori de risc, rămân încă multe necunoscute în privința altor factori care ar putea crește riscul apariției cancerului mamar.

Ipoteza cea mai probabilă la ora actuală este că acest tip de cancer este cauzat de o interacțiune complexă între componenta genetică și mediul înconjurător.

Factori de risc

Potențialii factorii de risc pentru cancerul mamar sunt:

• factorul ereditar: dacă o persoană feminină din familie a fost diagnosticată cu cancer de sân, riscul de a face această boală crește. Riscul este cu atât mai mare dacă în familie există mai multe rude cu cancer mamar;
• vârsta: statistic, se cunoaște faptul că cele mai multe cazuri de cancer mamar apar după 50 de ani;
• prima menstruație înainte de 12 ani;
• menopauză după 55 de ani;
• prima naștere după 35 ani;
• nicio naștere;
• lipsa alăptării;
• obezitatea: mai ales dacă aceasta apare după instalarea menopauzei. Explicația este aceea că surplusul de țesut adipos crește nivelul de estrogen, ceea ce duce la creșterea riscului de a face cancer de sân;
• afecțiuni benigne ale sânului, dar și afecțiuni precanceroase;
• iradierea regiunii toracice: mai ales înainte de 30 de ani;
• dieta bogată în grăsimi, proteine și dulciuri rafinate;
• poluarea: incidența cancerului de sân este mai mare în țările industrializate în care gradul de poluare este mai ridicat;
• consumul de alcool: unul sau mai multe pahare de alcool pe zi crește riscul de apariție a cancerului de sân;
• contraceptivele orale sunt considerate un factor de risc important atunci când sunt administrate înainte de prima sarcină, sau pe o perioadă mai mare de 10 ani. De asemenea, în cazul femeilor aflate la menopauză, tratamentul hormonal compus din estrogeni și progestative poate duce la o creștere a riscului de cancer de sân. Încă se mai fac cercetări în acest sens, dar este de reținut că nu se prescriu contraceptive orale și substitute hormonale la femeile care au fost diagnosticate cu cancer la sân. Se evită astfel o dezvoltare a acestuia, sau o recidivă.

Astfel, factorii de risc în cazul cancerului mamar pot fi hormonali, de mediu, genetici, de stil de viață. Asta nu înseamnă totuși că persoanele care nu au niciun factor de risc nu pot dezvolta boala. 

Simptome

Cea mai frecventă manifestare a cancerului de sân este apariția unui nodul, adică a unei mase nedureroase, solide, cu margini neregulate. Cel mai probabil, o asemenea formațiune poate fi de natură canceroasă. Dar acest lucru nu înseamnă că formațiunile moi, nedureroase, rotunjite nu pot fi de natură canceroasă. Numai investigațiile recomandate de medicul oncolog pot spune ce fel de leziune este.

Dezvoltarea nodulului mamar nu este singurul simptom, mai sunt și altele:

• umflarea parțială sau totală a întregului sân, chiar și în lipsa unui nodul;
• modificări în mărimea, forma sau aspectul sânului;
• modificări la nivelul pielii de pe sân (aspect de „coajă de portocală”);
• retracția mameloanelor;
• dureri la nivelul sânilor sau mameloanelor;
• scurgeri mamelonare;
• roșeață, cruste, striații, îngroșarea mameloanelor sau a pielii de pe sân;
• existența unui/ unor noduli în zona subrațului;
• disconfort care persistă la nivelul sânului.

Este indicat ca atunci când este identificată  o modificare inexplicabilă la nivelul sânului, mai ales dacă acestea apar unilateral, să fie solicitată părerea unui specialist. Dacă este cazul, acesta va recomanda investigații suplimentare. Cancerul mamar nu este dureros, dar nu trebuie așteptată apariția durerii pentru a consulta medicul. Există numeroase femei care descoperă înainte de ciclu că sânii lor sunt plini de noduli sau că unele excrescențe mamare sunt dureroase.

Diagnosticare

Diagnosticul de cancer de sân se stabilește în urma examenului clinic al sânului asociat cu efectuarea unor teste imagistice specifice. Cele mai importante investigații sunt:

• mamografia: este cea mai bună metodă de depistare a cancerului în stadii incipiente. Mamografia este recomandată femeilor care au peste 40 de ani, dar sunt cazuri în care medicul poate recomanda această investigație mai devreme, dacă pacienta prezintă factori de risc importanți;
• ecografia (de preferat asociată cu elastografie): este o metodă de diagnosticare pe bază de ultrasunete, complementară mamografiei, care poate face diferența între o masă solidă și un chist. Ecografia este o investigație nedureroasă recomandată femeilor sub 35 de ani care au sâni prea denși pentru a putea fi investigați la mamografie;
• galactografia: permite investigarea canalelor galactofore după injectarea unei substanțe de contrast. Poate da informații despre unele chisturi de foarte mici dimensiuni;
• biopsia: de obicei, biopsia stabilește cu certitudine existența cancerului. Biopsia presupune prelevarea unei probe de țesut și examinarea acesteia la microscop. Această investigație poate spune și ce fel de tip de cancer a fost identificat și care este gradul tumoral;
• tomografia computerizată (CT): cu ajutorul razelor X se creează imagini detaliate ale structurilor mamare. Dacă se folosește o substanță de contrast, se poate vizualiza rețeaua vaselor sanguine și prezența tumorilor. Beneficiul tomografiei computerizate în diagnosticare este acela că se obțin imagini foarte detaliate (secțiuni foarte subțiri, 1-2 mm grosime);
• imagistica prin rezonanță magnetică (RMN): este investigația cu cea mai mare sensibilitate care se folosește în diagnosticarea cancerului mamar. RMN-ul se recomandă persoanelor cu structura densă a glandei mamare, dar și persoanelor cu implanturi mamare sau celor cu multiple microcalcificari.

În mod normal, un diagnostic de cancer mamar înseamnă că pacienta va face alte teste pentru a se investiga gradul de răspândire a afecțiunii. Este foarte important să se cunoască acest lucru, pentru că tratamentul și recomandările ulterioare în vederea recuperării depind de stadiul neoplasmului.

Tratament

În tratarea cancerului mamar este foarte importantă comunicarea dintre pacientă și medic. Pacienta trebuie să înțeleagă foarte bine care sunt pașii de urmat, particularitățile tratamentului, avantajele, dar și efectele secundare ale terapiei.

Există 5 tipuri de tratamente indicate în cancerul mamar. Pacienta va beneficia de un tratament personalizat în funcție de stadiul tumorii, tipul de celulă care alcătuiește tumora, particularitățile metabolice și genetice ale celulelor tumorale și patologia asociată a pacientului.

Tratamentul chirurgical

Există 2 tipuri de intervenții chirurgicale, care pot fi folosite în tratamentul cancerului mamar:

• intervenție chirurgicală conservatoare: această intervenție presupune îndepărtarea tumorii și a unei părți mici de țesut din imediata apropiere împreună cu un ganglion din axilă (tehnica „sentinel lymph node biopsy”) sau 10 ganglioni din axilă. Se urmărește păstrarea formei și dimensiunii sânului;
• mastectomia sau intervenția chirurgicală radicală: urmărește îndepărtarea întregului țesut mamar, inclusiv a ganglionilor limfatici axilari. Intervenția este recomandată mai ales în cazul tumorilor de mari dimensiuni care au afectat deja mamelonul și areola mamară. Datorită tratamentelor moderne, cazurile în care este nevoie de o îndepărtare în totalitate a sânului au devenit, în ultimii 10 ani, din ce în ce mai rare. Suplimentar, extinderea experienței în domeniul protezării sânului a ajutat enorm în reducerea impactului psiho-emoțional al unei astfel de intervenții chirurgicale.

Reconstrucția sânului este decizia personală a fiecărei paciente. Decizia trebuie să fie bine analizată împreună cu medicul. Reconstrucția se poate face imediat sau mai târziu și se recomandă consultarea chirurgului plastician. Decizia finală trebuie să țină seama de factori precum:

• starea de sănătate a pacientei;
• considerații medicale;
• probabilitatea unui tratament stabilit de medicul curant (chimioterapie, radioterapie);
• dorința pacientei.

Radioterapia

Radioterapia se aplică local și implică distrugerea tumorii maligne și a celulelor tumorale ajunse în ganglionii limfatici axilari, cu ajutorul unui tip special de radiații. Trebuie spus însă că radioterapia are și efecte secundare care diferă de la persoană la persoană, de tratamentul urmat și de starea generală de sănătate a pacientei. Disponibilitatea radioterapiei înalt conformaționale (tehnici precum IMRT VMAT) a permis reducerea considerabilă ca frecvență și intensitate a reacțiilor adverse la radioterapie.

Chimioterapia

Chimioterapia presupune folosirea medicamentelor (citostatice) cu scopul de a distruge celulele canceroase. Citostaticele afectează procesul de diviziune celulară fie prin oprirea dezvoltării celulelor, fie prin întreruperea înmulțirii acestora. Celulele canceroase se înmulțesc constant, de aceea vor fi primele care vor fi afectate.

Citostaticele acționează la nivelul celulelor care se multiplică rapid. Celulele cele mai afectate de citostatice sunt celulele tumorale, dar pot fi afectate și alte celule din corp, provocând astfel reacții adverse. Aceste reacții adverse pot avea grade diferite de intensitate, dar pentru majoritatea lor există tratamente eficiente.

Cea mai mare parte a reacțiilor adverse se mențin pe durata administrării chimioterapiei, dar sunt și unele care persistă câteva luni după încheierea tratamentului. Cele mai frecvente sunt la nivelul intestinului, sângelui, dar, în funcție de clasa de citostatice, pot fi afectate și alte organe sau structuri ale corpului. De aceea, administrarea citostaticelor se va face doar de medici și personal medical specializat, după o evaluare amănunțită și riguroasă și doar atunci când riscul medicamentului este mai mic decât beneficiul obținut la administrarea lui.

Aceste limitări ale administrării chimioterapiei au fost contracarate de alte clase de medicamente, mai puțin toxice.

Hormonoterapia

Terapia hormonală se administrează pacientei în funcție de profilul hormonal al acesteia și în funcție de nivelul de receptori de estrogen și progesteron prezenți pe suprafața celulelor tumorale. Este un lucru știut că cele mai multe tumori ale sânului se dezvoltă din cauza excesului de estrogeni. La ora actuală, există fundamentate reguli prin care se poate determina dacă o tumoră poate fi controlată doar prin hormonoterapie.

Terapiile țintite și terapiile moleculare

Progresele uriașe făcute în domeniul oncologiei au adus în prim plan, din ce în ce mai mult, mai accelerat în ultimii 8 ani, o nouă abordare terapeutică: terapii țintite sau moleculare. Acestea nu mai au principiul de acțiune nespecifică a citostaticelor ci, având la bază evaluarea metabolismului și structura genetică a celulelor canceroase, le distrug pe acestea prin alte mecanisme.

Terapiile moderne non-citostatice sunt semnificativ mai puțin toxice pentru organism, sunt mai eficiente și permit administrarea pe termen mult mai lung a tratamentului. Practic, aceste terapii au permis progresele uriașe în supraviețuirea pacientelor cu cancer mamar, chiar și când acesta este descoperit sau ajunge în stadiul IV.

Tratamentele și ordinea folosirii lor la un pacient se face extrem de personalizat și evident cu rezultate excepționale pentru supraviețuirea generală a pacientelor.

Prevenție

Cele mai importante măsuri de prevenție sunt:

• controalele periodice pentru femeile care se află în grupele de risc;
• prezentarea urgentă la medic în cazul apariției unor modificări la nivelul sânului;
• dieta echilibrată;
• menținerea unei greutăți normale (mai ales după menopauză);
• activitatea fizică regulată;
• eliminarea alcoolului din dietă.

Prevenția la 20-30 de ani

În cazul femeilor de 20-30 de ani se recomandă următoarele investigații:

• autopalparea lunară a sânilor;
• examenul clinic al sânilor, o dată la 3 ani.

Prevenția la 31-40 de ani

În cazul femeilor de 31-40 de ani se recomandă următoarele investigații:

• autopalparea lunară a sânilor;
• examenul clinic anual al sânilor;
• ecografia mamară cu elastografie anuală.

Prevenția la 41-50 de ani

În cazul femeilor de 41-50 de ani se recomandă următoarele investigații:

• autopalparea lunară a sânilor;
• examenul clinic anual al sânilor;
• ecografie mamară cu elastografie anuală și, la recomandarea medicului, mamografie bilaterală.

Prevenția după 50 de ani

După 50 de ani se recomandă:

• autoexaminarea lunară a sânilor;
• examenul clinic anual al sânilor;
• ecografie mamară cu elastografie anuală și, la recomandarea medicului, mamografie bilaterală.

Femeilor care nu prezintă factori de risc li se recomandă ca, la intervale de 3 ani, să facă un consult medical mamar. Acest consult presupune:

• autoexaminarea sânilor;
• teste imagistice (ecografie mamară, mamografie) în centre specializate în patologia mamară.