Fractura pertrohanteriană

Cauze

Fracturile în zona intertrohanteriană apar, în special, la persoanele în vârstă și au ca explicație faptul că, după 60 de ani, se produce o resorbție a masei osoase.

La persoanele la care osteoporoza este instalată, chiar și o lovitură sau o cădere ușoară poate declanșa o fisură în regiunea trohanteriană.

Simptome

Principalele simptome ale fracturii pertrohanteriene sunt:

• durere;
• lipsa funcționalității membrului - călcâiul nu poate fi ridicat de pe planul patului;
• tumefierea bazei coapsei;
• rotația externă a membrului inferior și scurtarea piciorului cu până la 7-8 cm, în funcție de localizarea fracturii;
• genunchiul ușor flectat.

Tratament

Tratamentul fracturii pertrohanteriene necesită intervenție chirurgicală pentru reparația zonei lezate. Operațiile leziunilor de șold implică fixarea osului cu tije sau plăci metalice, cu șuruburi, sau chiar înlocuirea articulației șoldului cu părți artificiale, în cazul unor leziuni ireparabile.

Cele mai folosite sisteme în abordarea chirurgicală a fracturilor de șold sunt sistemul DHS și sistemul Gamma:

• Sistemul DHS (Dynamic Hip Screw) este un montaj care permite compactarea în ax a fragmentelor osoase. Este indicat mai ales pacienților cu osteoporoză, la care este de preferat să se facă rapid mobilizarea membrelor inferioare, pentru a evita imobilizarea prelungită. Acest tip de implant face un contact direct între fragmentele principale ale fracturii, evitând astfel deteriorarea osului.
• Sistemul Gamma folosește mai ales tija scurtă, centromedulară, pentru fixarea fracturilor trohanteriene. Tija lungă este folosită pentru fixarea fracturilor trohantero-diafizare sau la pacienţii cu osteoporoză marcată. Tija se introduce în canalul centromedular și este solidarizată cu colul femural prin componenta cervicală. Acest tip de sistem are un avantaj biomecanic, în sensul în care modul în care se transmit forțele care apasă pe șoldul lezat este apropiat de cel fiziologic.

Pentru succesul garantat al unei astfel de proceduri chirurgicale, este obligatorie, după perioada de refacere postoperatorie, începerea unui program de reabilitare, care se poate dovedi de lungă durată și dificil din punct de vedere al redobândirii funcționalității totale a piciorului afectat.

Pentru persoanele în vârstă, cu probleme de sănătate colaterale, recuperarea se poate dovedi extrem de dificilă și poate avea ca rezultat pierderea pe termen lung a independenței, plasarea în centre de tratament paliativ și chiar decesul.

Complicații

Cele mai frecvente complicații în fracturile femurale sunt legate de șocul posttraumatic și de riscul apariției cheagurilor de sânge.

La pacienții în vârstă, traumatismul și stresul intervenției chirurgicale pot agrava afecțiuni colaterale sau pot duce la deces.

Pentru a evita apariția bronhopneumoniei, afecţiune cu risc mare de deces la pacienții cu vârste înaintate, trebuie realizate manevre de mobilizare la fiecare 3-4 ore.

Cea mai frecventă complicație ce intervine la bolnavii care refuză intervenția chirurgicală sau la cei la care este contraindicată în urma bolilor asociate, este fixarea piciorului în ”coxa vara”, adică cu membrul scurtat și rotat spre exterior.

Complicații pot apărea și în timpul operaţiilor, de la pierdere de sânge sau stop cardiac și/sau, ulterior, eșecul intervenției de fixare a osului fracturat.

Operațiile chirurgicale de asemenea anvergură pot avea complicații ulterioare prin apariția unor infecții bacteriene.

În literatura de specialitate, ratele procentuale ale complicațiilor postoperatorii sunt clasate astfel:

• Tromboembolia - risc de dezvoltare între 10 – 11%;
• Sepsis - risc de dezvoltare între 5 – 8%;
• Embolia grasă - risc de dezvoltare 7%.

Autor

Echipa medicală MedLife